Mărturia directorului școlii unde învață elevele care au fost ademenite de presupusul agresor sexual din Mănăștur. Cum s-a derulat întreaga poveste

Incidentul cu cele două eleve de clasele I-IV de la Școala Iuliu Hațieganu, care au fost ademenite în mașină de un individ cercetat acum penal pentru agresiune sexuală asupra minorilor a avut loc pe strada Taberei, în două zile consecutive.

Primul incident a avut loc joi, iar al doilea, vineri. De fiecare dată au fost implicate eleve de clasa a IV-a de la Școala Iuliu Hațieganu. Gheorghe Berar, directorul școlii a povestit pentru Ziar de Cluj, cum s-au desfășurat faptele în cele două zile. Redăm mai jos declarația profesorului, din care reiese clar cum a acționat individul și cum au acționat învățătoarele, fără implicarea cărora probabil bărbatul nu ar fi fost prins:

Au fost implicate două fetițe de la noi de la școală și două doamne învățătoare care au dat dovadă de curaj și spirit civic și l-au abordat pe acel individ. Un grup de elevi de la noi de la școală desfășoară la Școala Napoca un gen de activitate, au o sală acolo, unde dimineața fac un fel de pregătire suplimentară. Joi, o fetiță a fost abordată de pe trotuar, de un domn, care stătea în mașină, la cel puțin doi metri de ea. Acesta i-a spus să se urce la ea în mașină și i-ar fi arătat ceva parte a corpului, după ce s-a dezbrăcat, dar nu total. El stătea la volan, nu a ieșit din mașină. A doua zi, scena s-a repetat, cu altă fetiță. Dar ea a fugit, nici nu a putut da detalii.

Doamnele învățătoare au fost foarte vigilente și după o oră jumate de la incident au ieșit afară să vadă despre ce este vorba, au dat un tur și li s-a părut că ce văd seamănă foarte bine cu descrierea fetițelor. L-au abordat să întrebe ce face și ca să își ia măsuri de siguranță i-au filmat numărul de înmatriculare pe care ulterior l-au arătat doamnei directoare de la școală, care a anunțat la Secția 4 Poliție.

Vreau să spun că atunci când a văzut că este filmat a demarat în trombă și îi tremurau mâinile pe volan, după cum spun învățătoarele.

Citește și:

INCIDENT GRAV!!! Un individ cu pantalonii în vine acostează fetițe de clasele I-IV lângă o școală din Mănăștur

EXCLUSIV! Bărbatul care și-ar fi dat jos pantalonii în fața unor fetițe în Mănăștur se consideră nevinovat. Cum răspunde acuzațiilor

Bărbatul care ar fi încercat să ademenească niște eleve în Mănăștur este cercetat penal pentru corupere sexuală a minorilor

 

Adauga comentariu