Clujul se supraaglomerează, pe zi ce trece, tot mai mult: în trafic stăm deja peste tot bară la bară, pe trotuare ne călcăm în picioare, în mall-uri e o forfotă obositoare permanentă, la supermarket stam la coadă ca pe vremea lui Ceaușescu, oricând ne-am duce, în autobuze ne sufocăm agățați, în picioare, de bare ș.a.m.d.
Clujul s-a primenit dintotdeauna cu „sânge tânăr” provenit din rândurile studenților care vin la facultate din toată țara și se decid să rămână aici, pentru că au condiții de viață și de muncă mai bune decât în orașul natal. Acesta reprezintă un spor demografic normal pentru orice oraș universitar.
Clujul mai primește o infuzie naturală de „oameni noi” datorită industriei sale, de IT, de servicii etc., ce atrage forță de muncă specializată din întreaga Românie. Un alt spor demografic firesc.
Un pol regional de dezvoltare, Clujul mai vampirizează și micile orașe din jur, pe care le secătuiește de tineri. Dacă te-ai născut, de exemplu, în Huedin, în Turda, în Alba, Dej, Gherla ș.a., te simți atras magnetic de Cluj-Napoca, urbea în care bănuiești alte perspective personale și profesionale, decât cele pe care ți le oferă micul tău orășel natal.
Până aici, toate bune și frumoase! După ce Clujul a devenit un oraș deschis, după Revoluție, a evoluat mult și datorită acestui continuu flux de sânge proaspăt, tânăr, educat, plin de viață, de ambiții de afirmare. „Viniturile”, cum sunt numiți nou-veniții de către clujenii „născuți la Stanca”, au dezvoltat Clujul, au fost un motor de creștere accelerată pentru toate sectoarele: educațional, cultural, imobiliar, horeca, de IT ș.a.m.d.
„Viniturile” nu ne-au invadat orașul, nu au venit la Cluj toți deodată, ca lăcustele, ci treptat, organic, sănătos.
O invazie forțată, artificială, are loc însă în ultimii ani, datorită PR-ului deșănțat al Primăriei care dă orașului un ștaif și o putere de atracție pe care Clujul, la modul real, nu le are. Cei care se mută acum la Cluj nu mai vin ca răspuns la cererea de pe piața muncii, nu mai reprezintă doar un mic procent dintre studenții buni, care găseau aici oportunități mai bune de afirmare, nu mai sunt doar o mică parte dintre tinerii din orășelele vecine. Nu mai avem parte acum de un transfer organic de populație, de o populare sănătoasă a unui municipiu care se dezvoltă, ca infrastructură, în ritmul venirii noilor locuitori.
Fiindcă primarul Emil Boc și echipa sa foarte eficientă de PR ne laudă ca oraș la modul superbombastic, acum Clujul este asaltat de nou-veniții la tonă și nu ca până nu demult, la kilogram. Orașul nu se mai poate dezvolta ca infrastructură în ritmul în care se dezvoltă ca populație. Noii clujeni nu pot sta pe stradă, cererea de locuințe este imensă, așa că se fac peste tot doar blocuri. Însă, când toți oamenii merg la muncă, la școală, la evenimente, la mall etc., nu mai sunt niciunde locuri. Nici de parcare, nici de înscriere la grădinițe, nici la coadă la UPU, nici în autobuze, nici la teatru, niciunde, așa că, atunci când vrem sau avem nevoie să beneficiem de facilitățile orașului, care ne-au atras de la bun început să venim aici, luăm pupu. Pupu mare și pupu mic, după cum spunea cetățeanul de onoare al urbei, Nelson Mondialu.
Tinerii din orașele mai mari sau mai mici din țară sunt atrași de mirajul Clujului, de această Fata Morgana ale cărei beneficii se îndepărtează pe măsură ce te apropii de statutul de clujean cu acte în regulă. Ne-au fost croite, din vorbe, cinci stele mari și late, care acum ne strivesc în cădere, ca niște meteoriți. Ne prăbușim ca oraș sub greutatea propriilor noastre minciuni de PR, ne sufocăm în sucul propriilor lăudăroșenii lipsite de substanță concretă.
Nu suntem un oraș de mizerie, adevărul este că trăim într-un Cluj frumos și plin de oportunități. Suntem un mare municipiu normal, cu bune și cu rele. Statutul de clujean nu îți oferă o calitate mai mare a vieții decât cel de orădean, arădean, timișorean, brașovean ș.a.m.d. Nu îl crede pe Boc. Câinii, la Cluj, umblă doar cu minciuni în coadă, nu și cu covrigi. Și umblă numai când nu-i prinde Țărmure, să-i închidă cu sutele într-un lagăr, unde se mănâncă între ei.
Nu veni la Cluj dacă nu ai aici asigurat un loc de muncă mai bun decât în orașul tău, dacă nu ești avid de permanentele șușanele și festivăluțe ale orașului nostru, dacă nu ai chef să stai blocat în trafic minimum o oră-două pe zi, dacă nu vrei să cauți cu lupa un loc de parcare, dacă nu ai chef să miroși putori în autobuze arhipline, dacă nu ai chef să dai sute de euro pe chirii care nu îți oferă nimic în plus față de chiriile ieftine din orașul tău, nu veni, dacă nu vrei să muncești o viață să plătești rata lunară de jumătate de salariu la apartamentul de 100 000 de euro pe care ți-l vei cumpăra cu credit ipotecar în Mănăștur.
Nu veni la Cluj, dacă nu ai alte argumente pentru a te muta aici, decât că ai citit pe net că noi suntem miezul din cașcaval. Clujul e doar o brânză, cu multe mucegaiuri. Nobilă cândva, puțin alterată deja. Nu veni, că riști să iei țeapă!
Iar voi, țepari vremelnic conducători ai urbei, nu ne mai lăudați, că deja suntem prea scumpi și prea mulți! Dezvoltați orașul ca infrastructură, creați condiții de trafic pentru mai mulți oameni, creșe, grădinițe, școli, spitale, facilități pentru noi locuri de muncă. Și tăceți din gură. Un oraș cu adevărat ofertant își va atrage singur, organic, noii locuitori. O va face de la sine, în ritmul în care își poate susține creșterea populației.
Clujul gonflat doar din gură se va întoarce, în curând, împotriva propriilor locuitori, pentru care avantajele unui mare oraș se vor transforma în dezavantaje. Când balonul strălucitor de săpun se va sparge, ne vom da seama că nu mai suntem, de mult, la bal, ci la spital. (ul) de nebuni.