NESIMTIRE USR CLUJ / Senatorul somnoros, Mihai Goțiu, recidivează: “Prefer să mă odihnesc în momente când totul trenează și să fiu atent în momentele în care contează”

Senatorul USR Mihai Goțiu a fost surprins pentru a doua oară dormind în Parlament, la doar câteva zile după ce a fost prins moțăind la şedinţa celor două camere reunite pe bugetul pe 2017. Contactat telefonic la emisiunea ”Obiectiv”, de la Antena 3, Mihai Goțiu a afirmată că poza i-a fost făcută în timp ce clipea și a argumentat că era în pauză.

Anterior, a declarat că a fost obosit de procedura bugetului care ar fi „o cacealma”.

„Evident, mă odihnesc și eu. Eu am hotărât așa, să mă odihnesc puțin până când trece partea asta (...). Prefer să mă odihnesc în momente când totul trenează și să fiu atent în momentele în care contează”, a spus senatorul Mihai Goțiu.

Nu este prima declarație obraznică despre cum se doarme în Parlament ca speranță a înnoirii clasei politice. În 6 februarie, când a fost surprins prima dată dormind în plen, Mihai Goțiu (reamintim: vicepreședintele Senatului, senator USR) a declarat: „Dacă o să mi se mai facă somn, o să mai dorm!”

Apoi și-a auto-administrat, în bătaie de joc, o auto-amendă pe care a împacheta-o într-un gest de mare generozitate: de cei aproximativ 1000 de lei (din cei peste 10 mii pe care-i ia pe lună să doarmă în Parlament) ar fi dotat cu aparatură un program național de sănătate. Înainte declarase că îi dă pentru Spitalul Regional de Urgență – apoi a realizat că nu prea sunt șanse ca acesta să se construiască, ceea ce făcea ca amenda lui să fie aplicabilă la Paștele Cailor. Așa că a revenit.

Ne întrebăm cum se va mai amenda acum, după ce se va trezi și din noianul de minciuni pe care le va debita și cu această ocazie. Cel mai bine ar fi să vină acasă să doarmă pe banii lui, nu pe ai noștri, în Parlament! Sau să-l ia președintele Klaus Iohannis la el, că doarme mai bine ca Mihalache.

Adauga comentariu