Din oras

Omagiu muzical pentru sufletele celor plecați dintre noi

Pentru al 5-lea an consecutiv, de Luminație, cei plecați dintre noi sunt omagiați nu doar prin rugăciune și lumină, ci și prin muzică. Aseară, la Cimitirul Central, a avut loc concertul de operă Requiem Aeternam, parte din seria de evenimente numite Lacrimosa, organizate în Cimitirul Central la fiecare început de noiembrie.

Spectacolul a fost posibil datorită Orchestrei și Corului Claudiopolis Youth Orchestra iar evenimentul s-a desfășurat sub bagheta dirijorului Vlad Eniu. Repertoriul de care s-au bucurat cei prezenți a inclus opere de Puccini, Bach, Verdi, Shubert și Mozart.

Muzica clasică a răsunat printre locurile unde se odihnesc pe veci cei dragi, plecați într-o lume mai bună. Omagiul adus lor a fost posibil datorită Asociației „Scena Urbană” care de cinci ani organizează în Cimitirul Central o rugăciune, un omagiu muzical și sufletesc, pentru toți cei care ne veghează din Ceruri.

Concertul de anul acesta a adus cu el emoție, lumină, speranță și odihnă pentru cei plecați dintre noi. I-a alinat pe cei nemângâiați și le-a dat putere să iubească și să trăiască din plin.

Seria de evenimente Lacrimosa continuă și azi, cu tururi ghidate în Cimitirul Central, susținute de profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici.

Luminația, cunoscută și sub numele de Ziua Morților sau Sărbătoarea Tuturor Sfinților, se ține la data de 1 noiembrie, încă din timpul calendarului gregorian. În această zi, atât credincioșii ortodocși, cât și cei greco-catolici, îi pomenesc pe cei adormiți la biserică, apoi la cimitir. Oamenii se adună la mormintele celor dragi, spun o rugăciune și aprind o candelă pentru sufletul lor. Este unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului, când cimitirele sunt luminate de miile de lumânări aduse drept omagiu pentru cei plecați în Lumea Celor Drepți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *