Măsură fără precedent a comisarilor de la Protecția Consumatorului: au ÎNCHIS un parc de joacă din Mănăștur. Seringi, protexuri folosite, sticle sparte! Emil Boc, Bontidene, nu va e RUSINE?

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a închis un parc din Cartierul Mănăștur. În urma unor sesizări, inspectorii au descoperit seringi, prezervative folosite, pliculețe de plastic și sticle de alcool sparte. 

„Am fost sesizați cu privire la existența unor seringi și prezervative folosite în parcul de pe strada Almașului, din cartierul Mănăștur. M-am deplasat acolo cu încă doi inspectori și am decoperit că cele sesizate erau adevărate. Am apelat la celelate instituții, inclusiv Poliția și Jandarmeria, dar mai ales la Direcția de Spații Verzi care are în responsabilitate administrarea acestui parc. Parcul a fost închis și vom lua în calcul aplicarea unor amenzi cuprinse între 3.000 și 30.000 de lei. Este vorba de punerea în pericol a siguranței tuturor celor care vin în acest parc. Sunt mulți copii care vin și stau în acest parc. Se vede că igienizarea acestui spațiu nu s-a realizat”, arată adjunctul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, inspector șef Mircea Radu. 


Vecinii din zonă susțin că au observat în ultima perioadă mai multe grupuri de adolescenți care veneau în parcul respectiv și se comportau ciudat sau consumau alcool.


„Am vazut de mai multe ori tineri care stăteau pe banci și tremurau. Eu zic că aici se adună ca să se drogheze. Și mămicile din zonă s-au plâns că nu își pot duce copiii în parc din cauză că vin ăia mai mari și lasă sticle sparte de alcool, prezervative și plicuri de la droguri”, susține o femeie care locuiește în zonă. 


Sancțiunile urmează să fie stabilite de Protecția Consumatorului, iar Primăria Cluj-Napoca, deținătoarea locului de joacă, va fi trasă la răspundere. 

 

 

Comentarii

ion anton

26.09.2019 18:22

Am o propunere de curatare selectiva si de refolosire: Boc si gasca lui pot folosi protexurile in campania prezidentiala, le aduna, le umfla si, fac buchete curcubeu. Ce mindri vor defila „curutii” cu baloanele umflate si vor strga. MUIE, MUIE, SUGEM CUIE!!!!!!!!!!!

Adauga comentariu