Otilia, fata care ziua croieste si noaptea se transforma in zana papioanelor

Papioane colorate, perne haioase, brose, cercei si borsete imprimate. Le coase o zi intreaga, iar seara le scoate in oras, la propriu. Dupa ce munceste la accesorii o zi intreaga, Otilia Adam isi vinde creatiile in barurile Clujului, dupa lasarea noptii. Iar clientii ei nu o dezamagesc niciodata; pleaca acasa cu tolba goala, iar a doua zi o ia de la capat, cu alte materiale si alte idei colorate.

In urma cu doi ani jumatate, facea doar papioane cusute, colorate, cu bentita sau practice, ce se prind cu ace de siguranta. La inceput le facea pentru prieteni si cunostinte. Din curiozitate, intr-o seara a iesit cu ele “la o bere” intr-un bar oarecare – a avut un succes incredibil “si de atunci asta fac”.

Eu fac versiunea practica, papioanele cusute de mine se prind cu ac. Astfel, permit sa lase un nasture descheiat la camasa si nu au tendinta sa alunece in fata. Cele cu bentita sunt mai dificil de purtat. Fac si cu bentita, dar doar pe comanda”, spune tanara de 26 de ani ce a devenit experta in paioane. O confirma barurile din Cluj care au decis sa-si infrumuseteze angajatii cu papioanele cusute si pictate de ea.

Dar papioanele nu sunt singurele accesorii care au facut-o cunoscuta in Cluj-Napoca. Otilia, absolventa a Universitatii de Arta si Design, mai coase perne, brose, cercei si borsete. Si pe toate le scoate in oras in fiecare seara.

In ultima perioada am inceput sa particip si la targuri. Eu nu am produse pe stoc pentru ca aproape tot ce produc ziua vand seara in baruri. Cusutul si vanzarea imi ocupa cam 14-15 ore pe zi, intre timp iau si comenzi, ma suna lumea si pentru jucarii lucrate manual”, mai spune ea.

Pernele cu minioni sunt cele mai cautate produse lucrate de ea in aceasta perioada. Dar si cele cu personajele din Simpsons au un succes neasteptat.

Mie imi place ce fac. De cate ori ma intalnesc cu oameni la targuri le spun: faceti cat puteti, important e sa iti pastrezi pasiunea, sa crezi in tine. Degeaba ajungem toti avocati si doctori daca nu ne place ce facem”.

 

Comentarii

biroulcont

05.08.2015 21:36

sunt foarte frumoase papioanele si mai ales ca sunt si la moda acum firma contabilitate

ADAM THEODOR

09.08.2015 13:11

          Am citit articolul și am rămas încântat.Felicitări!Ține-o așa!Baftă și mult noroc!

ionela

09.08.2015 13:25

cea mai tare sora te iubesc face cele mai frumoase papioani petru ca is facute din suflet

Adauga comentariu