Reportaj

Nemuritorii comunisti ai Clujului reinvie de europarlamentare

Trei consilieri locali ai Partidului Alianta Socialista (PAS) au ajuns azi la Cluj-Napoca, sa se pregateasca pentru alegerile europarlamentare si prezidentiale din 2014. PAS e, potrivit membrilor sai, “urmasul legitim al PCR, singurul partid cu adevarat de stanga din tara”.

Alianta Socialista din Cluj-Napoca pune la cale viitorul comunist al judetului, intr-o odaie ponosita din Piata Unirii, la numarul 1. In anticamera, dupa o usa alba cu afise galbene, capitalismul e in floare.

 

3 xeroxuri care functioneaza la foc continuu precum combinatele de dinainte de 1989, spre bucuria clujenilor veniti cu hartogaraie la sediul vechi al Primariei. Un metru mai incolo se deschide insa, sedinta saptamanala a Comitetului Regional al Partidului Alianta Socialista (PAS) Cluj.

Membrii urmasului PCR se pregatesc la Cluj-Napoca pentru alegerile europarlamentare si prezidentiale. Din cei peste 500 de simpatizanti cu carnet de partid, la Cluj-Napoca s-au reunit azi aproape 10 oameni. 3 din ei sunt singurii consilieri locali comunisti din judet.

Andrei Vasile e consilier local PAS in Cornesti si azi a venit sa se informeze “de la centru”. A fost membru al PCR si inainte. Din 1982.

Astazi, dupa 22 de ani neintrerupti in serviciul cornestenilor, vrea sa stie ce-i de facut ca sa porneasca “masinaria” partidului pentru evenimentele din 2014, in viziunea presedintelui Comitetului Judetean al partidului, Gheorghe Oros.

“Ne pregatim de alegerile europarlamentare si prezidentiale. (…) Inca nu avem un candidat pentru prezidentiale, insa avem pentru europarlamentare”, explica seful PAS Cluj, Gheorghe Oros, inginer de meserie, angajat in 4 combinate din Cluj.

Inca nu au un plan bine stabilit, iar de partea financiara duc lipsa.

O buna parte din cei 500 de membri nu-si permit sa plateasca anuala cotizatie in valoare de 12 lei, asa ca “networking-ul” si “brainstorming-ul” sunt, deocamdata, singurele modalitati prin care se pregatesc pentru campanie.

“Oricum, la tara, lumea nu prea stie din ce partid esti. Oamenii cunosc omul, iar eu am fost in functie inca de dinainte de Revolutie. Am fost membru de partid din 1982 si apoi, in 1984 am fost ales vicepresedintele Consiliului Popular al comunei Cornesti. De atunci sunt tot in functie”, arata omul, in timp ce-si da jos caciula.

Imediat dupa Revolutie a fost ales viceprimar. A indeplinit functia cu vrednicie vreme de doua mandate, incepand din 1992 “an cand s-a inregistra la Cluj cel mai mare numar de consilieri locali – 72”, lamureste Oros.

“Tot in functie sunt pana in ziua de azi. Trebuie sa stii cum sa le vorbesti oamenilor”, explica Vasile. “In general fac ceea ce au nevoie oamenii, dupa proiectele lor ma adaptez”, spune, in timp ce se uita lung in ochii sefului si ai reprezentantului Comitetului Judetean al PAS Cluj, italianul Gianluca Bellini, din Florenta.

„Ei ne asculta”

Nu vor sa-si deconspire planul. “Suntem inregistrati”, spune amfitrionul si secretarul PAS Cluj, Victor Cupsa, in timp ce duc mana la reportofon. “Normal”, zic. “Nu, nu, ei ne asculta”, si arata spre tavan.

“Ei asculta tot ce povestim, sunt la fiecare colt de strada”, lamureste si Oros, dupa ce spune ferm ca nu au avut dreptul sa-si denumeasca partidul asa cum au poftit: Partidul Comunist Roman. “La Tribunal ne-au spus ca e moral gresit, de asta am optat pentru Partidul Alianta Socialista”, clarifica, in timp ce muta reportofonul mai incolo, spre Gianluca.

“Ideea e sa fie informati corect tinerii despre Comunism. Cum putem fi noi nostalgici cand in vremurile alea eram copii? Presa trebuie sa informeze corect, sa nu manipuleze”, intra in vorba Sebastian Nertan, venit la sediu ca sa “rezolve niste chestiuni cu o sponsorizare”. Da cu regimul capitalist de pamant. “Pe vremea comunismului aveai studii, aveai o casa, aveai un loc de munca, nu ca acum”, icneste tanarul clujean de 32 de ani “liber profesionist”, dus de Capitalism in Italia, unde a absolvit facultatea de Educatie Fizica.

Blameaza la unison Capitalismul cu Gianluca, care spune lucrurilor pe nume: “lucrurile nu erau diferite nici in comunism: tot manipulare era, tot se dezinforma”. Bellini a fugit de regimul pervertit al banilor din Italia, inspre Comunismul neaos din Romania, la inceputul anilor ’70, calare pe un Harley Davidson parcat la 100 de metri de sediul partidului al carui mandru membru este, fix “langa Continental”.

“Daca ar candida, l-as alege pe Ceausescu la anul”

Italianul a ajuns la Cluj-Napoca in 1969. Avea doar 25 de ani si dorinta de a fugi de Capitalism. Din 1992 s-a mutat in Romania, iar de mai bine de 10 ani e membru activ al urmasului PCR de la Cluj, actualul PAS. In adancul sufletului e nemultumit, inainte de inceperea sedintei Comitetului pentru stabilirea planului campaniei electorale de la Cluj, ca nici in Italia, ca de altfel, nici in Romania, sistemul sanitar nu e accesibil. Vorbeste deschis despre Comunism si e eurosceptic.

“Daca ar candida, l-as alege pe Ceausescu la anul”, recunoaste, la unison cu tovarasii de partid. “A fost un conducator onest, care a murit cu demnitate”, arata, in timp ce Andrei Vasile, consilierul local din Cornesti isi ia “La revedere”.

“Am urmarit procesul si declaratia lui Ceausescu din 1986 din Europa si NATO pe Youtube”, lamureste, in timp ce increderea in presa prezenta la sedinta e subminata de un drept la replica dictat de Agenor in Faclia.

“Noi nu dorim decat sa scrieti adevarul, pentru ca nu avem dreptul la opinie decat prin presa”, vine ruga staruitoare a secretarului Comitetului Judetean PAS.

Intre timp, la sedinta apare alt Andrei, consilier local in Bobalna. A ajuns cu intarziere la sedinta din cauza traficului greoi din Cluj-Napoca. E consilier local in Bobalna din anul 2000 si membru al PAS din 2011. S-a alaturat discutiei din mers si spune ca nu e eurosceptic, insa crede ca oamenii nu trebuie mintiti.

“La tara conteaza omul si ce poate el face, mai putin proiectele. Noi nu ii putem minti pe oameni ca le facem drumuri, cum face actualul primar, care desi a reabilitat drumurile cu bani europeni le spune oamenilor ca el singur le-a aranjat. Trebuie sa fim onesti. La inceput a fost mai greu, dar am convins familia si prietenii ca PAS e singura varianta buna si au inceput sa aiba incredere in noi”, recunoaste Andrei Bolog.

Intre timp, solidaritatea si ospitalitatea au transformat incaperea micuta, iar pe masa au aparut covrigi cu susan si o sticla de apa plata, iar la sedinta a sosit si prima si singura femeie consilier local a PAS, Ileana Gaia.

E profesoara in Sandulesti si a decis ca a sosit vremea sa-si ia destinul in propriile maini, pentru binele copiilor din scoala.

“Fiind profesoara, mai demult ne luau si ne duceau la sedintele de Consiliu Local. Am vazut atatia oameni nepregatiti, fara cultura politica, fara sa stie ce are nevoie comunitatea, incat am zis ca trebuie sa ma implic”, spune dascalita din Sandulesti, membra in PAS de 14 ani.

E onesta.

“Am fost si eu membra a PCR, pentru ca atunci cand se strica ceva la scoala si ma plangeam, venea cineva sa-mi puna gardul daca se strica. Daca aveam o problema, avea cine sa mi-o rezolve. Aveam cui sa ma plang. Acum incerc sa fac tot ce am facut si inainte: sa ajut comunitatea”, recunoaste, la un ceas jumatate de la debutul sedintei care urmeaza sa traseze liniile viitoarei campanii electorale.

Scopul nostru este sa demonstram ca socialismul este viitorul”, lamureste Gheorghe Oros, in timp ce intinde un program de Guvernare de 29 de puncte, pe care sta dilema in balanta: Socialism sau Capitalism?

“Cei 22 de ani de guvernare capitalista dezastruoasa au distrus toata industria pe care am construit-o noi. In Cluj nu mai exista niciun combinat. Conducatorii actuali au distrus tot pentru a demonstra ca adevaratul Comunism nu e bun. Cetatenii ar trebui sa voteze pentru conducerea tarii oameni incoruptibili, patrioti, intelepti, curajosi si iubitori de tara si popor”, arata presedintele PAS Cluj, Gheorghe Oros, la mijocul sedintei.

Dupa doua ore de sedinta, PAS Cluj continua dezbaterea despre filosofia marxist-leninista, in timp ce in anticamera de la parterul Primariei Cluj-Napoca, situata in sediul fostului Consiliu Popular Orasenesc Cluj troneaza muza, sub un meniu cu preturile la Xerox al Fundatiei Muncii. O strofa din “Imparat si Proletar” scrisa de “cel dintai comunist al tarii, Mihai Eminescu”.

“Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta,/ Ce lumea o imparte in mizeri si bogati! / Atunci cand dupa moarte rasplata nu v-asteapta, / Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta, / Egala fiecare, si sa traim ca frati! (…) Nu? Facem si noi cum a zis el, cel dintai comunist al patriei, Mihai Eminescu”, lamureste Cupsa, in timp ce xeroxeaza pe gratis pentru un tovaras 3 acte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *