Modernizarea Podului Garibaldi, un proiect imposibil? Patru licitații eșuate, urmează a cincea. Este luată în calcul și o variantă de compromis

Proiectul de modernizare a podului Garibaldi este unul cu probleme serioase. Din 2014, de la prima prezentare a investiției și până în prezent, nu s-a reușit găsirea unui constructor care să facă lucrările de modernizare. Mai mult, costurile estimate inițial pentru această investiție, s-au dublat în cinci ani.

Anul trecut, în august, avea loc a patra licitație pentru desemnarea unui câștigător în vederea realizării lucrărilor de modernizare a Podului Garibaldi. Nicio firmă nu a depus oferte, așa că licitația s-a anulat și, cel mai probabil, se va relua licitația pentru a cincea oară. Primăria ia însă în calcul și o variantă de prelungire a duratei de viață a podului cu 10 ani, dar aceasta ar presupune expertize anuale și costuri mai mari. 

"Avem în analiză și o procedură de achiziție în baza unei expertize făcute pentru prelungirea duratei de viață a podului cu 10 ani, dar cu condiția realizării anuale de către un expert a verificării urmăririi comportării în timp. Costă 2,5 milioane lei. Cel mai probabil vom relua licitația inițială, cu actualizare, având în vedere costurile pentru varianta de 10 ani", a declarat, astăzi, primarul Emil Boc.

În opinia primarului, este o mare problemă găsirea unui constructor.

„La Podul Garibaldi, facem deocamdată intervenție în regim de urgență pentru protecția podului și reluăm licitația pentru că, din nefericire, nu a venit nimeni. Aceasta este o mare problemă pentru că nu am avut investitori, dar nu ne oprim aici, mergem mai departe cu licitațiile. Poate firmele vor avea mai mulți angajați în condițiile în care firmele vor oferi salarii mai bune românilor care s-au întors în țară și nu vor mai pleca. E o ocazie bună să îi ținem în țară”, a declarat Boc, într-o intervenție telefonică în cadrul unei emisiuni online.

Prima dată, modernizarea Podului Garibaldi a fost anunțată în campania electorală din 2012. Primele idei concrete despre acest proiect au fost prezentate în 2014 – imagini cu podul după modernizare, costuri etc. Lucrurile s-au blocat însă la etapa licitațiilor pentru desemnarea unui constructor. În același an, au fost făcute publice și estimările costurilor acestei investiții: 5 milioane lei, cu TVA. În 2017 însă, valoarea investiției a crescut la 5,9 milioane lei, iar anul trecut ajunsese la 8,8 milioane lei, fără TVA. La baza acestei majorări a stat creșterea salariului minim pe economie în construcții.

“Obiectivul de investiții «Pod peste râul Someșul Mic pe strada Giuseppe Gabribaldi» este cuprins la finanțare în Programul Național de Dezvoltare Locală cu o valoare de 5 milioane lei, conform listei obiectivelor de investiții aprobate pentru județul Cluj în perioada 2017-2020 de Ministerul Dezvoltării. Având în vedere OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice prevede că «în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește se stabilește în bani la suma de 3.000 lei pentru un program normal de lucru în medie de 167 ore pe lună, reprezentând 17,9 lei/oră». La data aprobării indicatorilor tehnico-economici (2017), salariul de bază minim brut era de 1.450 lei reprezentând tariful de 8,7 lei/h, iar proiectantul pentru personalul specializat a luat în calcul tariful de 11 lei/oră”, se arată în hotărârea de Consiliu Local, aprobată anul trecut.

Proiectantul, SC Pod Proiect SRL a trimis, în ianuarie 2019, o adresă către Primărie în care spune că se ia în calcul un salariu lunar de 3.401 lei pentru angajații din construcții, ceea ce înseamnă 20,40 lei/oră.

Potrivit documentului, au mai crescut și prețurile la materialele de construcții, dar și manopera.

“Modificările legislative au dus la o creștere a manoperei totale de 84%. De asemenea, prețurile unor materiale de construcții care au o pondere mare în execuția lucrărilor, au înregistrat o creștere față de 2017. În aceste condiții, valoarea estimată a devizului crește cu 2,8 milioane lei fără TVA, această valoare fiind compusă din creșterea prețurilor la materiale, manoperă, utilaje, transport și taxe”, se arată în adresa transmisă de SC Pod Proiect SRL.

Durata totală de execuție este de 9 luni. Finanțarea obiectivului se face din fondurile bugetului local.

Podul Garibaldi are o lugime de 50,30 metri, este compus din 9 grinzi pe trei deschideri având structura de rezistenţă mixtă oţel-beton. Lăţimea podului variază între 20 şi 24 metri, iar lăţimea părţii carosabile este de 14 metri.

Adauga comentariu