PORTRET

Mihai Armanca, viitor consilier local al Miscarii Liberale: „Doar implicarea fiecăruia, la nivel civic, poate face ca orașul să devină un exemplu pentru celelalte așezări din Transilvania!”

Mihai Armanca este un adevărat profesionist și un cetățean profund implicat în viața urbei. Jurnalistul a debutat în urmă cu două decenii în presa scrisă ca reporter la Mesagerul Transilvan și, de atunci și până acum, au existat puține publicații în oraș care să nu poarte amprenta sa grafică, editorială, de consultanță, la care să nu lucreze oameni pe care el i-a pregătit sau pe care i-a sprijinit în cariera lor de gazetari.

Mihai Armanca a absolvit Management and Business Administration în cadrul Academiei Britanice de Comunicare și a fost, pe rând, corector, tehnoredactor, șef de producție, Art Director și redactor-șef la diverse produse media, precum Mesagerul Transilvan, Știrea, Transilvania Jurnal, Evenimentul Zilei, Pro Sport, Foaia Transilvană, Ziarul Nostru, Servus_Cluj, Mesagerul de Cluj, Transilvania Reporter și Cluj 100%. A fost editor la editura Arcadia Media și consultant și dezvoltator de produse new/media pentru diverse companii.

Acum, Mihai Armanca participă la dezvoltarea publicației Buletin de Mănăștur, prin care își propune să promoveze conștiința civică și implicarea cetățenească activă și să îi ajute pe toți clujenii să redescopere spiritul celui mai mare cartier al orașului:

„În acest moment, publicația online Buletin de Mănăștur este un cadou oferit cetățenilor, e modul nostru de a pune la dispoziția locuitorilor cartierului Mănăștur experiența și expertiza noastră”, precizează jurnalistul.

Mihai Armanca își dorește să facă un pas înainte și să se implice activ în dezvoltarea orașului și din postura de consilier local. El candidează la Consiliul Local din partea partidului Miscarea Liberala și nu își propune să devină un om politic, ci un bun cetățean care să lupte, și prin intermediul pârghiilor administrative, pentru mai binele clujenilor:

„Nu cred neapărat că activitatea de consilier local e o activitate politica, e mai mult o atitudine civică și un mod de aplicare a principiilor cetățenești în administrația locală; nu e un act de prezență fizică la ședință, ci un mod de a face auzita vocea și dorința clujenilor, de a găsi soluții și de a le rezolva problemele. 

Regiile și societățile controlate de Primărie și de către Consiliul Local trebuie să fie prestatoare de servicii către populație, scopul lor la înființare a fost de a oferi servicii populației în beneficiul și în favoarea cetățenilor, nu de a asigura funcții și locuri călduțe pentru familiile și clanurile care și-au găsit bârlogul în aceste entități.

Nu cred că va fi ușor să ajung în Consiliul Local pentru că activitatea politica actuală e percepută ca o acțiune ostilă cetățeanului, dar trebuie să înțelegem ca doar implicarea fiecăruia la nivel civic, la nivel cetățenesc, poate face ca orașul să revină unde a fost cândva, să nu trăiască din istorie, ci din viitor, să fie un exemplu pentru celelalte orașe din Transilvania”, susține, cu tărie, Mihai Armanca.

Un profesionist cu o dorință nestinsă de progres

Mihai Armanca e mănășturean de la 4 ani, a crescut în Mănăștur, aici a făcut școala generală, liceul și a locuit cea mai mare parte din viață. El consideră acest cartier un spațiu viu, aflat într-o permanentă dezvoltare și căutare a identității sale:

„Mănășturul are o istorie bogată și, cumva, spiritul Mănășturului nu s-a schimbat în timp. Istoria Mănășturului e mai veche decât istoria orașului, a Cetății Clujului, această așezare a contribuit decisiv la formarea  și la susținerea orașului.”

Crescut într-o familie cu 5 copii, pentru Mihai Armanca copilăria a însemnat o continuă luptă pentru performanță, el fiind într-o permanentă concurență cu frații săi, la rândul lor performeri. După terminarea liceului, a studiat din toate câte un pic, s-a simțit atras de matematică, de teologie și s-a format, prin diverse cursuri de specializare, în marketing, publicitate, grafică și studii politice. A intrat în contact cu lumea artelor, cu marii artiști ai orașului (Ovidiu Avram, Nicolae Maniu, Călin Pojar) și cu ei a început să studieze artele plastice și grafica:

„Eu sunt unul dintre inițiatorii graficii pe computer în oraș, grafica, nu doar ca artă, ci și ca aplicabilități practice. Am făcut parte din echipele care au pus la punct, au dezvoltat și au implementat trecerea de la tiparul înalt la tiparul offset, pentru primele publicații apărute pe vremea aceea, apoi am fost implicat și în tot ce a însemnat trecerea ziarelor pe platforme computerizate.

Practic, am dezvoltat o adevărată școală de DTP, de tehnoredactare, în momentul în care așa ceva nu exista în Transilvania. Nici acum nu există, asta este o meserie care se fură, nu se învață.”

Odată ce a intrat în presă, Mihai Armanca a trecut de la un proiect la altul, într-o dorință continuă de evoluție, de dezvoltare profesională:

„Nu am fost niciodată un om care să am o singură direcție de acțiune, întotdeauna responsabilitățile mele depășeau funcția pe care o aveam trecută în cartea de muncă. Eu nu am stat niciodată prea mult într-un loc în care activitatea stagna, unde nu exista dorință de dezvoltare. Am părăsit de multe ori locuri de muncă unde eram foarte bine plătit, tocmai pentru că echipa managerială nu dorea dezvoltarea produsului, pentru că erau mulțumiți cu stadiul la care au ajuns. Am preferat să renunț la sume mari de bani pentru a porni proiecte noi care implicau dezvoltare și progres.”

„Orașul trăiește de pe urma procesului de învățământ”

Fiind un oraș care are la bază o structură universitară, Mihai Armanca consideră că, deși nu recunoaștem și nu respectăm întotdeauna activitatea academică, orașul trăiește de pe urma procesului de învățământ:

„Avem școli foarte bune la toate nivelurile, avem profesori foarte buni și în mediul preuniversitar, în cartiere, oameni care știu să lucreze cu un copil, care știu să fie dascăli, în primul rând, nu simpli angajați la catedră.

Avem sectoare economice care se bazează pe cei care astăzi sunt pe băncile universităților sau pe cei care ies din școlile de meserii, care, de câțiva ani, s-au reînființat, un lucru benefic, pentru că școlile profesionale de meserii au contracte pe termen lung cu companii, cu multinaționale ce angajează elevii care își fac practică în secțiile lor și le oferă, la ieșirea din școală, o meserie și un loc de muncă.”

Mihai Armanca consideră că această direcție, a învățării unei meserii, trebuie promovată în rândul elevilor și a părinților, care trebuie să înțeleagă că, pentru a avea un trai liniștit, un tânăr nu are nevoie de 3-4 diplome universitare, ci de competențe practice solide:

„Sunt foarte mulți care termină universitatea și nu se pot angaja nicăieri pentru că nu au deloc experiență sau pentru că domeniile pe care le-ar putea acoperi sunt saturate. În schimb, sunt sectoare în care, cu o practică minimă, îți poți găsi un loc de muncă cu o activitate sănătoasă, cinstită, care să îți asigure un trai relativ liniștit. De exemplu, nu avem depanatori pe partea de electronică, nu sunt specialiști, nu mai sunt micii meseriași de care ai nevoie pentru a-ți face o reparație la instalațiile sanitare sau electrice. Firmele care se ocupă cu reparații la domiciliu sunt supraaglomerate sau nu au personal suficient și cursurile de calificare ar fi o soluție pentru acoperirea acestor sectoare.

Problema cu aceste cursuri de recalificare este că se fac în mod normal cu fonduri europene, iar programele europene sunt coordonate de ministerele de la București, care întârzie foarte mult cu plățile și cu acoperirea cheltuielilor pe care le impun asemenea cursuri. Din acest motiv, se organizează așa puține serii, deși asta ar fi o soluție pentru șomajul din Cluj.”

Cu toate că suntem printre cele mai dezvoltate orașe din România în domeniul IT, Mihai Armanca atrage atenția asupra faptului că AJOFM-ul are, în momentul de față, un singur curs disponibil pentru dezvoltarea competențelor informatice, un curs inutil și retrograd, de operator introducere bază de date:

„Practic, te învață să creezi un fișier, să scrii un text și să introduci niște cifre de pe o hârtie în calculator. Pentru așa ceva ai nevoie de 30 de minute de instruire la locul de muncă în fața calculatorului, nu ai nevoie de cursuri de câteva săptămâni.

În schimb, observăm o problemă majoră, de exemplu, în relația dintre agențiile de publicitate și tipografii: pentru că tipografiile au animite pretenții tehnice pentru executarea unei lucrări, agențiile nu găsesc personal care să poată acoperi aceste pretenții. Este cerută meseria de grafician PC, dar întreaga pregătire care se face pentru acest domeniu se axează pe partea de online. Însă diferența între online și print e majoră. În momentul de față există un singur curs care acoperă diferența aceasta dintre mediul online și cel offline, curs realizat din fonduri europene de către Asociația Tipografilor din România.”

Mihai Armanca consideră că o direcție importantă pe care Consiliul Local ar trebui să o adopte este tocmai aceasta, în care educația și formarea profesională a tinerilor să aibă o dimensiune practică accentuată, prin colaborări strânse între companii și instituțiile de învățământ, prin derularea orelor în laboratoare sau spații de natură a simula secția de lucru, prin aducerea specialiștilor din industrie în fața elevilor. Candidatul la Consiliul Local din partea mișcării „Pentru Cluj” e convins că toate acestea se pot realiza prin decizii administrative:

„Dacă noi alocăm, prin anumite proiecte, finanțare pentru asemenea activități, pentru dezvoltarea laboratoarelor școlare, și creăm relația sau sprijinim crearea de relații între instituțiile de învățământ, care sunt finanțate de la Consiliul Local, și mediul economic, ar exista cu siguranță un interes sporit din partea companiilor pentru a-și deschide puncte de lucru în zonă.

Una dintre problemele mari ale companiilor este că, după angajare, orice absolvent are nevoie de o perioadă destul de lungă în care să ia contact și să se familiarizeze cu ceea ce are practic de făcut. Dacă în timpul școlii ar face practică sau ar avea un contact real cu viitorul mediu de lucru, nu ar mai fi atât de grea trecerea și nu ar mai fi gradul acesta de renunțare, al celor care termină o facultate, de a-și efectua profesia pentru care s-au specializat.”

Mihai Armanca își dorește să contribuie la educația timpurie a copiilor și prin implicarea acestora în activități prin care elevii să dezvolte pagini de internet ale școlilor, reviste proprii, care să îi ajute să se cunoască mai bine și să își promoveze meritele și eforturile pe care le fac pentru a atinge performanțe în anumite domenii, pentru că Primăria este, în momentul de față, departe de a le recunoaște copiilor victoriile:

„E minunat să vedem că echipa de copii a Universității, U-BT, a câștigat cupa, titlul național la baby-baschet, dar nimeni nu spune ce sacrificii fac acești copilași ca să ajungă la antrenamente, să participe la turnee. Nimeni nu spune, pe de altă parte, nici câte ore lucrează suplimentar un viitor olimpic pentru a-și împlini visul de a ajunge matematician sau om de știință.

Finala la baby-baschet a fost la Târgu Mureș, primarul acelui oraș a fost prezent, le-a înmânat diplomele și medaliile personal, un lucru foarte frumos. Din partea administrației locale clujene însă nu am văzut nici un semn de sprijin sau de empatie față de acești copii.”

Distrugerea zonelor verzi ale orașului 

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere, după cum afirmă Mihai Armanca, ține de dezvoltarea sănătoasă a tuturor zonelor orașului, astfel încât copiii, în primul rând, să aibă la dispoziție spații de joacă pe grupe de vârstă, spații care să facă legătura între om și natură. Acestea lipsesc în prezent cu desăvârșire:

„Nu există niciun loc de joacă amenajat din elemente naturale, din lemn, toate sunt din metal, din plastic casant, care se rupe și se sparge ușor, care nu se mai înlocuiește, ci se elimină cu totul. Toate parcurile din Mănăștur, de exemplu, au elemente lipsă din partea de mobilier sau de loc de joacă, față de momentul în care au fost date în folosință.

Ar fi relativ ușor să remediem această situație, putem sprijini adoptarea locurilor de joacă de către comunitate sau de către firmele care își desfășoară activitatea în zonă, putem promova programele naționale și europene care permit dezvoltarea de parcuri care au în componență elemente naturale: lemn, nisip, pământ, apă, pentru ca copiii să ia contact cu ele și să înțeleagă faptul că natura ne este prietenă, că ea trebuie ocrotită.”

Pentru o dezvoltare armonioasă a orașului, Mihai Armanca consideră că întreaga comunitate trebuie să pună presiune pentru ca activitatea funcționarilor din Primărie să nu se mai rezume doar la spațiul delimitat de birouri. Inspectorii trebuie să iasă pe teren, să urmărească punerea în practică a autorizațiilor de construcție, pentru ca să nu ne mai trezim cu aberații tehnice, cu deversări de ape menajere, datorate faptului că nu există niciun control și nu își asumă nimeni nicio responsabilitate. Conform lui Mihai Armanca, primarul Emil Boc și aparatul său din Primărie au pierdut total legătura cu orașul, cu cetățenii:

„La sesizările pe care le fac cetățenii pentru amenajarea unui parc, a unui loc pentru plimbarea cățeilor, răspunsul din partea Primăriei este mereu super tehnic și diplomat: «Avem în vedere solicitarea dumneavoastră, reprezentanții noștri se vor deplasa în zonă și vă vor contacta…» Și aici se oprește practic relația primărie-cetățean, și nu aceasta a fost promisiunea primarului înaintea primului an de mandat!

Avem de a face și cu o reacție violentă a Primăriei la adresa organizațiilor și activiștilor de mediu. Un exemplu în acest sens este reacția la acțiunea «Salvați Someșul!», una de acuză la adresa activiștilor, cum că ei ar bloca dezvoltarea orașului, pe când tu, ca reprezentant al cetățenilor și purtător de ștafetă al interesului civic, trebuie să găsești soluții care să vină în întâmpinarea dorințelor oamenilor, nu să le impui trasee și spații pline de betoane! Toată Europa caută să protejeze și să creeze spații verzi, iar noi le distrugem pe cele pe care le avem!”

O altă zonă sensibilă, semnalată de Mihai Armanca, este pădurea Făget, care, în mod normal, e parte a rezervației „Natura 2000”, numai că autoritățile nu își asumă această normalitate și nu vor să delimiteze pădurea și să o marcheze ca rezervație:

„Legile care guvernează o rezervație guvernează și spațiul public și cel privat, și atunci, dacă ar fi delimitată rezervația, s-ar putea stabili foarte ușor dacă o construcție încalcă legea, dacă este casă de vacanță sau este bloc.

La noi se tolerează distrugerea spațiilor care ar trebui protejate, actuala administrație încearcă să transforme pădurea Făget într-un parc, să îi schimbe statutul de la pădure la parc, pentru că parcul permite construcții, amenajări suplimentare și reduce spațiul verde. Una e să amenajezi trasee turistice, să organizezi activități de orientare, de cunoaștere a mediului, de curățare a pădurii și cu totul altceva e să înalți construcții și să depozitezi deșeurile în pădure și la adăpostul câtorva tufe la marginea drumului.”

Mihai Armanca a publicat recent, în „Buletin de Mănăștur”, un fotoreportaj în care arată dezastrul ecologic la care administrația locală pare a închide ochii:

„Urcând la 500 de metri de locul de joacă din zona La Terenuri și la 200 de metri de rezervorul de apă al cartierului Mănăștur, am găsit cel puțin două rampe de depozitare a deșeurilor din construcții, mai mari decât un om.

De asemenea, am descoperit o conductă prin care se revarsă în pădure ape ce par a fi ape menajere uzate, care emană un mir înțepător și care transportă resturi menajere, grăsimi, fire de păr, în râpa de la marginea pădurii. Traseul acestor ape continuă către pârâul Calvaria, care traversează Mănășturul și se varsă în Canalul Morii, care traversează orașul și se varsă în Someș. E o problemă care a fost sesizată Gărzii de Mediu și Direcției Sanitare Cluj, am sesizat și Primăria, din partea căreia încă nu am primit niciun semn. Asociațiile ecologice din oraș s-au sensibilizat la apariția acestui material, au făcut la rândul lor reclamații către instituțiile abilitate și așteptăm și din partea autorităților o reacție și luarea unor măsuri concrete.

Ceea ce găsim astăzi lângă șantierele de construcții este o urmare a lipsei de control a respectării elementelor pe care constructorul și le asumă în momentul primirii autorizației de construire, pentru că avizul de mediu îl primește cu respectarea unor condiții. Însă, îndeplinirea acestor condiții nu le mai verifică nimeni.”

Primăria, un mamut împietrit, care aduce deservicii orașului

Conform lui Mihai Armanca, o altă problemă de atitudine a administrației constă în indiferența acesteia față de nevoile clujenilor, în împietrirea în reguli și protocoale care aduc deservicii orașului:

„Avem contracte de salubritate semnate pe câte 8 ani, care, din punctul de vedere al Primăriei, nu permit instalarea de rampe de gunoi subterane, decât la negocierea unui nou contract cu operatorii de salubritate, lucru care se va petrece cel mai probabil în 2018.

Tot orașul e răscolit de către cei care au plecat de la rampa Pata Rât odată cu închiderea acesteia, sau de către alte persoane fără locuință, pe care asistența socială îi amenință doar că le ia copiii. Alba-Iulia, Târgu Mureș, Oradea, orașul Luduș au instalat și au implementat sisteme subterane de colectare a gunoiului, la care are acces doar operatorul de salubritate și prin care se elimină toată mizeria de la suprafață, toate mirosurile și se respectă și legea care te obligă la o anumită distanță de geamurile locatarilor, pentru amplasarea rampelor de gunoi.

O întrebare simplă, pe care orice cetățean și-o poate pune, este: «Cum adică un contract îți permite să modifici prețul gunoiului, dar nu îți permite să implementezi soluții care să asigure igienizarea zonelor?» Eu cred că este indiferență, putem vorbi de un nivel de autosuficiență a funcționarului public care ajunge pe poziții de conducere și așteaptă indicații prețioase privitor la ceea ce trebuie să întreprindă. Cu toate că are o fișă a postului foarte clară, el nu își îndeplinește atribuțiile benevol și în interesul cetățenilor.

Presiunea cetățenilor, însă, dă roade: după ce ne-au explicat că nu pot fi instalate, din cauza contractelor existente, iată că se întoarce roata! «Ne gândim să realizăm puncte gospodăreşti îngropate, pe fracţii, în cartiere, cu accesare hidraulică. Adică vine maşina de gunoi, ridică pubelele şi goleşte deşeurile. Sunt mai multe avantaje: nu miroase, economisim spaţiu, este mai estetic, nu mai ia vântul gunoaiele. Vom face un proiect-pilot, cu 4, 5 sau 6 puncte, în Mănăştur şi Mărăşti. Va costa câteva mii de euro, dar e o chestiune de civilizaţie. Acum, oricât ai moderniza punctele gospodăreşti, apar probleme», a explicat primarul. Adă, Doamne, campania electorală în fiecare an!”

Mihai Armanca constată faptul că, în Primărie, există departamente foarte aglomerate, cărora nu li se repartizează personal suficient, dar că, pe lângă acestea, sunt și mulți tăietori de frunze la câini, care aduc deservicii orașului:

„O simplă lecturare a raportului de activitate îți provoacă cel puțin o depresie. În momentul de față, Primăria are imaginea unui mamut împietrit în protocol și în reguli care nu fac niciun serviciu orașului!”

O administrație retrogradă, închistată în trecut

Administrația clujeană, tutelată de Emil Boc, pare una închistată în trecut, retrogradă, anacronică, incapabilă a lua decizii privind din prezent spre viitor:

„Nu se poate să ignori cu bună știință expertiza oamenilor din ONG-uri, din companiile specializate care pot aduce un plus de valoare în activitatea administrației publice locale, și să implementezi în schimb planuri și soluții propuse în urmă cu 4-5 ani pentru rezolvarea unor probleme și apoi să te minunezi că soluția aleasa nu mai este de actualitate și creează mai multe probleme decât rezolvă și apoi, liniștit, să te rezumi la a arunca vina pe cei care au proiectat și ți-au pus la dispoziție soluția tehnică, fără să recunoști că ea se referea la o actualitate depășită de mult.

Amenajarea Căii Turzii, de exemplu, a fost o soluție propusă acum 10 ani, care se dovedește depășită pentru nevoile zonei, pentru că nu mai permite accesul facil la intrarea și ieșirea în oraș a locuitorilor complexelor de locuințe care s-au dezvoltat de o parte și de alta a Căii Turzii.

Acum se are în vedere amenajarea Pieței Unirii prin trecerea unei părți importante în zona pietonală, din nou, pe un proiect avansat cu 10 ani în urmă, care nu mai reprezintă actualitatea sau realitatea din zonă, care va duce la blocaje și aglomerări pentru traficul auto, care nu sunt soluționate prin proiectul tehnic.

Dacă le oferi spaţii publice, oamenii se bucură de ele. Pietonalizarea încurajează economia și comerţul stradal. Oraşul e făcut de oameni pentru oameni: spaţii pietonale, spaţii publice de calitate, zone fără maşini şi cu cafenele, parcuri gândite pentru diverse activități, spații care devin locuri de joacă. Pietonii au nevoie de activități în spații publice, fără pericole. 

E ok să fie creată o zonă pietonală, e chiar de dorit să avem acces la centrul vechi al orașului, dar Primăria trebuie să ofere soluții și alternative la accesul populației în acea zonă unde sunt multe firme cu birouri foarte mari, universități, pentru care trebuie create niște parcări, zone de acces facil pentru autoturisme – nu poți obliga un individ să nu își folosească mașina personală, atâta timp cât tu nu îi oferi o alternativă decentă pentru deplasarea prin oraș.”

Tratarea discriminatorie a populației

Preocupat îndeaproape de problemele cartierului Mănăștur, Mihai Armanca constată faptul că populația Clujului este tratată în mod absolut discriminatoriu, printr-o nepăsare manifestată pentru locuitorii cartierelor, indiferent cât de numeroși sau de îndreptățiți la civilizație ar fi aceștia:

„Strada Mededinți, care e probabil cea mai populată stradă din orașul nostru, la proiectarea ei, pe vremea comuniștilor, avea prevăzută introducerea liniei de autobuz, fiind create alveole pentru stații și toate elementele necesare.

Aproximativ cu doi ani în urmă s-a introdus, într-un final, o linie de autobuz pe această stradă, având în vedere că, de la ultimele locuințe date în folosință în zonă și până la prima stație de autobuz, troleibuz sau tramvai, trebuia să parcurgi cel puțin 20 de minute în mers vioi, linia aceasta fiind astfel pe deplin justificată. Dar autobuzul introdus are un program care îți permite întoarcerea în cartier doar dacă activitatea ta se încheie înainte de ora 5 și jumătate după-masa, iar ieșirea de pe strada Mehedinți spre oraș e posibilă cu autobuzul doar înainte de ora 18, pentru că atunci pleacă spre Centru ultima cursă. În plus, sâmbăta și duminica nu funcționează, ceea ce mă face să cred că locuitorii din această zonă nu sunt doriți în centrul orașului!”

Există o petiție pentru prelungirea orarului de funcționare al acestei linii și pentru funcționarea ei și in zilele de weekend, dar reacția celor care ar trebui să răspundă nevoilor cetățenilor a fost până acum egală cu zero. În plus, consilierii locali invitați în cartier nu au făcut decât să constate realitatea și să ridice din umeri, sfătuindu-i pe mănăștureni să facă petiții cu care să bombardeze administrația locală și regia de transport public:

„Atitudinea lor nu este de apreciat. Un consilier local ar trebui să fie un adevărat reprezentant al cetățenilor, iar ședința de Consiliu Local, nu doar un act de prezență și de luare la cunoștință a activității primarului!”, consideră Mihai Armanca, un cetățean implicat, care vrea să le ia locul actualilor ficuși din administrație, pentru a lupta pentru interesele clujenilor.

Obligați să fie pietoni, locuitorii cartierelor se lovesc la propriu de indolența autorităților, riscând să își rupă picioarele în gurile de canal defecte, a căror structură de rezistență e măcinată și distrusă și care, în cel mai bun caz, primesc drept rezolvare un marcaj în zonă:

„Aceste lucruri nu pot fi admise într-un sistem funcțional și într-un mediu în care administrația publică trebuie să creeze un spațiu de siguranță, de încredere pentru cetățeni!”, apreciază Mihai Armanca.

„Clujul își pierde identitatea”

Mihai Armanca atrage atenția și asupra faptul că, deși Clujul este înfrățit cu foarte multe orașe, sistemul de înfrățire implicând schimbul de experiență, de know-how pentru administrație, nu a fost adusă nicio soluție practică din aceste orașe pentru rezolvarea problemelor municipiului nostru:

„La noi nu se regăsește niciun element, cu toate că am avea ce învăța și, numai dacă am reproduce ce fac alții în exterior, ca soluții tehnice, ca sistem de management, de organizare, am face un salt uluitor! În alte orașe ale țării se vede că administrația caută soluții pe care le implementează în favoarea cetățenilor, pe când noi suntem împietriți în trecut. Bugetul pentru 2016 prevede lucrări care se vor finaliza în 2017-2018 și toate rămân așa cum le știm, lucrări de «lasă-mă, nene, să te las!»”

Mihai Armanca consideră că orașul își pierde identitatea, prin acțiunile administrației locale care, în loc să pună în valoare, distruge și, în loc să repare, strică:

„Anul acesta marcăm 700 de ani de la primirea titlului de oraș-cetate, de la recunoașterea valorii și puterii comerciale a localității în Evul Mediu, iar noi stricăm tot ce am avut și înlocuim cu niște elemente care nu mai spun nimic despre Cluj-Napoca.

Toate traseele pe care le știai că au un istoric, o formă, o viață, în loc să fie valorificate, în loc să aducem istoria medievală la îndemâna turiștilor, să o facem cunoscută propriului oraș, noi o stricăm, o demolăm, facem totul cu heirup, de parcă am fi noii brigadieri ai revoluției socialiste.

Problema e că, cu toate că orașul are bani și oameni competenți cu dorința de a face, de a crește, sistemul de creștere, reglementarea modului în care creștem nu este în favoarea dezvoltării durabile, nu e în favoarea cetățeanului. 

Există instituții abilitate care, pe lângă faptul că constată o problemă, ar trebui să ia și măsuri, să pună în practică prevederile legii: ai constat problema, următorul pas e să o elimini, nu să o autorizezi!”

„Toate sunt făcute după chipul și asemănarea noastră, iar viitorul va fi așa cum alegem să ni-l facem!”

Mihai Armanca are convingerea că toate sunt făcute după chipul și asemănarea noastră și că, în consecință, viitorul orașului va fi exact așa cum alegem să ni-l facem:

„Dacă vrem să ne implicăm, să fim curați și cinstiți, vom fi curați și cinstiți! Dacă preferăm să stăm în spatele ecranelor de calculator sau de televizor și să înjurăm în barbă, nu vom progresa niciodată, nu vom schimba nimic, vom muri neîmpăcați și vom condamna generațiile viitoare să ne urască, să ne învinovățească și să ne uite! Ne vor uita pe noi, vor uita orașul! Expresia «România e o țară frumoasă, păcat că e locuită!» are valoare doar atâta timp cât noi vrem să aibă valoare. România e o țară frumoasă, ce bine că locuim în ea! Haideți să o facem așa cum vrem noi să fie! Pentru noi, pentru copiii, pentru vecinii noștri!

Eu fac ceea ce fac nu pentru că aștept ceva de la cineva, ci pentru că știu și simt că asta trebuie făcut! Și fac bine ce fac, pentru ca să nu îmi fie rușine de ceea ce rămâne în urma mea! Mulți s-au format datorită mie, pe mulți i-am ajutat, mulți s-au folosit de mine, dar ideea de bază e să progresăm cu toții! Până la urmă, munca fiecăruia rămâne și iese la suprafață, impostura și celelalte elemente, care afectează identitatea culturală a urbei, se vor șterge!”, conchide Mihai Armanca.

Foto: Mihai Armanca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *