PORTRET

Matei Pleșa, un artist clujean care redă prin imagini sentimente și pasiuni

Matei Pleșa este un fotograf și un videograf pentru care filmul și fotografia înseamnă, în primul rând, un sentiment, un mijloc de redare a unor emoții, a unor pasiuni. Pentru tânărul clujean de 25 de ani această artă a venit ca o descoperire de sine. A produs clipuri și documentare care au strâns milioane de vizualizări, producțiile sale sunt cunoscute și recunoscute în țară și în lume, au ajuns chiar să promoveze țara în lume, și totul a luat naștere dintr-un pur talent înnăscut, fără cursuri de specialitate și, la început, chiar fără aparatură foarte performantă.

Pentru Matei, munca sa este un spațiu sufletesc, este locul unde se simte acasă, e mediul din care învață, din care se hrănește spiritual și prin care evoluează ca om și ca profesionist. Pe lângă videoclipurile realizate pentru artiști celebri, care inițial l-au consacrat, Matei Pleșa mai are un proiect de suflet, o serie de documentare, „Fascinația meșteșugului”, prin care reușește să surprindă moduri arhetipale de viață, oameni care trăiesc simplu și tihnit, din munca lor făcută cu creativitate și cu pasiune. 

La fel ca meșteșugarii din aceste clipuri, Matei caută în munca sa căldura umană, caută să spună o poveste care să-i inspire pe ceilalți, să le arate o altă față a lumii, alte perspective, nespuse până acum. El nu s-a simțit niciodată motivat de simpla recompensă materială a muncii sale și, după ce s-a lansat la București, a preferat să revină la Cluj, cu riscul de a câștiga mai puțin, dar cu certitudinea că e mai împlinit sufletește. Proiectele sale au depășit granițele țării, serviciile artistului sunt solicitate de mari firme internaționale, dar acesta a preferat să rămână în orașul natal, unde investește în documentarele menite a-i motiva și pe ceilalți să își urmeze pasiunea. 

Cel mai talentat șomer

De mic, Matei a avut înclinații sportive, a practicat o multitudine de sporturi, iar visul său era acela de a deveni fotbalist. La 15 ani, însă, după jumătate de an de fotbal, s-a accidentat la genunchi și, pentru că i s-a interzis să mai facă sport de performanță, s-a reprofilat spre artă. Era deja elev la Liceul de Arte Plastice, și-ar fi dorit să ajungă designer de produs, dar, după ce a picat de două ori la Universitatea de Artă și Design, a devenit șomer, timp de un an, perioadă definitorie pentru evoluția sa ulterioară.

Din banii de șomaj și-a cumpărat primul aparat foto, cu care a început să îi pozeze pe prietenii săi, bicicliști. L-a ajutat și fratele, care avea o cameră micuță de filmat și, când unul dintre videourile sale a ajuns foarte apreciat pe cel mai cunoscut site de bicicliști, Matei a realizat că poate face performanță în acest domeniu, chiar dacă a debutat ca simplu amator.

În 2011, la recomandarea unui prieten, a realizat și un prim videoclip unei trupe de hip-hop underground, Specii, care susținea un concert în Cluj. Imediat după lansare, clipul a devenit viral și Matei a început să fie contactat de unii muzicieni din București, cărora le-a realizat mai multe videoclipuri. Sophie, clipul produs pentru Maximilian, a fost cel mai vizualizat videoclip din România în 2011 și a fost nominalizat pentru Best Music Video în cadrul Romanian Music Awards, în anul 2012. Pe o perioadă de 5 ani, de la lansare și până în prezent, clipul a fost pe locul 8 ca vizualizări în România.

Cluj versus București

După ce s-a lansat, Matei Pleșa s-a mutat la București, unde, timp de o jumătate de an, a produs mai multe videoclipuri muzicale, dar, deși toate au avut succes și au prins foarte bine la public, el nu se simțea pe deplin împlinit:

„Mi-am dat seama destul de repede că nu e ceea ce trebuie. Pe lângă cei cu care am colaborat, pentru că eu am avut noroc de oameni ok, oamenii din industria aceasta nu stau să se gândească să fie bine pentru toată lumea, ci să le fie bine numai lor; e o industrie bazată pe bani. 

Am realizat rapid că nu e domeniul meu, nu e domeniul acela în care să zici: uau, ce feeling cald și uman găsesc! Când toată lumea caută bani, e cam greu să ai așteptări să fie și un domeniu uman.”

Lipsa de rezonanță afectivă nu era legată numai de domeniu, ci și de oraș, așa că, în 2012, Matei s-a întors la Cluj:

„Mi-am zis că mai bine câștig mai puțin, un sfert sau jumătate față de cât câștigam la București, dar măcar stau aici în Cluj liniștit. Orașul e mult mai primitor, mai prietenos, și nu neapărat în sensul în care să te jecmănească. Dacă stai în București și mergi cu taxiul și ei sunt bucuroși, pentru că știu că nu ești de acolo și te pot jecmăni. La Cluj, când intri într-un taxi, omul începe și-ți spune o poveste și îți dă rest.”

Cu toate că în Capitală devenise cunoscut, majoritatea clipurilor sale având peste un milion de vizualizări, revenirea la Cluj nu a fost pentru Matei una ușoară, pentru că piața de aici nu se compara cu cea din București și, în plus, exista și o mare diferență de mentalitate:

„Aici cultura era diferită, m-am lovit de niște oameni pentru care tehnica era mult mai importantă decât ideea în sine. Oamenii nu înțelegeau, și încă nu înțeleg, că ideea face tot, nu aparatura!

Dacă ai un aparat bun, asta nu înseamnă că filmează bine, dacă nu știi să îl folosești. Chiar la început, când am revenit în Cluj, unii oameni îmi spuneau că nu credeau că se poate face așa ceva aici, la un asemenea nivel calitativ, pentru că oamenii erau obișnuiți cu videograf și fotograf de nuntă, care nu realizează clipuri de calitate. În plus, aceștia aveau tarife foarte mici, au stricat piața și, când mergeam la clienți, ei se așteptau la niște prețuri derizorii, să le fac un video cu 100 de euro; e foarte greu pentru un fotograf care investește în aparatură 6000 de euro să accepte asemenea joburi, pe 50 sau pe  100 de euro.”

Cu toate că piața din Cluj nu se compara cu cea bucureșteană, pentru că era un profesionist căutat, Matei Pleșa a reușit să își câștige traiul și în Cluj, chiar selectându-și foarte bine clienții și realizând, în mare parte, videouri corporate. A avut succes și cu aceste producții și astfel a ajuns să lucreze și pentru multe companii internaționale. Recent a produs un clip pentru Western Union din Londra, iar anterior a filmat un clip de promovare pentru Canada, cu o echipă canadiană. În prezent realizează un clip de prezentare în Suedia, pentru cel mai vechi producător Ikea, din 1962:

„Proiectul cu Western Union a fost despre oameni simpli din comunități sărace, care au făcut ceva pentru comunitatea lor, orice, fără să primească bani, pur și simplu pentru că au vrut să ajute. Eu am documentat trei povești, din care s-a ales una, cea din Bacău, la care i-am realizat și un video. Cele trei povești m-au marcat, sunt importante și cred că orice om care le află are ceva de câștigat.

Una dintre ele era la Cojocna, o comunitate formată în proporții aproape egale din rromi, români și maghiari. Este un rrom în acea comunitate, profesor și consilier pe problemele rromilor în școala unde, în proporție de 80%, învață copii rromi. Ce e foarte interesant în această comunitate e faptul că toți se înțeleg între ei foarte bine, e pace și liniște, și fiecare om știe toate cele 3 limbi. Profesorul mi-a făcut o demonstrație cu un locuitor din sat, pe care l-a întrebat ceva în toate 3 limbile, fiecare cuvânt din altă limbă, și consăteanul său i-a răspuns la fel. În plus, în Cojocna sunt foarte puține infracțiuni, chiar dacă locuitorii sunt foarte săraci – dacă mergi acolo, vezi imagini aproape ca la Pata Rât. Povestea aceasta este foarte interesantă ca învățăminte și din perspectiva a tot ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, cu atentatele și intoleranța religioasă. În Cojocna sunt 7 biserici, 7 credințe diferite și oamenii se înțeleg foarte bine între ei.”

Documentarele i-au adus împlinirea și satisfacția sufletească

Pentru că videourile corporate nu îi ofereau satisfacția sufletească de care avea nevoie, Matei Pleșa s-a decis să încerce și altceva:

„Când am început iar să lucrez în Cluj eram și student la Publicitate la FSPAC și nici domeniul acesta corporate nu era foarte călduț. Chiar dacă oamenii erau faini, voiam să simt mai mult, să câștig experiență, să cresc și eu ca om prin ceea ce fac. Mă atrăgeau documentarele și mi-am zis că ar fi plăcut să încerc să fac așa ceva. În 2013, am făcut primul documentar, cu pantofarul din Casa Matei, și apoi mi-am dat seama că asta vreau să fac, cât mai mult!

Documentarele îți aduc un alt tip de satisfacție. Faptul că am stat câte două-trei zile cu meșteșugarii pe care i-am filmat am simțit că m-a ajutat pe mine, ca om, prin toate poveștile, toate legendele pe care mi le-au zis, prin învățămintele, pe care nu le mai găsești aproape deloc, în altă parte! Când stai câteva zile lângă acești oameni și le asculți toate poveștile și zicătorile, absorbi și tu ideile și energia respectivă!”

Inițial, Matei nu își permitea aparatura pe care și-ar fi dorit-o, și astfel era setat pe câștigul financiar necesar pentru a și-o putea achiziționa. El a realizat impactul sufletesc pe care îl aveau documentarele asupra sa doar după ce și-a permis să își cumpere aparatura de care avea nevoie și să mute astfel focalizarea de pe bani pe spiritualitate, pe realizarea efectivă a materialelor, prin care prezenta poveștile oamenilor:

„Nu am fost plătit să fac documentarele, eu tot timpul am lucrat in paralel documentarele și videourile corporate: făceam bani din filmările corporate și îi investeam în documentare. Așa am funcționat mereu și acum procedez la fel.

Îmi place să produc documentare și simt că prin intermediul acestora îi ajut și pe alți oameni, îi motivez să facă ceea ce le place, să își urmeze pasiunea, să lupte pentru ea, pentru că meșteșugarii asta fac, luptă pentru pasiunile lor. Chiar dacă luptă pentru fiecare zi, cu toate că le e greu, ei nu sunt nefericiți, dimpotrivă, majoritatea sunt liniștiți, sunt calmi, au răbdare. Meșteșugul, în mare parte, îi lasă pe oamenii care lucrează să se gândească un timp și la altceva; noi, în oraș, cum suntem agitați, mereu pe fugă, nu avem timp să stăm pe loc și să avem o privire de ansamblu – pe toate le vedem de foarte aproape, niciodată nu ne dăm un pic în spate, să vedem ce ne așteaptă și în viitorul mai îndepărtat.”

La sfârșitul anului 2013, Matei Pleșa a început să aibă succes și cu documentarele și, pentru că unul dintre ele apăruse pe mai multe site-uri din afara țării, unde era chiar mai apreciat decât în România, a început să le traducă și să promoveze astfel specificul național și peste hotare:

„Sunt mult mai mulți străini care ne apreciază cultura, decât o facem noi, care știm că le avem pe toate aici și nu ne batem capul! După ce au apărut documentarele pe site-urile din afară, mi-am dat seama că proiectul acesta ar putea însemna mult mai mult decât era în momentul acela. Feedbackul pe care îl primeam mă copleșea într-un mod plăcut, îmi scriau foarte mulți oameni și atunci mi-am dat seama că există un interes foarte mare pentru așa ceva, că oamenii chiar înțeleg și vor schimbarea despre care se vorbește în documentare, adică să îți urmezi pasiunea.”

Documentarele au ajuns să depășească numărul de vizualizări chiar și al videoclipurilor muzicale cu artiști cunoscuți:

„Documentarele au avut mare succes, Mark Tudose, lingurarul, a fost viral și în Germania, sau, ultimul dintre ele, cel cu Dan Leș, ceramist din Maramureș, deja a strâns 1 500 000 de vizualizări, ceea ce e imens, pentru un documentar. Niciodată nu m-am gândit ca un documentar de-al meu să aibă atâtea vizualizări, pe zi făcea cam 60 000, mai mult decât orice videoclip cu un artist celebru.”

Cu toate că succesul îl motivează, pentru Matei Pleșa nu numărul de vizualizări este cel mai important, ci cunoașterea și umanitatea de care se impregnează în procesul de spunere a fiecărei povești:

„Am învățat că oamenii aceștia, meșteșugarii, sunt sinceri, nu ascund nimic; cumva de la ei am înțeles că nu are rost să minți, să fii altceva decât ești. Înainte de toate, de bani și de afaceri, trebuie să fii om – e vorba de sinceritate cu tine și cu restul lumii, înainte de orice altceva.”

Proiectul acesta de suflet Matei intenționează să îl dezvolte cât de mult posibil și să îi dea o dimensiunea internațională:

„Chiar dacă le-aș face un serviciu și unor oameni din Parlament, pe care nu îi agreez, în felul acesta proiectul meu promovează și țara, de fapt, mai mult oamenii din țară. Totodată vreau ca românii să-și aducă aminte de istoria noastră, de învățămintele tradiționale, de viața simplă, să se bucure mai mult de ce au decât de fuga asta continuă după bani. Degeaba fugi după bani, dacă nu te poți și bucura de ceea ce ai!

Proiectul cu documentarele încerc să îl promovez cât mai mult în afara țării, pentru că la noi așa funcționează lucrurile. Mai întâi trebuie să ai succes afară și apoi ai și aici. E frustrant, dar așa a funcționat mereu, publicațiile cu care am lucrat în Germania le apreciau și, după ce le lansau acolo, se trezeau și românii, încântați că am apărut într-o publicație străină. E ciudat și foarte aiurea faptul că românii nu pot aprecia o chestie din țara lor, dacă nu e de succes în altă parte – e ca și cum le-ar trebui confirmare de afară.”

Fața frumoasă a Clujului

Pe lângă documentare, lui Matei Pleșa i-ar plăcea ca, pe viitor, să continue și realizarea de clipuri în cadrul unor proiecte sociale, menite a schimba caracterul oamenilor, a-i influența pozitiv. În plus, el este preocupat și de promovarea Clujului, lipsit altfel de materiale de prezentare foto-video de calitate. Matei a realizat și prima filmare a orașului cu o dronă, frustrat de filmările banale care existau până atunci:

„Vedeam o grămadă de materiale la fel, o grămadă de clipuri și de poze cu orașul, făcute identic. Era frustrant, pentru că mie îmi place Clujul și atunci am încercat să diversific, să filmez dintr-o altă perspectivă și așa am ajuns să folosesc drona.

Eu lucrez și cu «I Love Cluj», am făcut o serie de vederi și tablouri cu orașul, în ideea de a arăta fața frumoasă a Clujului, pentru că, dacă te uiți după vederi prin Cluj, dai numai peste kitschuri și peste tot felul de dubioșenii.”

Foto&video: Matei Pleșa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *