Politica

Mugur Stroe, fost sef la SIE: „Există înregistrări care vor zgudui din temelii societatea românească“

Mugur Stroe este fost șef al unei direcții mai puțin cunoscute din cadrul SIE Ilfov, între 2008 și martie 2014. El a ales să părăsească definitv România din cauza „unor neînțelegeri“, așa cum le-a numit, care au început să apară la începutul anului trecut. Revista Kamikaze i-a luat un interviu foarte… interesant.

 

Reporter: De ce ați ales să plecați din țară?

Mugur Stroe: Sunt motive pe care nu le pot aminti încă. Toate la vremea lor.

 

Rep: Ați plecat de bunăvoie sau ați fost forțat să luați calea acestui exil, ca să-i spunem așa?

M.S.: Stați puțin, nu e nici un exil. Am plecat pentru că prin natura meseriei ajunsesem să particip la treburi care nu mai aveau nici o legăură cu munca mea. Ne îndepărtam de la subiect, au fost niște neînțelegeri pe care eu nu le-am tolerat. Mă simțeam inutil și expus, în același timp. Am preferat să mă îndepărtez de toate acestea și am profitat de fapul că am atins vârsta de pensionare. Atâta tot.

 

Rep: Ce credeți că a vrut să spună Elena Udrea atunci când a declarat că nu mai are încredere în nimeni?

M.S.: Cred că doamna Udrea s-a lăsat condusă de un impuls al momentului, poate a fost depășită de situație. I-au scăpat lucrurile de sub control. A spus anumite lucruri și nu mai poate da înapoi. Din păcate pentru ea, nu știu dacă mai poate repara acest lucru.

 

Rep: Spuneți că nu trebuia să atace SRI-ul? Asemenea atacuri la adresa șefului celui mai important serviciu secret din România nu afectează instituțiile de acest gen?
M.S.: Bineînțeles că le afectează. Dar aici trebuie văzut ce anume din ce spune doamna Udrea este adevărat și ce e fals. Personal, cred că doamna Udrea blufează.

 

Rep.: Vi se pare inconștiență din partea dumneaei sau credeți că face jocurile cuiva?
M.S.: Nu pot să vă spun acest lucru. Dar ceea ce se întâmplă este foarte grav, fără precedent în istoria serviciilor secrete din România.

Rep.: Totul pare că a pornit de la acele fotografii de la Paris? A fost mâna SRI-ului acolo, așa cum susține Udrea?
M.S.: Parțial. Doamna Udrea se supără degeaba și acuză serviciile fără să ralizeze că ceea ce s-a întâmplat este absolut normal. Atunci când te ești persoană publică, candidat la președinția României, și ai relații de prietenie foarte strânse cu un magistrat bănuit de acte grave de corupție, și aici mă refer la doamna Alina Bica, e normal să apari în anumite înregistrări. Dacă e bine că ele au fost făcute publice, asta e treaba celor care au permis acest lucru. Eu m-aș fi opus publicării lor dacă mai eram în funcție la data respectivă. Vedeți și dumneavoastră unde s-a ajuns.

 

Rep.: Nu ne-ați răspuns la întrebare. A lucrat-o sau nu SRI-ul?
M.S.: Au fost mai multe servicii implicate acolo, din câte știu. Inclusiv SRI, SIE, SRC, dar s-a primit și ajutor din exterior.

 

Rep: De când a început acest scandal, apar tot felul de insideri, de personaje care susțin, sub protecția anonimatului, că au detalii despre ce urmează. Sunt credibile aceste scurgeri de informații, nu există mijloace care să împiedice oameni activi ai serviciilor să dea bombe „pe surse“? Sau e o luptă atât de mare între servicii încât nu se mai ține cont de nici un protocol?
M.S.: Nu cred că e o luptă. Sau dacă e, ceea ce vede lumea e doar ceea ce trebuie să se vadă, ceea ce s-a convenit că trebuie făcut public. Să nu subestimați aceste instituții. Românii sunt printre cei mai buni din lume la chestiile astea.

 

Rep.: Deci asistăm iarăși la o diversiune?
M.S.: Putem să spunem că este o luptă pe două paliere. Cel de la suprafață face victime cunoscute publicului larg și pare cel mai violent, dar mai există un război al celor pe care nu-i știe nimeni. Acolo e, de fapt, adevărata miză.

 

Rep.: Asta a spus și Elena Udrea.
M.S.: Da, a spus, dar eu cred că doar a nimerit-o. Cred și sper că nu știe cu adevărat despre ce vorbește.

 

Rep.: S-a pomenit de înregistrări. Credeți că se va ajunge până acolo?
M.S.: Negreșit. Încă din 2009, de la alegeri, s-a pus problema folosirii lor. Doar cea cu domnii Geoană și Vântu a apărut. De restul nu a mai fost nevoie, se pare. Asta nu înseamnă că e timpul pierdut.

 

Rep: Ați văzut asemenea materiale, ne puteți da un exemplu concret?
M.S.: Concret nu, vă dați seama, dar vă spun că există materiale compromițătoare cu politicieni, doamne respectabile din televiziune, cu ochelari și pretenții de mame și soții, domni din presă care n-ar mai avea curajul să se urce în X5 de rușine, miniștri. Artiști. Acum, depinde cine a reușit să pună mâna pe ele. De la distanță, lucrurile par că au luat-o puțin razna, deși eu refuz să cred acest lucru.

 

Rep.: Geoană, Ponta, Gâdea, Tamara Buciuceanu, Oana Stancu, Ciuvică, Aurel Temișan, Traian Băasescu? Au motive să se teamă?
M.S. (râde): Tamara Bucicuceanu nu. Vor mai fi surprize, unele chiar foarte mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *