O petiție online pentru mutarea festivalului Untold la periferia Clujului a strâns deja sute de semnături

O petiție online pentru „mutarea Untold la periferia Clujului” a strâns, în doar două zile, peste 400 de semnături.

„Așa cum alte festivaluri clujene precum Electric Castle sau MOX pot funcționa în afara orașului, noi, cetățeni în Cluj-Napoca și comunele limitrofe, susținem mutarea UNTOLD din centrul municipiului. Așa cum este organizat acum, festivalul îngrădește dreptul la oraș al locuitorilor și celor care muncesc aici, prin ocuparea abuzivă a spațiilor publice (parcuri și parcări), blocarea inutilă a circulației și poluarea sonoră, timp de mai multe zile”, a scris în textul acestei petiții inițiatorul, Marius Oliviu Iacob, care a explicat, pentru Ziar de Cluj:

„Pentru că nu e o acțiune contra festivalului, nu m-am gândit la următorii pași. Vreau doar să atrag atenția că sunt deficiențe mari de organizare. Și consultarea publică lipsește.”

Care sunt argumentele celor care au semnat petiția?

„În primul rând, semnez pentru că locuiesc la 100 de metri de Cluj Arena. Nu este normal ca un festival să se organizeze într-un cartier și la 50 de metri de Spitalul de Copii. Nu este normal ca, timp de circa o săptămână, să nu avem acces în parc. Nu este normal ca timp de o săptămână să suportăm zgomotele infernale zi și noapte. Să-l mute la Călățele”, a scris Ioan Mocanu pe pagina petiției.

„Untold funcționează pe același principiu psihologic ca și Caritas: să cointeresezi mulțimi mari de oameni, ca să-i poți mulge de bani mai ușor. În cazul de față, nu sunt doar turiștii care se năpustesc, ci și clujenii care își fac iluzia că se îmbogățesc după 5 zile de garsonieră închiriată, după 10 curse în plus cu taxiul și trei pizza cu o bere, vândute suplimentar în centru. Agitația, gălăgia sau, pur și simplu, încălcarea legalității de către cei care ar trebui s-o apere (prin încurajarea tulburării liniștii publice, noaptea pînă-n zori, subînchirierea parcului, bun public, pentru interesul unor privați etc. etc.) par să nu mai conteze. Pentru un haos relativ profitabil financiar, de-o săptămână, unii oameni renunță cu ușurință la drepturi legale inalienabile”, a argumentat Laszlo Alexandru.

Rusu Narcis a explicat faptul că a semnat petiția „nu pentru că Untold îngrădește, ci pentru că distruge, iar banii de reparații îi plătim tot noi”. 

„Semnez această petiție pentru că îmi doresc ca Parcul Central să fie al tuturor clujenilor în egală măsura. Regret că primarul Municipiului Cluj-Napoca nu vede ce rămâne în urma acestui eveniment. Nu este normal ca parcul să fie închis pentru o parte a cetățenilor, nici măcar o zi!”, a scris Marius Ciubotaru, pe pagina petiției.

„Gălăgie inutilă! Dacă eu chefuiam 2 zile, luam amendă! Ăștia chefuiesc, se droghează, beau, lasă gunoi după ei și nu iau nicio amendă consistentă! Asta ar însemna amendă jumătate din profit, că doar Primăria curăță pe banii noștri și tot noi răbdăm gălăgia”, a atras atenția Lucian Benu.

„Dacă domnul Boc are neapărat nevoie de tămbălău, să ne plătească mai întâi concedii pe perioada acestui «festival»”, a scris Michael Shafir.

„Locuiesc la 200 m de Cluj Arena. Festivalul Untold mi-a creat mie şi familiei mele un disconfort grav (am ajuns chiar și la Urgență cu aritmie cardiacă) datorită zgomotului şi vibraţiilor insuportabile pe care le-a produs atât ziua, cât şi noaptea (cu focuri de artificii!), timp de 23 de ore/zi. Nu este normal ca un astfel de festival să fie organizat într-o zonă unde se locuiește și unde se află chiar mai multe spitale (cele mai apropiate fiind secția de Chirurgie a Spitalului de Copii, la numai 250 m, și Institutul Inimii, la aproximativ 700 m de Arena). De asemenea, nu este normal ca locuitorii Clujului, timp de circa o săptămână, să nu aibă acces în parc”, a explicat Katalin-Zsuzsanna Kos.

„Tot orașul e blocat și împânzit cu ocazia acestui eveniment. Ne blochează toate activitățile de zi cu zi. Practic, ori plătești și mergi, ori pleci din oraș! Nu e normal”, a scris Ioana Cristea.

„Ne-am săturat de HAOS! Vrem un oraș în care să putem locui, să putem trăi, nu să înnebunim de cap din cauza gălăgiei, a aglomerației, a mizeriei, a lipsei de educație”, a explicat Eugenia Garba.

„Clujul nu susține infrastructural un astfel de festival; poluarea sonoră depășește orice grad de suportabilitate într-un oraș în care oricum zgomotul este foarte ridicat și relativ continuu; blocarea unor spatii publice contrar regulamentelor locale; lipsa de claritate a beneficiilor orașului și ale locuitorilor săi; faptul că orașul nu este potrivit pentru un astfel de eveniment și este ușor să fie organizat în zone limitrofe Clujului”, sunt argumentele Irinei Culic.

„Festivalul Untold mă deranjează extrem de tare. Pur și simplu suntem nevoiți, eu și familia mea, să plecăm în altă localitate pe durata festivalului pentru că la noi acasă este imposibil să mai locuim din cauza zgomotului îngrozitor”, a scris Livia Florina Labo.

„Nimeni nu merită să fie terorizat!”, a exclamat Iulia Circo.

„Nici unul din festivalurile respectate din Occident nu blochează accesul publicului larg la singurul parc din oraș. Pe lângă îngrădirile astea pentru oamenii care nu participă la festival, mai și poluează fonic (nu sunt împotriva festivalului, ci doar împotriva locației acestuia). Aș prefera ca în weekend să mă relaxez cu o plimbare prin parc, iar în timpul săptămânii să adorm la ore decente, ceea ce nu se va întâmpla, fiindcă voi sta mult după taxiuri să ajung acasă de la muncă, voi asculta involuntar muzica din centru (locuiesc în Zorilor), iar parcul e deja îngrădit”, a scris Florentina Sia.

„Untold = industrie de produs bani în detrimentul liniştii şi confortului clujenilor”, consideră Sabin Stir.

„La Pata Rât sunt câmpuri întinse și zona are nevoie de investiții!”, a sugerat Călin Goina.

„Este inadmisibil, o batjocură la adresa drepturilor cetățenești elementare ca o bună parte din locuitorii orașului să nu aibă nici măcar un minimum de liniște în timpul nopții, zile în șir. Există limite legale pentru zgomotul admisibil, autoritățile ar trebui să facă măsurători în toate zonele expuse, ceea ce bineînțeles că nu fac, pentru că rezultatele le-ar obliga să ia măsuri. Este absolut fals argumentul că de dragul unor beneficii materiale (extrem de discutabile în cazul Untold, cel puțin pentru oraș în întregul lui) și al unui număr mare de participanți poți încălca orice limite acceptate în reglementările uzuale”, a scris András Papp-Zakor.

„Nu găsesc acceptabil ca plătitorilor de taxe în Cluj să le fie restricționat accesul și traficul în oraș, mai mult, ca toți locuitorii din zonele apropiate centrului să fie afectați de zgomot, încât să fie nevoiți să plece din oraș, de dragul «fenomenului cultural UNTOLD». În orice oraș civilizat din străinătate unde se organizează evenimente de asemenea amploare, există baze de agrement la marginea orașului care pot găzdui un festival, fără să afecteze traficul, accesul și zgomotul în oraș”, a explicat Diana Nicolae.

„M-am săturat să stau în gradină și să mă simt ca la festival, când eu nu vreau să fiu la festival!!!!!”, a exclamat Mădălina Moroșanu.

„Semnez pentru că îmi doresc să pot dormi noaptea și eu și părinții mei pe perioada festivalului, oamenii a doua zi mai și muncesc. În plus, dacă ai «norocul» să fii «cazat» în spitalul din apropiere este minunat! O adevărată plăcere să faci un infarct și să stai în spital la recuperare și toată ziua să îți bubuie muzica în cap... Iar de copiii de la Pediatrie, ce să mai zici, doar la spital stau oamenii sănătoși ce nu au nevoie de odihnă. Mulțumim Primăria Cluj-Napoca... ești minunată!”, a scris Raluca Horvat.

„Semnez pentru că, deși particip, detest haosul care începe cu mult înainte de festival și se termină cu mult după finele evenimentului. Vreau un Cluj pașnic, fără oameni frustrați, care nu mai știu cum să își închirieze apartamentele, curțile etc. la prețuri exorbitante, în timp ce stau blocați în trafic din cauza drumurilor închise pentru Untold”, a precizat Izabella Buzogany.

„Locuiesc în apropierea stadionului și sunt nevoită să plec din oraș pe perioada festivalului. Zgomotul e insuportabil și ține toată noaptea - alte evenimente, de exemplu, Jazz in the park, se termină la ora 24.00, cum este și normal, respectând dreptul oamenilor din zonă la liniște. Ma deranjează și închidereap Parcului Central pe perioada festivalului, dar fără plimbări în parc rezist timp de 4 zile, însă fără somn nu! O locație mai la periferia orașului ar fi un compromis binevenit”, consideră Aletta Vallasek.

Cei care doresc mutarea festivalului Untold la periferia Clujului pot semna petiția aici.

Comentarii

CIASAR VASILE

31.07.2017 17:04

LA PERIFERIA ORASULUI SE TIN ASFEL DE CONCERTE.............!!!!

dana

04.08.2017 15:35

Pe linga linistea si comfortul locuilorilor din Cluj, ganditi-va la bietii oameni din spitale care au nevoie de liniste pe cat se poate. Oribil !!!!! S-a auzit muzica pana in Zona Borhanci !Nu am absulot numic importiva festivalului, datr mutarea festivalului e absolut necesara!

Adauga comentariu