Azi am să vă vorbesc despre Cluj-Napoca, orașul meu natal. Care este o cloacă pestilențială când vine vorba despre politică şi afaceri.
De când Gheorghe Funar, candidatul securiștilor de bine a câștigat Primăria municipiului Cluj-Napoca în 1992, municipiul a fost fieful scandalurilor cu impact naţional şi internaţional: de la căţăratul pe tricolor, până la Caritas şi Banca Dacia Felix. La adăpostul acestor scandaluri, patrimoniul său a fost devalizat sistematic. După ani şi ani de jaf, nici măcar nu se mai știe care îi este patrimoniul: câte proprietăţi sunt date, pe chirii de tot râsul, pe 49 sau 99 de ani clientelei politice, câte au împroprietărit în fals diverşi băieţi deştepţi şamd. Până și celebrele “locuințe de serviciu” s-au neantizat. Iar milițienii, procurorii și judecătorii care le cam dorm pe picioare în Republica Autonomă Cluj au fost “împroprietăriți” pe diverse străzi cu nume de cireș, vișin sau caisă și cred că au fost ei trecuţi în patrimoniul administraţiei publice locale. Ca să vă faceţi idee cu privire la ce vorbesc, un prejudiciu adus bugetului local de către Gheorghe Funar, în valoare de “doar” 50 de milioane de lei vechi la nivelul anului 1998 a fost considerat prea mărunt de către anchetatori ca să înceapă o anchetă penală… Deh, cine desconsideră un prejudiciu mititel în anii 90, se joacă cu el mare în anii care urmează. Astfel, prejudicii dovedite de peste 5 milioane de lei la lucrarea Răchiţele-Ic Ponor şi unul de 10 milioane de euro, prin depozitări ilegale de deşeuri la Pata Rât, au fost considerate “fapte care nu există” de către bravii procurori DNA Cluj. Şi mai sunt, bugetu-i ciuruit şi noi agăţaţi festivist pe hartă.
Clujul a fost și a rămas un câmp de bătălie economică și politică. Sunt convins că în toate orașele și județele României s-au dezvoltat astfel de câmpuri de bătălie în care interese financiare se împletesc cu cele politice și, din armonizarea lor, se nasc și se distrug cariere. Însă Cluj-Napoca cu pretenţii de “capitală economică a României” naşte pasiuni şi alianţe extreme de subtile. Numai aici toată lumea face să fie bine, să nu fie rău, mascând totul într-o luptă acerbă pentru resurse. Nu doare gura să-i arăţi duşmanului curul în public, în timp ce, în particular, îi dai tot ceea ce îţi cere: de la sinecura postului politic, la autorizaţia necesară în construcţii. În fond ştampila cu SEMNĂTURA e în mâna unui singur om. Şi, mă rog, a celor pe care “OMUL” îi consider de încredere. Că altfel nu se explică cum de Emil Boc era premier al României de vreo 2 luni, primar al Clujului era Sorin Apostu, dar semnătura pe autorizaţii importante era a lui… Boc. UFOlogii de la DNA încă nu s-au ostenit să ne rezolve misterul.
Războiul este atât de crunt la Cluj, încât, cu extrem de puţine şi notabile excepţii, nu poţi număra victimele, nu poţi îngropa cadavrele. Mai mult, după fiecare bătălie politico-economică, morţii învie, mai ceva ca în Teleorman, şi se afişează în public împreună. Numai în Cluj-Napoca îl poţi vedea pe Emil Boc salivând vesel după un Turneu feminin de tenis, categorie WTA de mâna a 16-a, alături de Ioan Rus şi Ion Ţiriac. Încercarea cetăţenilor de a înlocui, prin vot, o haită de prădători economici cu o alta, a fost doar de natură să îmbunătățească relațiile dintre găști. Cei care păreau excluși de la ciolan au găsit o cale să-și re-evalueze “prieteniile”, “relațiile” și modul de operare. Prin tele-arestările din ultimii ani, rețelele de influenţă nu au fost desființate, ci numai obligate să se adapteze. De mii de ani vorbim de 10 păcate capitale împotriva cărora s-a luptat cu doar 10 “legi”. Și? Azi avem nenumărate legi și coduri și mijloace de luptă și, la fiecare adăugare, se naște o nouă fentă. Iar fenta o nasc, în 9 din 10 cazuri, chiar cei pui să vegheze ca acest lucru să nu se întâmple. Ce zicea Cătălin Voicu? “Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea…” Doar puterea corupe, iar puterea absolută corupe la modul absolut. Iar în România avem tot felul de enclave de putere absolută care pot fi activate în tot felul de interese obscure – unica motivație fiind garanția celor care le activează că privilegiile acestor enclave nu vor fi alterate prin nimic.
Iar Clujul este o enclavă de putere. Aşa micuţ cum pare, cu numai o uliţă principală şi o piaţă la vedere…
Şi, gata!