Migrația de la privat la stat. Creșterile salariale din sănătate nasc polemici între asistenți și infirmieri

Până acum au tot cerut creșteri salariale, acum nu se mai înțeleg din cauza acestora.. Asistenții medicali sunt nemulțumiți că vor avea aceleași salarii cu infirmierii, dar responsabilități mai multe. 

„Probabil că infirmierele la ultima gradatie vor avea salarii mai mari decat asistentele aflate la gradatia a doua sau a treia si foarte multi colegi de-ai nostri ne-au spus ca ar dori sa se faca infirmiere sau ingrijitoare pentru ca responsabilitatile sunt mult mai mici si salariul mai mare. Si la ora actuala avem asistenti care au salar mai mic decat infirmiere care lucreaza pe secții cu sporuri”, a marturisit Maria Bizo, asistenta medicala.

Noua lege a salarizării  prevede ca o asistentă medicală să aibă un salariu de aproximativ 4000 de lei. Bani la care se vor adăuga sporuri salariale, gărzi plătite și ore suplimentare. Asta înseamnă că personalul medical din sistemul de stat va avea salarii mult mai mari decât cel din sistemul privat. Iar asta va duce la o migrație a asistenților și medicilor dinspre clinicile private spre spitalele de stat, spun managerii din sistemul sanitar privat.


„In prima faza, da, vor migra inapoi catre sistemul de stat. Dar nici acolo nu vor incapea toti. Ramane de vazut, pentru ca e un mare deficit de personal in spitale. Deficit, salarii bune, normal că vor migra”, a precizat dr. Ioan Andea, fondator Medstar.

Managerul acestei clinici crede că singura soluție pentru ca sistemul privat să reziste acestor schimbări ar fi să crească salariile, dar să aibă angajați mai puțini, care să muncească mai mult.

 „Noi lucrăm de multi ani cu personal stabil. Mi-as dori sa le dau dublu fata de cat le da statul. Dar nu se poate pentru ca asta inseamna, pentru un privat, ori cresterea tarifelor, ori sa lucrezi cu mai putini oameni, să crești productivitatea muncii”, a completat Ioan Andea.

Pe de altă parte, măsura creșterii salariilor în sistemul bugetar nu este atent gândită, spun economiștii. Aceștia susțin că statul nu va avea de unde să susțină efortul financiar rezultat în urma creșterilor salariale.

 „Nu este în regulă pentru ca trebuie sa fie mai prudenti pentru incasarile bugetare. Trebuie luate niste masuri complementare, pentru ca altfel nu este sustenabil”, ne spune economistul Augustin Feneșan.

Liderii sindicali din sănătate sunt în aceste zile la București, unde poartă negocieri pe marginea legii privind creșterile salariile în domeniul sanitar.


Adauga comentariu