Din oras

Mort de beat și fără permis, cu buldoexcavatorul prin Cluj-Napoca

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut 24 de ore de către polițiști după ce a fost prins circulând prin oraș, beat, cu un buldoexcavator. Pe lângă faptul că era sub influența băuturilor alcoolice, acesta avea și dreptul de a conduce suspendat. 

„La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 18:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Baia Mare, în timp ce conducea un buldoexcavator pe strada Valea Seacă, din municipiul Cluj-Napoca, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză avea o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.  De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărui drept de conducere a fost suspendat, fapte prevăzute de Codul Penal.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. 

sursa foto: gradinariu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *