Editorial

Paese Pulito

25 de ani.

Sunt 25 de ani de cand ii injuram pe politicieni, facandu-i corupti, jegosi, nenorociti, trantori, mafioti, gargaragii.

Si tot 25 de ani de cand noi, poporul, ne prefacem ca nu vedem cine suntem. Niste lasi, niste evazionisti, niste betivi. Niste datatori de mita.

Suferim de 25 de ani de boala ipocriziei, avem plamanii constiintei atinsi de ftizia coruptiei.

Noi i-am ales pe toti hotii sa ne conduca, stiind bine, din patru in patru ani, pe cine trimitem in Parlament, pe cine alegem sa ne conduca orasul, cui dam pe mana apararea tarii sau educatia copiilor nostri.

De 25 de ani, injuram sistemul medical, dar noi suntem primii cu spaga in plic la medici, asistente, anestezisti, „ca sa fie bine, ca sa nu fie rau”.

De 25 de ani, ii injuram pe politisti, ii facem corupti si tablagii si ne pisam pe regulile de circulatie sau limitele de viteza, iar cand suntem opriti de politie, noi suntem primii care il rugam pe politist „sa vina un pic mai in spate, sa ne intelegm un pic, ca oameni suntem, sefule, imi iei painea de la gura”, bagand 200 de lei intre acte.

De 25 de ani ne smiorcaim ca nu avem drumuri, ca nu avem spitale, dar n-am protestat niciodata pentru asta decat cu prietenii la crasma sau in fata televizorului ori in spatele monitoarelor.

Timp de 25 de ani, romanii au depus cand au vrut muschii lor declaratii fiscale si si-au platit darile la stat doar cand au fost obligati sa isi scoata vreun cazier fiscal pentru vreo firma.

In rest, romanii au fraudat tot ce au putut. Toti cei de la Finante au fost, in viziunea romanilor, niste hoti, niste trantori, niste porci.

In fiecare judet al tarii, controalele fiscale s-au desfasurat la mica intelegere, fiindca fiecare a reusit, in cele din urma, sa apeleze la un “prieten”.

Apoi, a venit ca un traznet disolutia Garzii Financiare. De la uciderea acestei institutii de control pana la crearea institutiei Antifrauda de astazi, au trecut doi ani de zile, timp in care Romania Dodoloata si-a bagat picioarele in ea fiscalitate si a evazionat cat a putut. Ca o zana umbla Evaziunea pe strazi si noua ni se parea ca creste economia!

Fiindca, timp de doi ani, teama de Garda Financiara n-a existat.

Asa cum s-a zborsit mama unui prieten cand Finantele i-au poprit contul de pensii pentru ca “a uitat” sa isi plateasca niste dari, tot asa au sarit de fund si agentii economici in momentul in care, deja organizata si puternica, Antifrauda a inceput sa lucreze.

Subliniez: a inceput sa lucreze, nu sa faca raiduri, asa cum insinueaza unii in spatiul public. Si ce sa vezi?! Inspectorii de la Antifrauda au gasit evidente ale lucrurilor pe care noi le stiam: ca bonul fiscal este optional pentru romani, ca registrul de casa este optional, ca, pentru agentul economic, cam toate sunt optionale.

In ultima saptamana si jumatate, am facut personal investigatii despre controalele celor de la Antifrauda din Oradea, care au fost la Cluj-Napoca in ultimele luni, tocmai pentru a incerca sa imi dau seama daca oamenii legii au abuzat de prerogative.

Am descoperit ca toate vaicarelile agentilor economici sunt minciuni si ca toate sanctiunile au fost date pe lege si pe dreptate. Tot ce ati citit in presa, tot ce va da Facebookul sa mestecati sunt niste manipulari ordinare. Reactia Sistemului care isi pierde suflul, de asta vorbim. Nu s-a inchis nicio crasma din Romania pe 3 luni doar pentru bacsis. E doar ce vor sa va spuna patronii. 

Niciun inspector Antifrauda n-a plecat de la control fara sa lase procesul verbal de constatare al sanctiunii, asa, pur si simplu, ci pentru ca la punctul de lucru nu era niciun reprezentant legal al societatii. Adica ce sa faca ala de la Antifrauda, sa ii lase femeii de servici sau chelnerului procesul? Multi au incercat sa ne intoxice in ultimele zile, plangand ca sunt abuzati de inspectorii Antifrauda. Le-am zis: „De ce nu depuneti plangere?„. „Pai, am gresit. Si apoi, daca depunem plangere, cine stie, or veni si or face un control si mai temeinic si cine stie ce-or mai gasi. Stii si tu, nu e unul care sa nu aiba scame pe costum”.

Sa nu va suparati ca ma pis iar contra vantului. Dar va garantez ca Fiscul german nu face distinctie intre un caz de evaziune de 5000 de euro si unul de 2 milioane de euro. Iar neamtul stie din start ca nu e loc de „mica intelegere”.

Sigur, ne deranjeaza pe noi, romanii, sa fim pusi sa respectam legea. Ne deranjeaza sa iesim din starea de matoleala morala in care am trait pana acum.

Dar frauda cronica e o realitate. Jumatate din restaurantele din Polus si Iulius Mall marcheaza pe casa doar un sfert din bonurile fiscale reale. In majoritatea crasmelor „de pe centru” primesti in loc de bon fiscal “bon de comanda”. Nici un florar din Cluj-Napoca nu da bon fiscal, iar in pietele agroalimentare casele de marcat nu au fost considerate niciodata investitii.

Daca 10.000 de clujeni cumpara zilnic de 10 lei din pietele clujene, iar asta e o cifra „amabila”, inseamna ca un milion de euro sunt evazionati lunar in aceste spatii. Va asigur ca cifrele sunt mult mai mari si ca munca celor de la Antifrauda trebuie sa se indrepte spre toti cei care isi baga picioarele. Deci si spre „bietii tarani”.

Daca punem o medie de cinci coaforuri care incaseaza zilnic 500 de lei in fiecare localitate a Romaniei, si asta este din nou o cifra „amabila”, inseamna ca Romania este fraudata zilnic cu o jumatate de milion de euro. Daca fiecare service auto ar factura pe bune manopera in fiecare localitate a Romaniei, s-ar mai fiscaliza un sfert de  miliard de euro.

Frauda la adresa sistemului e maligna, trebuie cutit pentru indepartarea ei si citostatice cu controale Anti Frauda ca sa nu mai revina.

Lucrurile astea trebuie sa inceteze, iar noi trebuie sa ne facem calculele mai temeinic. Pe mine ma bucura faptul ca cei de la Antifrauda s-a apucat de treaba, este clar ca au primit “ordin” sa fie mai aspri, sa ofere tuturor agentilor economici, aidoma DNA, o declaratie de intentie ca lucrurile nu mai pot sa continue in felul acesta.

Este o revolutie ce trebuia inceputa acum 25 de ani, moment pe care l-am ratat atunci si care ne-a infundat in mocirla de acum.

Desi asa pare, Antifrauda de acum nu este un zapciu institutional, ci un asanator de obiceiuri economice proaste.

Pe mine ma sperie foarte tare discutiile din spatiul public, gloatele de papagali de la televizor care grohaie transpirati si ingrijorati intrebandu-se “pana unde va merge aceasta nebunie cu DNA”. Abia a trecut un an de munca sistematica a DNA si Romania s-a saturat, s-a plictisit de anticoruptie. I-auzi!

Din punctul meu de vedere, DNA mai are de lucru cat China: ar trebui sa intre cu bocancii in sistemul medical romanesc si sa dreneze puroiul de acolo. Mi-as dori ca DNA sa-si faca rost de experti adevarati, care sa cerceteze tepe gigantesti, precum Centura de Lut a Clujului, care a costat un sfert de miliard de euro si care ne rade, stirba, cu dispret ori de cate ori trecem pe langa ea.

Mi-as dori ca DNA sa loveasca puternic in coruptia din educatie, unde niste hidre au acaparat achizitiile pe toate palierele.

Mi-as dori ca DNA sa-si faca rost de experti in urbanism, sa ii trosneasca pe toti cei care au dat spagi ca sa obtina autorizari ilegale sau abuzive. Pot sa bag mana in foc ca n-a fost unul in Romania care sa nu fi dat spaga, care, mai nou, se numeste „finantare electorala”.

Ingrijorarea ca, in vidul politic de acum, s-ar putea sa se nasca niste tsiprasi sau niste berlusconi ma lasa rece. Avem nevoie nu de „Mani puliti”, ci de „Paese Pulito”, pentru ca Romania n-a mai facut un dus moral de dinainte de Primul Razboi Mondial.

Noua generatie de politicieni este la fel de corupta, ba chiar mai hulpava. Vedem cum petrani sau valcovi isi ung labutele cu mierea spagii, asa ca anihilarea lor pentru fapte de coruptie ar putea crea premisele unei generatii de lideri care nu a ajuns niciodata sa conteze in politica, pentru ca aveau pana acum usile inchise si acces interzis la gasca corupta a politicienilor. 

25 de ani de frauda au facut din Romania o tara constipata moral, bolnava de ocluzie, mai pe sleau de incurcatura de mate. E nevoie de o clisma in forta a pacientei si de o interventie chirurgicala pentru aranjarea matelor si pentru a regla digestia financiara a organismului. Pentru a-l pregati de primavara.

Iar 2015 e anul perfect pentru curatarea ogorului de buruieni, pentru semanatul de noi grane fara de neghina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *