PORTRET

Medicul veterinar Mihai Deleanu: ,,Animalele de companie sunt membri de familie, noi, la Blue Cross, tratăm copiii oamenilor”

Mihai Deleanu e un medic veterinar profesionist și onest. Într-un domeniu atât de vast, ca al medicinei veterinare, pentru a fi bun, e nevoie de specializare. Nu poți pretinde că te pricepi la toate, ,,de la melci la elefanți”, așa că medicul Deleanu s-a specializat pe ceea ce l-a pasionat de mic, pe animalele de companie, în speță, pe câini și pisici.

Pasiunea și-a transformat-o în profesie, iar acum, în cadrul cabinetului său foarte bine dotat de pe Maramureșului 48, tratează animalele ca pe oameni, conștient de faptul că pisica sau câinele au încetat de mult a mai fi doar cei mai buni prieteni ai omului, devenind în zilele noastre chiar ,,copiii omului”. Și pentru că un copil nu trebuie să fie doar sănătos, ci și îngrijit și bine educat, în cadrul cabinetului Blue Cross funcționează și un serviciu de toaletaj și unul de dresaj canin.

Medicina și dragostea pentru animale, o tradiție de familie

Mihai Deleanu e clujean, descendent dintr-o familie de medici: bunicul a fost medic veterinar, tatăl  medic uman, iar mama asistentă. Pe Mihai nu l-a atras medicina umană, dar a continuat tradiția de familie, pe linia medicinei veterinare, fiind de mic un mare iubitor de căței:

,,Am avut câini de când mă știu, noi suntem așa, o familie de vânători, am avut tot timpul, am crescut câini de vânătoare. Stăteam la bloc și îi țineam pe la vecini, în curți, că aveam 3-4 câini și nu îi puteam ține în apartament, și când am ales ce să fac, am ales veterinara, din prisma câinilor, cred, de-asta am și rămas pe animale de companie ca medic.”

Inspector la Direcția Sanitar Veterinară și voluntar la cabinete pentru ,,a fura” meserie

Facultatea a terminat-o în 2005, acum 10 ani, și a lucrat inițial la Direcția Sanitar Veterinară, ca inspector zonal și medic de stat în Abatorul Oncos, dar a realizat foarte repede că munca de birou nu i se potrivește.

Așa că, în paralel cu munca la DSV, mergea și la cabinetele veterinare, ca voluntar, pentru ,,a fura” meserie:

,,Din timpul facultății am mers la cabinete, mergeam la Multivet în Grigorescu, apoi la Trivet, la doctorul Timen, de la care am învățat meserie. În timp ce lucram în Direcție, după-mesele mergeam acolo, îl asistam la operații și la alte lucruri, să fur meserie.”

Și-a deschis propriul cabinet, pe Maramureșului 48

În 2009 medicul Deleanu s-a decis să își facă propriul cabinet și, fiindcă locația închiriată pe Maramureșului 48 beneficia și de o grădină mare, a început colaborarea și cu Ciprian Cordoș, de la Școala de Dresaj Dog Master:

,,Noi suntem cu partea de medicină veterinară, el e cu partea de dresaj, deci ne completăm. Noi recomandăm clienților educarea câinilor, și conviețuim foarte bine aici, sunt două businessuri care se ajută unul pe altul, în beneficiul final al cățeilor.”

Principala activitate a cabinetului e reprezentată de animalele de companie, câini și pisici. Zona în care este situat este una aflată în plin proces de schimbare de generații și, implicit, de mentalități:

,,S-a construit mult, vin familii noi, se vede o diferență ca de la cer la pământ față de cum era acum 6 ani, când aici erau porci și vaci și cai, o periferie unde oamenii percepeau altfel câinele, îi vedeau o altă utilitate, ca la țară, nu îl priveau ca pe un membru de familie. Dar, încet-încet oamenii se obișnuiesc cu noile mentalități.”

,,Deja tratezi copiii, membrii de familie ai oamenilor”

Anul acesta, în iulie, Mihai se căsătorește, familia sa îmbogățindu-se din start cu încă doi membri. Soția sa e și ea iubitoare de animale și are cățelul ei, ce va deveni automat copilul familiei:

,,Munca pe care o facem noi cu animalele de companie e un pic diferită de a veterinarului de la țară, animalele de companie sunt membri de familie, aici deja tratezi copiii, membrii de familie ai oamenilor, deci trebuie pusă un pic altfel  problema.”

,,Te limitează puterea de cumpărare a omului în foarte multe proceduri, dar nu poți refuza pe nimeni”

Medicina veterinară s-a dezvoltat, constată medicul, există aparatură, e într-un continuu progres, dar, din păcate, în țara noastră nu se poate întotdeauna ține pasul datorită costurilor aparaturii: dacă o fractură în Italia sau în Germania costă 1500 de euro, aici e 100 de euro și medicii români trebuie să folosească aceleași materiale ca și cei de dincolo:

,,Aici trebuie să te gândești mult, să improvizezi mult, să vezi ce poate clientul, cât poate, te limitează puterea de cumpărare a omului în foarte multe proceduri, dar nu poți refuza pe nimeni.”

Mihai Deleanu și-ar dori să aibă o locație proprie pentru clinica sa, unde să poată investi ,,mai mult și mai cu drag”, în care să poată avea dotări sporite, mai multă aparatură și mai mult personal. Acum are o singură angajată, domnișoara doctor Nistor Laura, plus colaboratorii pe partea de toaletaj și dresaj canin.

Ca în orice domeniu, trebuie să fii competitiv, consideră medicul, trebuie să vii cu lucruri noi și, la fel ca medicina umană, și cea veterinară va trebui să se specializeze:

,,Și aici va fi  cazul să fie chirurgi, să fie ortopezi; din păcate, când termini facultatea, devii medic veterinar, de la melci la elefanți, și doar specializarea poate aduce progrese, nu te poți pricepe la toate.

Și aici la animalele de companie e importantă specializarea fiecăruia pe anumite specialități medicale; ca în orice domeniu, trebuie să fii foarte bun în ceva, ca lumea să te caute pentru acel ceva, pentru că restul, vaccinări și alte chestii, le poate face oricine.”

,,Tot ce am învățat, am învățat de la alții”

Prin AMVAC, Asociația Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie, medicii au acum posibilitatea specializării, prin cursurile, workshop-urile și congresele organizate de această asociație. Față de medicina umană, în cea veterinară medicul trebuie să știe să facă de toate, dar, dacă nu ai de la cine să furi meserie, spune Mihai Deleanu, ,,ai diplomă, și nu știi să faci nimic”:

,,Tot ce am învățat, am învățat de la alții, am furat de la alții – cam astea au fost posibilitățile în România la ora aia. Acum mai există și altele, s-au mai înființat tot felul de chestii care te mai ajută.”

Clinicile și cabinetele veterinare din Cluj sunt tot mai performante

Mihai Deleanu consideră că problema medicinei veterinare în România e dată de faptul că nu există un control al medicamentului, iar oamenii își tratează de multe ori animalele singuri, fără a mai trece pe la medic. Acum, însă, încet-încet lucrurile se mai îndreaptă, oamenii văd că se poate și altfel, sunt mai educați și încep să aibă alte pretenții, iar clinicile și cabinetele veterinare din Cluj sunt tot mai bine dotate, fiindcă, ,,dacă nu ții ștacheta ridicată, dispari de pe piață:

,,Acum animalele sunt considerate copiii lor, și atunci copilul tău nu ți l-ai duce într-un loc urât, cu servicii proaste.”

Medicul consideră că nivelul de îngrijire al animalelor e direct proporțional cu gradul de civilizație și educație, într-o țară civilizată animalele fiind foarte bine îngrijite. Poți, de asemenea, să îți dai seama de cât de civilizat e un oraș, în funcție de numărul câinilor vagabonzi:

,,Dacă vezi câini vagabonzi, înseamnă că nivelul de civilizație și de educare al oamenilor e scăzut, nu trebuie să te mai uiți altundeva.”

Din păcate, în Cluj câini vagabonzi există, dar, din fericire, sunt și cabinete veterinare frumoase și bine dotate, ca cel al medicului Deleanu, unde animalele de companie sunt foarte bine îngrijite. Pe zi ce trece, tot mai mulți clienți apelează la serviciile cabinetului Blue Cross, de pe strada Maramureșului, numărul 48. 

Pe doctorul Deleanu și pe colega sa îi puteți găsi la numărul de telefon 0264 435 593, oricând aveți nevoie de servicii medicale de calitate pentru animalele voastre de companie, pe care cei doi medici le vor trata cu drag, ca și cum ar fi copiii voștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *