O poveste despre roboți care au venit pe Pământ de pe o altă planetă și ce ar putea învăța Electric Castle și Untold de la Let It Roll din Cehia, cel mai mare festival de drum'n'bass din lume – FOTO și VIDEO

O fostă bază militară aeriană din localitatea Milovice, aflată la 30 de kilometri nord de Praga, se transformă în fiecare an în cel mai mare party de drum'n'bass din lume – Let It Roll. Deși este un eveniment nișat, adună zeci de mii de oameni din toată lumea. An de an, numărul festivalierilor este tot mai mare, semn că participanții sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă acolo. Scene uriașe, jocuri de lumini spectaculoase, fun zones, camp zones, platinum terrace, muzică multă – toate acestea înseamnă Let It Roll. 

Marile festivaluri de muzică sunt organizate cam peste tot în lume în afara orașelor, în spații deschise. Explicația este simplă – e nevoie de o suprafață generoasă pentru desfășurare, iar zgomotul concertelor nu trebuie să deranjeze comunitatea din apropiere. Cel puțin, astea sunt două elemente de bun simț față de participanți și neparticipanți. În Cluj, există însă două excepții – Electric Castle și Untold – ambele în mijlocul a două localități, Cluj-Napoca, respectiv Bonțida. 

let it roll 2018

Ce înseamnă însă un festival organizat ca la carte într-un loc în care toată lumea e mulțumită, de la festivalieri până la vecinii care nu își doresc să participe indirect la party-urile gălăgioase din festival? 

let it roll 2018

Let It Roll, cel mai mare festival de drum'n'bass din lume, adună în fiecare an zeci de mii de festivalieri din toată lumea. Zece scene, patru locuri de campare, o parcare, zone de food court, zone de fun – toate acestea se desfășoară pe locul unei foste baze militare aeriene în localitatea Milovice, la 30 de kilometri nord de Praga. Baza militară este la aproximativ 5-6 kilometri de Milovice, așa că party-urile care țin până dimineața și depășesc cu mult nivelul legal de zgomot nu deranjează pe nimeni. Nu este nicio casă, niciun bloc pe o rază de câțiva kilometri buni. 

let it roll 2018

Totul este foarte „aerisit”, în sensul că nu ești forțat din cauza spațiului mic să vezi show-ul lipit de vecinii din jurul tău cum este pe Cluj Arena, de exemplu. Chiar și la cele mai mari nume care au adunat la main stage mai bine de jumătate din toți participanții, aglomerația nu a fost atât de mare cum este de obicei la Untold pe stadion. 

Spațiul generos le permite organizatorilor să le ofere activități de zi variate și interesante, iar sunetele de la cele zece scene să nu se suprapună. 

let it roll 2018

let it roll 2018

let it roll 2018

let it roll 2018let it roll 2018

let it roll 2018let it roll 2018

let it roll 2018

let it roll 2018

Un party bus a la Mad Max îi plimbă pe festivalieri în timp ce un DJ mixează. La Electric Castle, din cauza suprafeței mici, organizatorii nu pot oferi participanților această distracție. La Untold, există în schimb un tramvai similar cu party bus-ul Let It Roll, dar acesta stă pe loc. 

let it roll 2018

Scena principală este cel puțin dublă ca suprafață decât scena Untold și de cel puțin trei ori mai mare decât main stage-ul Electric Castle. Chiar și a doua scenă ca mărime a Let It Roll este mult mai mare și mai interesantă decât scena principală a celor două festivaluri din Cluj. Din punct de vedere al numărului de participanți, Let It Roll este undeva între Electric Castle și Untold. 

let it roll 2018

Fiecare scenă este dominată de roboți. Let It Roll a creat o poveste cu și despre roboți care trăiau pe o planetă și aveau caracteristici similare cu ale oamenilor. Unul dintre roboți a devenit atât de lacom încât și-a dorit nemurirea. Roboții au ajuns nemuritori, dar și-au distrus propria planetă – o parte a înghețat, iar cealaltă a luat foc. S-a ajuns și la un război între roboții albaștri și roboții roșii, iar totul a ajuns la un haos total când robotul The Wise One a dispărut cu portalul care le permite roboților să călătorească pe alte planete. Luptele au durat ani la rând, au rămas foarte puțini roboți. Aceștia l-au găsit pe creatorul lor, adică tocmai cel care furase portalul. Acesta i-a provocat să își părăsească planeta și să creeze un alt portal/arc care le-ar permite să plece de pe planeta roboților. Finalul îl puteți ghici singuri, dar un lucru este sigur: în 2015, arcul a apărut pe Pământ. Continuarea poveștii o vom afla în 2019, la următoarea ediție Let It Roll. 

let it roll 2018

let it roll 2018

Let It Roll este un festival care a crescut constant, la fel ca Electric Castle, de la câteva mii de participanți și concerte organizate în cluburi, în urmă cu 15 ani, la zeci de mii de festivalieri acum. Trei ani la rând, Let It Roll a câștigat premiul „Cel mai bun festival” în cadrul Drum&Bass Arena Awards, ceea ce este o reușită pentru un eveniment de nișă. 

let it roll 2018

let it roll 2018

let it roll 2018

Desigur, și Let It Roll are minusuri – zona comfort camp nu este deloc comfort, igiena de la dușuri lasă de dorit, sursele de apă potabilă sunt foarte puține, nivelul de praf a devenit insuportabil când peste jumătate din participanți s-au concentrat la main stage, prețurile sunt exagerate pentru unele servicii – de exemplu un încărcător portabil pentru smartphone putea fi închiriat pentru 25 euro. Toate aceste minusuri au fost compensate în schimb de organizarea excelentă la partea artistică – scene, sonorizare, decor scene, punctualitatea DJ-ilor plus faptul că toți DJ au avut live set, spre deosbire de Untold, de exemplu unde aceeași DJ care au prestat la Let It Roll aici la Cluj au avut DJ set.

let it roll 2018

Organizarea celor două festivaluri din Cluj, Untold și Electric Castle, este la fel ca peste tot în lume la nivelul unor evenimente de această talie, dar marele minus al lor este locația. Cu toate acestea, organizatorii ambelor evenimente se încăpățânează să păstreze locațiile – mijlocul unui oraș, unde sunt afectați sute de mii de oameni, respectiv mijlocul unui sat, unde sunt participanți fără voie câteva mii de oameni. 

let it roll 2018

Iată ce declara Boc, astăzi, despre zgomot:

"Închei mulțumindu-le tuturor clujenilor pentru efortul pe care îl fac să dăm această șansă de bucurie și de optimism tinerilor și să oferim un spectacol care prin ținută și prin calitate nu e cu nimic mai prejos față de ce există la nivel mondial în domeniul acesta al evenimentelor de profil. Asta nu înseamnă că nu există sacrificii din partea noastră a clujenilor pe care le facem și pentru asta le mulțumesc. Se vor face în continuare eforturi de a diminua nivelul de zgomot. Anul acesta a fost un progres substanțial la scena de pe stadion, adică au fost mult mai puține sesizări decât anul trecut pentru ce înseamnă această scenă. Dar au fost mai multe sesizări pentru unele scene din parc, unde nu a fost reglată sonorizarea și s-au și aplicat amenzi. Acolo ar trebui să se lucreze pe viitor să se diminueze pentru că nu e firesc să rezolvi scenă principala și să rămână celelalte", a spus Emil Boc, la un post de radio local. 

Despre mutarea Untold a început să se vorbească, dar ar fi vorba că abia peste doi-trei ani să se întâmple acest lucru. Până atunci, îngrămădeală și zgomot!

Foto: Alex Popuța

Adauga comentariu