Ori suntem #REZIST, ori nu mai suntem? 5 soluții pentru a salva România

Nu am fost niciodată fan PSD, din contră. Probabil mi se trage din copilărie, când am fost împins de bunica în brațele lui Iliescu, în timpul unei parade militare la Turda. Sărutul rece al Împăratului Întunericului pe obrazul meu de copil a fost prea mult pentru a putea fi îndurat.

Drept răzbunare, am umblat la portretul sfânt al lui Iliescu din vitrina bunicii și i-am făcut cu pixul mustață și coarne. Lacrimile bunicii, de supărare, m-au făcut în acel moment să mă simt un adevărat revoluționar.

Am trecut prin toate fazele, de la puie msd la puie monta și, nu e glumă, chiar am plâns de fericire când Ponta a pierdut alegerile prezidențiale. La fel cum m-am distrat copios cu colegii de liceu când Geoană a fost președinte pentru câteva ore în lupta cu Băsescu. Astea, așa, pentru puțin context.

Revenind la prezent, am scăpat de guvernul Dăncilă. Ura! Doar că, așa cum și voi ați remarcat, poate fi o simplă victorie de moment. Trăim vremuri disperate, care solicită măsuri disperate. Așadar, cred că doar următoarele 5 soluții pot salva România.

1. Soluția la problema PSD-ului
PSD-ul nu mai e la guvernare, însă cine ne poate asigura că peste 2-5-10 ani nu vor conduce iarăși țara? Am auzit voci care cer scoaterea în ilegalitate a acestui partid. Totuși, ce rezolvăm cu scoaterea în ilegalitate? Nu mai e PSD, migrează toți la alte partide (existente sau care vor exista). Așadar, cred că singura soluție reală e organizarea unei ”Nopți a Cuțitelor Lungi”, oricât de dur ar suna. Trebuie să fim pragmatici. 

2. Soluția la problema pensionarilor din România
Chiar și cu PSD-ul eliminat definitiv, rămâne problema pensionarilor. Pensionarii sunt senili, mulți miros a transpirație și sunt spălați pe creier de Antena 3. De unde știm că peste 3-5 ani nu votează masiv cu un alt partid socialist, care va băga România în faliment? Și aici, soluția e pragmatică, chiar dacă e dură: senicidul. E o practică îndrăzneață din preistorie. Stabilim o vârstă, să zicem 70 de ani, vârstă care obligă orice cetățean să își depună cuponul de pensionar și să fie aruncat în Marea Neagră de un vapor. 

3. Soluția la problema închisorilor din România
Închisorile din România sunt o glumă. Aici nu discutăm despre cine ce a făcut, cât a fost condamnat. Cert e că închisorile sunt un fel de motel de 2 stele, dai o șpagă la gardian și mânănci pizza și KFC. Ca să nu mai spun că te uiți la televizor și primești vizite conjugale inclusiv de la asistente. Ce să mai, unii trăiesc mai bine în închisori decât o fac alți români în libertate. Singura soluție e semnarea unui protocol cu Rusia și trimiterea tuturor deținuților în Sol-Ilețk, undeva în Oblastul Orenburg, în infama închisoare ”Delfinul Negru”.

4. Soluția la problema justiției din România
Justiția din România nu mai există, nu mai e credibilă. Judecătorii sunt corupți, plictisiți, la fel sunt și procurorii și avocații. Singura soluție e desființarea sistemului așa cum îl știm și înființarea unui sistem performant de justiție, făcut de oameni pentru oameni. Un tribunal al poporului, care să taie și să spânzure ad-hoc, după modelul iranian. Niciodată o macara în centrul orașului nu ar fi mai utilă. 

5. Soluția la problema cetățeanului român
Am mai rămas aproximativ 15 milioane în țară. Trebuie să recunoaștem, mulți suntem cetățeni de mâna a 2-a. Ce pretenții să ai de la un om fără dinți? Sau de la unul sărac? De la un transpirat? De la un om care votează PSD? Singura soluție e eugenia, și nu mă refer la biscuiți. În timp, putem clădi o rasă ariană de români, care să respecte anumite reguli de bun simț ale geneticii: înalt, cu plete și barbă, zvelt ca un dac, inteligent, frumos, să fie vegan. Putem dezbate. 

Acest text este, evident, un pamflet. Un pamflet idiot și trist. Idiot, pentru că am cules din gunoiul istoriei niște idei fasciste, împuțite, idioate. Trist, pentru că le-am cules din sufletul vostru.

 

Adauga comentariu