Justitie

Parchetul Curții de Apel Cluj, obligat să renunțe la interceptările din dosarul ”CHIRIE pentru UNTOLD”. Scapă șmecherii de la USAMV?

Judecătoria Cluj-Napoca a decis, la trei ani de la trimiterea în judecată pentru delapidare a celor de la USAMV, că interceptările din dosar sunt ilegale. Profesorul universitar Ioan Gheorghe Oroian a fost trimis în judecată în 2017 pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de delapidare, pentru că în 2016, când activa în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, alături de alţi complici a închis, sub „pretexte ştiinţifice”, Căminul Agronomia II, pentru a închiria camerele participanţilor la festivalul UNTOLD 2016.

Procurorii clujeni i-au mai trimis în judecată pe Vasile Viorel Poruţiu pentru delapidare şi pe Alin Florin Avram, Claudiu Popa, Adina Ramona Grigorean şi Traian Marcel Grebenişan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare. Inculpații au fost reprezentați de către specialiști în penal, avocați faimoși din Baroul Cluj, precum cei de la Iordăchescu și Asociații, Anatol Pânzaru, Roxana Hațegan, Claudiu Mincic și Rareș Trif.

Potrivit anchetatorilor, în 2016, Ioan Oroian (FOTO) îndeplinea funcţia de preşedinte al Senatului aceleiaşi universităţi şi, în virtutea acestei calităţi, dar mai ales raportat la faptul că prima sa funcţie în cadrul USAMV Cluj-Napoca a fost aceea de administrator de cămin, cunoştea modul în care puteau fi închiriate camerele de cămin pe timp de vară, motiv pentru care – în calitate de preşedinte al Societăţii de Protecţie a Plantelor Transilvania – a inventat un pretext ştiinţific în vederea rezervării spaţiului de cazare din Căminul Agronomia II, pe perioada 4 – 8 august 2016, în care s-a organizat Festivalul Untold la Cluj-Napoca, cu intenţia de a închiria în interes propriu aceste spaţii de cazare către participanţii la festivalul menţionat.

După trei ani de la începerea etapei camerei preliminare, judecătorul a stabilit că interceptările au fost realizate ilegal și a dispus restituirea dosarului la Parchetul Curții de Apel Cluj, în vederea eliminării probelelor obținute în afara legii. 

„În temeiul art.345 din Codul de procedură penală, admite în parte cererile formulate de apărătorii inculpa?ilor În temeiul art.345, alin.1 raportat la alin.3 din Codul de procedură penală, constată neregularitatea rechizitoriului nr.211/P/28.07.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în ce priveşte omisiunea indicării în cuprinsul rechizitoriului a părții din cheltuielile judiciare datorată de fiecare inculpat și sancţionează potrivit art.280 – 282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, constatând nulitatea absolută a actului de administrare a probelor obținute prin procedeul probator al supravegherii tehnice, respectiv a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviințate în cauză prin încheierea penală nr.233/C/I/26.07.2016 din dosarul penal nr.14662/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

(…)dispune îndepărtarea fizică din dosarul cauzei a tuturor acestor mijloace de probă (procesele-verbale de redare a convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor interceptate și înregistrate) și a tuturor suporților optici care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică, precum și eliminarea tuturor referirilor la aceste mijloace de probă și redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr.211/28.07.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar în acest sens trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor de excludere din dosar și din conținutul rechizitoriului a probelor declarate nule absolut și a referirilor la aceste probe”, se arată în decizia dată de Judecătoria Cluj-Napoca. 

Cu toate acestea, sursele susțin că există o mulțime de probe care arată cum inculpații au folosit căminele USAMV pentru a face bani frumoși de pe participanții la festivalul UNTOLD, printre care și un carnețel în care erau trecuți ”chiriașii”.

 

Citește și: Ziar de Cluj vă introduce în lumea interceptărilor din dosarele Clujului. Ziua în care ai aflat că nu vorbeai la telefon cu mămica, ci cu o echipă de șmecheri de neatins

Tupeu de profesor-cercetat penal! Acuzat că făcea bani din camerele de cămin ale USAMV, Ioan Gheorghe Oroian cere să fie repus în funcție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *