Nicu Barna e un artist complet, cu un talent nativ ce s-a cerut satisfăcut din copilărie și care s-a dezvoltat la maturitate, printr-o creație muzicală deosebit de prolifică. Nicu compune versuri pentru cântecele sale, scrie poezie, e vocalist și interpret la diverse instrumente, a făcut parte din numeroase trupe clujene, iar acum e membru al formației Semnal M, o piatră de temelie a rockului românesc, întemeiată în urmă cu aproape patru decenii.
Fiindcă impulsul său creator îl face să compună mai mult decât o singură formație poate interpreta, Nicu Barna a mai pus bazele a două trupe, de care se ocupă și în prezent, Transylvania și Confesiuni, unde a adunat artiști consacrați, pentru a cânta piese inedite. Mai colaborează cu Emeric Imre, în Emeric Set, cu Magda Pușcaș, cu Teo Peter, are propriul studio de producție muzicală și e un artist ce poate fi văzut frecvent pe micile și marile scene ale orașului. Deși de mic se visa vedetă, acum, când a ajuns acolo unde și-a propus, a rămas un personaj simpatic, simplu și modest, fără aere de star rock, dar cu un aer boem și visător, așa cum oricărui artist îi stă bine.
A cules cireșe și prune, iar cu banii câștigați și-a cumpărat prima chitară
Ca orice artist cu un talent înnăscut, Nicu Barna a început să cânte din fragedă copilărie, imitându-l pe Elvis sau melodiile trupelor anilor ’80, Smokie sau Boney M. Pasiunea a evoluat și s-a coagulat mai puternic pe când avea 11-12 ani, pe la începutul anilor ’90, când a început să-și dorească să învețe să cânte la pian. Părinții însă nu l-au încurajat spre muzică, nu aveau nici posibilitatea financiară, nici spațiul necesar pentru un pian, dar Nicu nu a renunțat ușor la idee:
„Și mi-am propus să cumpăr o clapă și să îmi fac o trupă, deși habar nu aveam să cânt. Practic nu pusesem niciodată mâna pe un pian, pe o clapă, numai atât că aveam dorința asta.
Nu o să uit niciodată… era o consignație în Mănăștur, lângă Union, și acolo aveau un sintetizator; m-am dus să văd cât costă, dar avea un preț foarte mare, nu mi-aș fi putut permite niciodată să îmi cumpăr și atunci am renunțat la ideea de pian, dar mi-a intrat în cap ideea de chitară. Și, în vara aia, m-am dus la livada Steluța la cules de cireșe, după care am mers la cules de prune și din banii pe care mi i-am strâns acolo mi-am cumpărat prima mea chitară.”
La 14 ani era vedetă rock la bloc
Fire autodidactă, Nicu a început să învețe singur să cânte la noul instrument achiziționat. Inițial cânta după ureche, încercând să reproducă după casete anumite melodii. Și-a acordat singur chitara, după cum i s-a părut că „sună mai frumos” și, după vreo două luni, la 14 ani, a devenit vedetă la bloc, printre copiii de vârsta sa. Și-a făcut și un repertoriu propriu („aveam eu niște poziții în care chitara cânta binișor”), dar un vecin, care cânta foarte bine la chitară, dorind să-l ajute, a reușit să-i distrugă tot entuziasmul:
„M-a văzut cu chitara și mi-a luat-o, și-a zis: «Asta e dezacordată!» Și mi-a acordat-o el și, bineînțeles că nu am mai știut să cânt nimic, după ce mi-a acordat chitara. Am fost foarte ofticat de chestia asta și mi s-au dus toate speranțele de râpă. Dar, în același timp, am înregistrat în casetofon fiecare coardă, să văd cum sună, ca să știu, să mi-o pot acorda pe viitor.”
Nicu Barna a continuat să cânte, mai mult singur, dar a început să cunoască pe parcurs oamenii din domeniul muzicii, și-a făcut prieteni ce îi împărtășeau pasiunea și a început să învețe la modul serios chitara, însă într-un mediu, mai puțin convențional:
„Am învățat mai mult singur, dar și de la ceilalți, și am mai citit, și câte-un curs de chitară… repetițiile mele erau mai mult în beciul blocului, pentru că ai mei nu erau de acord cu cântatul, îmi ziceau: «Iarăși zdrăngăni? Vezi-ți de învățat!»”
Prima trupă de amatori
La un moment dat, Nicu nu s-a mai simțit foarte atras de chitară și s-a apucat de tobe. A participat timp de 3 luni la un curs cu Ștefan Vanai, la Palatul Copiilor, dar, când a ajuns la nivelul de avansați, a renunțat:
„Am ajuns la avansați și m-am lăsat, deja, gata, sunt prea bun! Și, din păcate, m-am lăsat și am rămas doar cu niște noțiuni de bază și cam atât! Asta era prin ’93, aveam 15 ani și în perioada aia o luasem pe ulei, am început să nici nu mă mai duc prea mult la școală, mă visam vedetă. La un moment dat, aveam eu vise că o să ajung vedetă și oricum nu o să mai trebuiască să fac nimic!”
În același an Nicu și-a făcut și prima trupă, cu băieții de la bloc. I-a ales în funcție de cât de buni prieteni îi erau, iar el era chitaristul și compozitorul formației, ce se numea Black Roses și era compusă doar din veleitari ai muzicii, ce de fapt habar nu aveau să cânte.
A prins gustul muzicii și lucrurile au devenit mai serioase
Ulterior Nicu Barna a început să prindă gustul acestui domeniu, să realizeze adevărata sa capacitate creativă și să ia lucrurile mult mai în serios. În 1995 l-a cunoscut pe Feri Perde și împreună cu el a format prima sa trupă adevărată, cu care a avut și primul concert:
„El cânta la chitară și eu atunci am trecut la chitară bas. Întotdeauna am fost împătimit de motociclete, motorete, și chiar în momentul respectiv căzusem și mi-am zdrobit degetele de la mâna stângă și nu am mai putut să cânt la chitară. A fost nasol, pentru că am crezut că nici nu o să mai cânt vreodată, dar, pe de altă parte, a fost bine, pentru că asta m-a determinat să cânt cu vocea. La începutul lui ’96 deja cântam cu tipul ăsta, Feri, vocal și chitară bas. Cântam un heavy metal, dar așa, mai clasic, și nu necesita foarte multă digitație.
Eu mă jucam practic la bas în perioada respectivă, era o perioadă de formare și am și renunțat după câteva luni, pentru că mi-am descoperit aptitudinile de vocal și am luat în trupă un basist, și eu am trecut doar pe voce. Și tot în anul respectiv, am câștigat mai multe festivaluri din țară, ca cel mai bun vocal – asta mi-a dat un pic de aripi.”
A vrut să plece ca militar în Bosnia, dar a ales viața
Nicu Barna a cântat cu trupa Quest, apoi cu Cash, cu Ipsen, după care a plecat în armată. Armata i-a plăcut foarte mult, a început să-și dorească să rămână în domeniul militar și chiar își făcuse dosar, la un moment dat, să plece în Bosnia:
„Era febra asta în ’99, bine, mi-a trecut repede, pentru că tot atunci l-am cunoscut pe Teo Peter și mi-am făcut o trupă cu el. Aveam câteva piese de un album, compuse de mine, și la piesele astea am mai adăugat câteva idei de-ale lui Teo, o piesă, care a și purtat titlul albumului, «Alege viața». Formația se numea Eden, a fost o perioadă din viața mea în care m-am orientat mai mult spre viața spirituală, spre religie, și albumul respectiv e unul cu mesaj religios.”
Cu Eden Nicu a cântat aproape doi ani, au avut o grămadă de concerte prin țară, ecourile din partea publicului au fost pozitive, însă, ulterior, „gașca s-a spart”. Colaborarea sa cu Teo Peter a continuat și cei doi l-au cooptat pe Feri Perde și au făcut o nouă trupă, Delyr, prin 2002, formație cu care au cântat un rock „cu un sound destul de modern”:
„Ascultând piesele din perioada respectivă și acum sunt plăcut impresionat de cât de fresh și de modern sună ce am făcut atunci. Am reușit să ajungem și pe MTV cu un videoclip, cu piesa Fire. Am cântat în această formulă până prin 2005, după care, din cauza unor neînțelegeri în trupă, am ajuns să renunțăm și la proiectul acesta.”
Din 2009 a început colaborarea cu Semnal M
Ulterior, Nicu și-a continuat colaborarea cu Feri, cu care și-a făcut o altă trupă, cu care a mai avut câteva concerte, după care a urmat o pauză totală de cântat și s-a ocupat numai de producție audio, în studioul propriu:
„Primul studio mi l-am făcut în 2000, a mers ce a mers ca business, după care s-a terminat, pentru că au apărut calculatoarele performante și toată lumea și-a făcut home studio.”
Nicu Barna a făcut producție audio și a compus muzică pentru diverși interpreți, de genuri muzicale foarte variate, de la muzică populară, folk, romanțe, până la cel mai brutal death metal. În ultima perioadă a produs pentru Altar și, din 2009, a început colaborarea cu Semnal M:
„Ei au venit la mine la studio să înregistreze un material și întâmplarea a făcut să existe o compatibilitate între mine și ei. M-au chemat să cânt în trupă, inițial m-am speriat de oferta lor, mi s-a părut așa, un pic peste mine, gândul nu mi-a fost foarte comod. Aveau stilul acesta al anilor ’70-’80 de rock clasic, care mie întotdeauna mi-a plăcut, dar nu știam dacă mă voi putea regăsi în trupă la momentul respectiv.
Le cunoșteam piesele, șlagărele de radio, și cam asta însemna pentru mine Semnal M. Spre rușinea mea, nu le cunoșteam întregul repertoriu. E rușinos să fii muzician și să nu cunoști bazele rockului românesc, începând cu trupele Phoenix, Cromatic, Roșu și Negru, Semnal M.
M-am dus cu ei pentru început ca și sunetist, la pupitrul de mixaj, în câteva concerte, și așa am descoperit de fapt ce înseamnă Semnal M, și auzind ce cântau, mi-am zis: «Uau! Dar stai, mă, că mie îmi place!» Și, după câteva luni, Ștefan Boldijar m-a mai întrebat încă o dată: «Nu te-ai mai gândit? Nu vrei să vii să cânți cu noi?» Și bineînțeles că eu atunci, fără nicio ezitare, am zis: «Da! Cum să nu?! Vin!»”
Din acel moment, Nicu Barna a început colaborarea cu Semnal M, colaborare ce i-a adus cea mai mare satisfacție profesională de până atunci. A trecut la un alt nivel, a ajuns să cânte pe scene mari, în fața unui public numeros și a avut șansa de a cânta și în deschiderea unor formații precum Deep Purple sau Scorpions.
Cu Semnal M a scos și un videoclip, au înregistrat câteva piese, la el în studio, și a aniversat cu trupa 35 de ani de la înființare, eveniment cu ocazia căruia, pe 10 decembrie 2012, formația a concertat la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, cu sala plină.
La Semnal M Nicu cântă backing vocals, sau voce principală, în special în piesele pe care obișnuia să le cânte Iuliu Merca și, în plus, precizează artistul, „mai fac câte-o clapă, când e cazul, și chitară armonie; anul trecut ne-au chemat să cântăm la un concert în Piața Unirii, unde am făcut percuție”.
Transylvania, sau atunci când folclorul se îmbină cu rockul
În paralel, Nicu Barna a continuat și alte proiecte și, împreună cu Teo Peter și colegul său de la Semnal M, Florin Ștefan, a făcut în 2013 formația Transylvania, un proiect ce își propune un lucru inedit, să împletească folclorul românesc autentic cu sonoritățile rock:
„Am rămas prieten foarte bun cu Teo Peter și suntem practic ca doi frați. Florin e un foarte bun folclorist, cunoaște folclorul, în special din zona Maramureșului, e foarte bun pe felia asta și, am zis, de ce nu? Am început să repetăm, au ieșit așa, la foc automat, câteva piese, a venit și primul concert, după care a apărut piesa «Munții noștri aur poartă», care a fost surprinzător de bine primită – cel puțin, pe YouTube, noi am fost șocați să vedem câte vizualizări a strâns.
Apoi am mai scos o piesă, «Noaptea de Sânziene», dar de data asta fără Florin Ștefan, l-am luat pe Cătălin Pop să îl înlocuiască și la un moment dat lumea făcea mișto: «Păi, Transylvania asta e un fel de Semnal M, fără Ștefan Boldijar?», pentru că formula era compusă din mine, Teo Peter, Cătălin Pop și Solomon Francisc, reputatul nostru coleg de la Semnal M.”
Trupa Confesiuni, o manifestare a capacității sale creative
Cu Transylvania Nicu Barna intenționează să scoată și un album și, pe viitor, și câteva videoclipuri. Tot în 2013, prin intermediul lui Florin Ștefan, a început și colaborarea cu Magda Pușcaș, în trupa căreia face percuție și, în plus, Emeric Imre l-a chemat să cânte împreună, așa că Nicu a ajuns și în lumea folkului:
„Și așa am ajuns să îmi fac eu proiectul meu propriu de folk și anul acesta am pus bazele unei noi trupe, Confesiuni, de, zic eu, folk, dar nu sună neapărat a folk. E așa o amestecătură de genuri muzicale, care să nu deranjeze pe nimeni, să placă.
Lucrând și ca producător muzical, mi-e foarte greu să mă limitez la un anumit gen. Dacă simt astăzi, dacă așa îmi trece mie prin vene, o piesă mai agresivă, mai rock, o să compun piesa exact așa cum o simt, nu o să mă limitez la un anumit gen de muzică.”
Nicu Barna e un creator deosebit de prolific, el compune săptămânal o piesă nouă. Multe dintre piesele sale tind mai mult spre zona folkului, spre aria mai liniștită a muzicii, și a înființat noua formație, considerând că ar fi păcat ca piesele să rămână necântate. El scrie nu numai versuri pentru piese, ci și poezii, și, în curând, își va lansa un volum cu cele mai recente creații, pe care le-a integrat și în unele versuri:
„Anul acesta o să-mi lansez și un volum de poezii și am zis, hai să fac o chestie mai interesantă, să iau câteva poezii care mă emoționează mai tare și să încerc să le pun în piesele respective pe care le-am compus și așa a ieșit proiectul acesta și, bineînțeles că nu m-am putut abține să nu îl cooptez în trupă și pe colegul meu de la Semnal M, Sorin Zamfir, pe Gabriel Ghita, care îmi este coleg la Emeric Set și, nu în ultimul rând, pe Diana Roșca, actriță la Teatrul Național. De fapt, ea m-a încurajat să fac proiectul acesta și Diana joacă un rol foarte important în trupă, cântă la chitară și la voce, backing vocals, dar recită și poeziile pe care le-am scris eu.
Noi încercăm să venim cu o chestie mai interesantă, cu proiecții video în spate, ca să oferim așa, o poveste, să fie altceva, nu neapărat ce vezi la un concert din-ăsta obișnuit, că vine trupa, cântă 10 piese și a plecat. O proiecție video te ajută să-ți completezi cumva imaginea despre ce se întâmplă pe scenă și foarte important e și că, între multe piese, există momente în care se recită versuri, care practic sunt un fel de punte între părțile muzicale. Noi vrem să oferim un produs aparte.
Cel mai important lucru pentru mine acum e să finalizez albumul cu trupa Confesiuni, până în toamnă vrem să îl lansăm și, bineînțeles, cartea de poezii, care se va numi tot «Confesiuni».”
Un visător ce încearcă mereu să devină mai bun
Fire melancolică, visătoare, Nicu e convins că viața e vis și că existența fără visare nu se poate chema viață:
„Mereu am visat și îmi pare bine că am făcut chestia asta, pentru că eu consider că, atâta timp cât nu visezi, nu are rost să trăiești! În plus, am reținut o chestie de la bunicul meu, care zicea: «Orice ai face, încearcă ca mâine să fii mai bun!» Nu se referea neapărat la planul profesional, ci sufletește, probabil, și acesta e un criteriu pe care încerc să îl urmez. Nu știu dacă îmi reușește, dar, sincer să fiu, eu încerc, mă străduiesc!”
Foto: Nicu Barna, Emilia Nicolae, Mona Budisan, Alexandra Iancău, Flaviu Popa; video: YouTube