Oamenii politici din România trăiesc în captivitatea sistemului care-i propulsează în carieră

Din cauza faptului că memoria românilor trebuie udată cu amintiri, altfel uită de la mâna cu care pune ștampila, până la gura cu care halește tot felul de pomeni electorale, apoi pupă moaștele să nu facă indigestie, e timpul să ne amintim cum în 19 martie anul 2014 un micuț partid „de opoziție” urganiza la Cluj-Napoca un mare miting cu marș prin centrul orașului “împotriva modului în care este condusă ţara de către guvernarea USL”. Primarul municipiului napoc, Emil Boc, a dat autorizație pentru această paranghelie anti-uslinoasă, remarcând cu amărăciune:

“Mă doare că partidul pe care l-am condus şi am avut cele mai importante succese din întreaga lui istorie, se detaşează de munca mea, iar alţii, precum cei de la Fundaţia Mişcarea Populară, apără ceea ce am făcut”.

Da, că era vorba de Partidul Democrat Liberal care se lupta cu viitoare lui jumătate Partidul Național Liberal, care o lua din toate pozițiile de putere în pat cu Partidul Social Democrat – c-așa-i politica la noi în Româna, se bazează numai și numai pe virginitate. Iar aceasta vine din lipsa de memorie a ștampilatorului român (că votant nu poate fi numit, votantul are conștiința a ceea ce votează).

Acum trei ani pe Emil “îl durea”, măcar la modul declarativ, și altundeva decât în cot. Acum trei ani Emil Boc era membru al Fundației Mișcarea Populară și, dacă noua securitate (SRI, SIE și câte alte acronime or mai fi fiind) nu-l părăsea pe Traian Băsescu, azi era primar sau (din nou) premier al Partidului Mișcarea Populară.

Majoritatea celor care și-au dat Bacalaureatul înainte de 89 au citit Dostoievski – așa că știu despre ce anume vorbesc. Pentru ceilalți, obișnuiți cu cariere copy-paste, fac un mic rezumat. Unul dintre personajele romanului “Demonii”, Nikolai Stavroghin, un dolce far niente cu ambiții de parvenire, urma să fie promovat lider într-o organizație politică secretă, de sorginte socialistă, extremistă și subversivă în raport cu instituția monarhică a statului de la acea vreme. Ca să fie acceptat ca lider de către membrii organizației respective, el trebuia să devină șantajabil – pentru a putea fi înhămat la carul organizației și să poata fi ținut/mânuit cu căpăstrul șantajului. Pentru asta el era obligat să comande o crimă ce urma să fie săvârșită in numele și pe banii lui, iar dovada care făcea legătura dintre el și crima făcută trebuia să o predea organizației. Prin această crimă el nu numai că era fidelizat dar, oricând și-ar fi permis, sau doar și-ar fi închipuit că poate să manifeste cea mai mică autonomie/independență față de grup, ar fi urmat să fie demascat ca ucigaș și deferit justiției, sau compromis ca persoană publică. Vă sună cunoscut?

Așa că întreb: care ar fi “crimele” pe care le-au comis politicienii noștri pentru a fi lăsați să ne țină lecții despre politică, despre economie și câți dintre cei pe care nu-i vedem prin zona cătușelor la o oră de maximă audiență sunt instrumentul unei tagme de oameni unși cu alifiile șantajului? Dar cine sunt oamenii aceștia din umbră, care i-au “format” și i-au “propulsat” - și-i ghidonează cu telecomanda șantajului după 1989?

Valul politic pe care a făcut carieră politică Emil Boc, iar Partidul Democrat (apoil Democrat-Liberal) a crescut în 10 ani cât alte partide-n jumătate de veac, a fost oferta lui  Traian Băsescu a luptei anticorupție – singura ofertă politică capabilă la acea vreme să câștige încrederea opinei publice. Traian Băsescu a venit cu această ofertă – sistemul s-a opus.

S-a opus în numele dreptului individual. Să nu uităm că DNA (PNA la originile nașterii) a fost făcută să prindă doar ceva plevușcă, adica niște “maidanezi” ai sistemului, pripășiți pe acolo din pură întâmplare, fără un “stăpân” mai acătării, sau dintre cei care uitaseră ai cui sunt banii pentru care aveau voie să vorbească în public.

Și când nu s-a mai putut opune pe față, s-a infiltrat în noul val anti-corupție și l-a întors să-i izbească în față pe cei care l-au inițiat.

De ce?

Că se poate.

Oamenii politici din România trăiesc în captivitatea sistemului care-i propulsează în carieră. Nu există decât două variante: acceptă regulile jocului, sau refuză de la început – nu există abandon pe parcurs fără consecințe majore. Nu se acceptă intrarea în joc și retragerea în timpul acestuia – e ca la jocul de poker: dacă ești în pierdere, te poți retrage, fiindcă ți s-au luat banii, dar n-o poți face dacă ești în câștig. Asta poate explica și de ce majoritatea politicienilor parcă sunt storși ca niște lămâi (mai ales de credibilitate) la final de mandat.

Și apelez iar la udatul memoriei cu amintiri:

România, din cauza trădătorilor, și-a ratat șansa în anul 2005. Alianța D.A. ajunsese la peste 50% în intențiile de vot ale alegătorilor, iar PSD, sinistrul partid de cumătrocrație, se prăbușise la 17-20%. A fost momentul în care Călin Popescu Tăriceanu a acceptat, în primă instanță, să demisioneze și să se forțeze alegeri anticipate, alegeri ce ar fi măturat clonele politice ale lui Ion Iliescu de pe scena politică a țării. Numai că rolul minerilor din anii 90 l-au jucat un ofițer sub acoperire, deghizat în om de afaceri de dreapta, Dinu Patriciu și un turnător al fostei Securități, deghizat în jurnalist democrat, Sorin DELEANU Roșca Stănescu. Puturiciu și DELEANU l-au răzgândit pe Trădătoriceanu. Din 1 aprilie 2006 o ducem tot într-un război de uzură cu episoadele în care sistemul ticăloșit a reușit să dea lovituri mortale democrației.

Ceea ce vedem zilele acestea este rezultatul unui deceniu de război de gherilă dus din interior, cu zâmbetul anticorupției și al oamenilor de treabă pe buze, de către toți “Nikolaii Stavroghin” care au fost activați de către Sistemul Ticăloșit din partide, societatea civilă și mediul de afaceri.

Au fost convocați și li s-au pus în față crimele. Apoi li s-a cerut să-și demonstreze loialitatea față de sistem. Unii și-au demonstrat-o trădând, alții lăsându-se sacrificați în public, dar au fost lăsați să-și păstreze averea intactă.

 

Comentarii

milica

20.03.2017 10:16

,,dar au fost lăsați să-și păstreze averea intactă'' - concluzie adevarata care face cat tot articolul! Fiindca peste toate se poate trece in jocul politic, chiar si 1-2 ani de puscarie de lux se accepta, dar sa nu se atinga nimeni de avere! Si de ce nu s-a atins nimeni de averile castigate ilegal? Fiindca toti sunt manjiti, interpartinic si interinstitutional si fiecare stie cate ceva despre celalalt si nu risca nimeni! Uitati-va ca daca ai o mica afacere, o mica firma, nu poti sa te dezvolti de la un anumit nivel mai sus fara permis de la partide si organe! E un adevar pe care il stie toata lumea! Am intalnit nenumarati romani afara, unii cu afaceri prospere acolo, care initial au inceput in Romania si au fost obligati sa plece daca nu au stiut ,,misca din urechi''! In Romania nu avem capitalism adevarat, in care cel mai bun si mai harnic castiga proportional cu sudoarea lui, ci corporatocratie in care este nevoie de sclavii romani pe salarii mici, care constituie principala sursa de profit a multinationalelor, de politicieni si institutii corupte care sa le livreze resursele tarii de-a moca si aceleasi institutii sa distruga concomitent din fasa libera initiativa romaneasca spre a nu face concurenta strainilor! Toti strainii si-au impartit frateste sferele de influenta economica in Romania dar pe romani nu i-au chemat la masa lor, ci doar sa adune dupa festin faramiturile cazute pe jos, stand in genunchi!! Domnule Lungu, cu astfel articol, mai vii de acasa! Serios, lasa-te de articolele scatologice ca nu te prinde!!

Adauga comentariu