Noul regulament de închiriere a locurilor de parcare din Cluj va fi adoptat după o consultare publică scurtă și după o dezbatere online la care puțini vor ști cum să participe

„Joi, 4 iunie 2020, ora 16:00, va avea loc dezbaterea publică pe marginea proiectului de hotărâre de consiliu local cu privire la Regulamentul de închiriere a locurilor de parcare, garaje și copertine aflate în administrarea Serviciului public de interes local pentru administrarea parcărilor. Dezbaterea se va desfășura pe  o platformă online de videoconferință.

Proiectul supus dezbaterii publice s-a aflat în procedura de consultare publică în perioada 30 aprilie -15 mai 2020”, anunță Primăria Cluj-Napoca pe site-ul propriu, unde pot fi consultate mai multe detalii.

Detaliul semnificativ însă în toată această „afacere” este că procedura de consultare publică, ce s-a suprapus stării de urgență, a fost prea scurtă pentru ca cei interesați, preocupați în această perioadă și cu alte probleme, să se poată dezmetici, să înainteze propuneri și sugestii.

Clujenii au reclamat, în 14 mai, la Ziar de Cluj, faptul că perioada de consultare publică inițiată de Primărie pentru noul regulament privind închirierea locurilor de parcare a fost prea scurtă: „S-a pus să se aprobe repede, să treacă neobservat”, a constatat un cititor, a cărui reclamație, pe larg, o puteți citi aici.

Acum, Primăria Cluj-Napoca organizează o dezbatere online și întreaga procedură legală este bifată! Câți mănăștureni în vârstă știu însă cum să se înscrie, să participe online la această dezbatere?

„Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii vor fi înscrise pe platforma online de videoconferință, pe baza unui formular completat online pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca (Secțiunea Depune cereri disponibilă aici: https://e-primariaclujnapoca.ro/registratura/cereri/ ), înainte cu minimum 4 ore de ora stabilită pentru începerea ședinței. Cetățenii care s-au înscris în aceste condiții, vor primi un link prin e-mail, prin care se vor putea conecta la dezbaterea publică și vor putea lua cuvântul.

Linkul de înscriere va fi disponibil începând de marți, 2 iunie 2020”, se precizează pe site-ul Primăriei.

Cum clujenii nu sunt chiar toți IT-iști, „proiectul de hotărâre de Consiliu Local cu privire la Regulamentul de închiriere a locurilor de parcare, garaje și copertine aflate în administrarea Serviciului public de interes local pentru administrarea parcărilor” va trece fără ca toți cei interesați să poată participa la consultarea și la dezbaterea publică. Iar interesați de locurile de parcare din Cluj sunt toți locuitorii orașului, în condițiile în care parcările sunt, în majoritatea zonelor, insuficiente.

Adauga comentariu