O nouă groapă clandestină de gunoi în județul Cluj. Sesizate în urmă cu o lună, autoritățile au reacționat abia acum: „S-au identificat 3 zone afectate de depozitări ilegale de deșeuri”

O nouă groapă clandestină de gunoi se ridică semeț la granița localităților Apahida și Cojocna. Culmea, deși primăria din Apahida a fost sesizată în această privință în urmă cu aproximativ o lună de zile, groapa clandestină de gunoi a continuat să crească, contrar asigurărilor administrației de aici, conform cărora volumul de deșeuri s-ar fi diminuat. Totuși, problema pare să fi intrat în atenția Gărzii Naționale de Mediu Cluj, care a avut o reacție promptă în acest caz, dar numai după ce în prealabil a fost sesizat Ministerul Mediului. 

DJ 161A face loc unei priveliști prea puțin edificatoare: deșeuri și zeci de saci de moloz, cu resturi din materiale de construcții sunt aruncate pe câmp, chiar în apropiere de localitatea Moriști, imagine ce echivalează cu o nouă groapă de gunoi în județul Cluj. 

Terenul se află în subordinea Primăriei Apahida, după cum recunoaște un localnic din zonă, care a sesizat această problemă de mediu administrației de aici în urmă cu 30 de zile. Din păcate, în acest răstimp nu s-a schimbat nimic, ba din contra: volumul de deșeuri a crescut, chiar dacă administrația apahideană susține că volumul gropii clandestine de gunoi s-a diminuat.

Iată de ce, situația din zonă a fost adusă la cunoștința Gărzii Naționale de Mediu Cluj, care a avut o reacție rapidă, după ce în prealabil localnicii au sesizat Ministerul Mediului în privința unei noi gropi clandestine de gunoi la nivelul județului Cluj.

Ce a constatat Garda Națională de Mediu Cluj? Ca urmare a sesizării făcute privind depozitări de deșeuri din construcții și deșeuri municipale între localitățile Apahida și Cojocna, precum și în urma controlului efectuat de GNM Cluj, s-a constatat următoarele: în locul unei singure zone cu deșeuri depozitate ilegal au fost depistate trei puncte noi pline de gunoaie.

„S-au identificat 3 zone afectate de depozitări ilegale de deșeuri și anume:

- în zona podului CF spre societatea Baulinie SRL între localitățile Apahida și Cojocna, pe partea dreaptă a DJ 161A – depozitări de deseuri din constructii și demolari.

- între localitățile Apahida și Moriști, pe partea dreaptă a DJ 161A – depozitări deșeuri din construcții și demolări: cca 50 mc, pe o suprafață de 200 mp.

- între localitățile Apahida și Moriști, pe partea stângă a DJ 161A (spre livadă/pășune) – depozitări de deșeuri din construcții și demolări: cca 10 mc, pe o suprafață de 100 mp”, notează reprezentanții GNM Cluj în adresa formulată către administrația din Apahida. 

Chiar și Poliția Locală are atribuții în domeniul protectiei mediului. Conform Art. 9 din Legea poliției locale 155/2010, în domeniul protecţiei mediului, poliţia locală are următoarele atribuţii:


 

Doar că în acest caz, intervenția organelor polițienești pare să fi fost târzie și de prisos, iar asta întrucât Mihai S. a sesizat direct Ministerul Mediului, aspect care a grăbit și intervenția la nivel local a Gărzii Naționale de Mediu.

„Am sesizat problema deșeurilor ilegale din zona localității Moriști Primăriei Apahida, de care aparține terenul cu pricina. Mi s-a comunicat ulterior că au fost trimise câteva mașini care au ridicat din deșeurile depozitate acolo. Culmea, întrucât trec prin zonă frecvent, am putut urmări personal cum volumul gunoaielor a crescut în loc să fie redus. Noroc că am sesizat această problemă și la Ministerul Mediului. Probabil acesta este motivul pentru care și Garda Națională de Mediu din Cluj a reacționat atât de prompt”, notează Mihai S., localnicul care a făcut publică problema deșeurilor ilegale de pe DJ 161A și le-a suspus atenției autorităților competente.

Acum, situația urmează să fie remediată de către administrația din Apahida, conform adresei formulate de Garda Națională de Mediu Cluj.


 


Adauga comentariu