Editorial

Orban va şade ca o pasăre pe sârmă. Sfatul meu: dacă vreţi Victoria, trimiteţi-o pe Dăncilă la Cotroceni!

Pe surse aflăm că, azi, Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca audierea miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Sică Orban să aibă loc marți și miercuri, iar votul de învestitură din plenul reunit să se țină lunea viitoare. Deci şedința de vot final va avea loc lunia care vine de la ora 14.00.

Până atunci are să ni se „cânte” despre cum toate guvernele României au fost învestite pe repede înainte, numai al lui Mandolină va sta mai multă vreme pe bară. Şlagărul e despre Ţara-n blocaj atâta vreme cât guvernul lui (cui o fi fiind) nu se votează. Păi, unde e majoritatea, Coane Orbănică? Una la Pretură, doo la Premărie, zece la Piaţa Unirii-n Cuget şi Simţiri şi cu şasă parlamentari frumoşi de la minorităţi nu face 233? Pare că nu. Că la ultima discuţie se adunau decât 255 dintre care mulţi au să cam lipsească.

Şi, după atâtea glumiţe (toate extrem de izbutite) pe seama majorităţii care a dat jos Guvernul „Veorica”, la ce s-ar grăbi parlamentarii PSD să-i învestească pe cei propuşi de Sică Mandolină să ne fie noi miniştri? Ca să poată Klaus Iohannis să vânture spectrul anticipăpatelor după ce Orban va gusta din plin înfrângerea? Păi, nu mai bine stăm, aşa cum am şi bănuit că se va întâmpla, până după turul II, să apuce şi Întâiul Vacanţier al Ţării să-şi depună jurământul şi să se care în binemeritata sa vacanţă de iarnă? Că Parlamentul oricum intră în vacanţa de Crăciun şi de Anul Nou din 22 decembrie 2019 (data depunerii jurământului de către noul preşedinte) şi până la data de 1 februarie 2020. Deci Veorica pleacă de la Victoria mult mai repede dacă s-ar duce la Cotroceni…

Prin urmare, dacă tot e atâta grabă pentru a o scoate din Palatul Victoria, puneţi mâna şi votaţi să o trimiteţi la Cotroceni. :))))

Altfel prin martie la anul vom discuta dacă Orban propus să facă Guvern în primul mandat al lui Kalus Iohannis este acelaşi Orban cu cel pus să facă guvedrn în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Dacă nu cumva Orbanul din martie e prima nominalizare a Klaunului din al doilea mandat… Şi Orbanul din octombrie 2019 nu se pune, că era mandatul unui alt preşedinte la Palatul Cotroceni. Şi asta numai dacă noul Klaus se va întoarce din vacanţa de iarnă până în martie la anul…

PS: Mă rog, există şi varianta în care PSD să vrea să-şi bată joc de liberali până la capăt şi-atunci să le voteze guvernul lunia care vine. Dar nu văd de ce s-ar grăbi. În fond, în mentalul colectiv, ei, liberalii şi majoritatea care a dat jos Guvernul Dăncilă, sunt la guvernare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *