Marius Nicoară a definitivat azi vânzarea PNL Cluj către PDL Cluj

Într-o scrisoare publică plină de bla-bla-uri politicianiste (că mulțumește, că a fost frumos - normal că a fost frumos să iei bani și să joci golf timp de 15 ani pe banii contribuabililor), senatorul liberal de Cluj, Marius Nicoară, își anunță demisia de la co-președinția PNL Cluj. Din punctul meu de vedere, oricum era zburat în toamnă, așa că și-am jucat cartea vânzării propriilor oameni din filiala Cluj a foștilor liberali așa cum știe el mai bine, trăgând turta pe spuza lui.

Așa că, pentru a-și vedea la toamnă sacul de senator urcat pe lista PNL Cluj de la parlamentare, senatorul liberal Marius Nicoară și-a definitivat azi procesul de vâmzare a filialei PNL Cluj către filiala PDL Cluj. S-a definitivat procesul de vânzare-primire.

Marius Nicoară va rămâne în mentalul colectiv drept senatorul care viziona pornoșaguri în Parlament când se discuta despre pensii și cel care, cu 1,4 la mie alcool în sânge, și-a băgat mașina în cea a unui taximetrist. În rest putem discuta despre prodigioasa sa carieră - cică în slujba clujenilor, cât dorim. Dar nu prea știm în ce termeni.

Din scrisorica de demisie aflăm că a "câştigat de trei ori, sub sigla PNL, Preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, iar acum Partidul Naţional Liberal a câştigat în premieră poziţia de primar al municipiului Cluj-Napoca." A câștigat ca Pristanda - dar să-l ajutăm noi să-și numere victoriile obținute prin trădare și minciună: o dată cu Alianța D.A. - împreună cu cei din PD Cluj - pe care i-a trădat de două ori, predându-se lui Ioan Rus între turul I și II de la "locale" și între turul I și II de la "prezidențiale" - de au trebuit să vină Mona Muscă și Teodor Stolojan, împreună cu Traian Băsescu la Cluj și să-l aducă pe calea cea bună; a doua oară în 2012 cu Uioreanu, care apoi a declarat public că și pe el l-a trădat acest Nicoară (care atunci a pierdut în fața lui Emil Boc pe care-l vâna cu afișe în care acesta apărea lângă Sorin Apostu în cătușe); a treia oară acum, când victoria de la Cluj este pe linie a ex-PDL Cluj. Când cei care se scuipau literalmente în gură, s-au pupat pe botic să poată mânca ciolănelul bugetelor locale împreună. Dar vom vedea noi cât de "împreună".

Despre ce să vorbim? Despre cum Marius Nicoară este “mai mult bogat decât profitabil, mai mult om de afaceri decât politician” (descriere din Ziua de Cluj din 2005). De unde și paradoxul primului său mandat de președinte al CJ Cluj: deși era prezent în Top 300 Capital, Nicoară era intrat, mai tot timpul, în combinații falimentare. Ceea ce explică insistența cu care și-a negociat trădările: avea nevoie de președinția CJ Cluj ca de aer, să-și poată relansa afacerile. Căci, la data numirii lui Nicoară în fruntea Consiliului Județean Cluj, zece dintre societățile la care avea (sau avusese) acțiuni erau terminate. Cum a ajuns milionar în dolari (se întrebau retoric cei de la Ziua de Cluj) când majoritatea firmelor i „se dizolvau și se radiau” în jurul lui rămâne un mister.

"Presedintele Consiliului Judetean Cluj, liberalul Marius Nicoara, un necunoscut din punct de vedere politic pana in primavara anului 2004, a fost ales recent in noua structura de conducere a PNL, impusa de premierul Calin Popescu Tariceanu. Asta, in contextul in care presedintele PNL s-a debarasat de „gruparea Stolojan”. Nicoara figureaza in Top 300 Capital cu o avere estimata la peste cinci milioane de euro, avere realizata din comertul cu autoturisme, acesta fiind reprezentantul Skoda in judetele Cluj si Bistrita-Nasaud. Un alt punct forte al presedintelui CJ Cluj sunt actiunile si influenta pe care le detine la Banca Transilvania, singura institutie financiara competitiva cu sediul la Cluj. De fapt, Banca Transilvania este un fief liberal. Colegul lui Nicioara, deputatul PNL Horea Uioreanu a fost seful BT Asigurari, divizie a Grupului Financiar BT. Liberalul intretine relatii profitabile cu presedintele Consiliului de Administratie al bancii Horea Ciorcila, un adevarat „mahar” al mediului de afaceri clujean. Traseul politic si financiar al presedintelui CJ Cluj este intrigant si fascinant in acelasi timp. Atat politica, cat si afacerile sunt o problema de familie pentru Nicoara. Tatal acestuia, Titus Coriolan, a fost unul dintre fondatorii PNL. Afacerile familiei Nicoara, bine conduse de Marius, au ca numitor comun tot Partidul Liberal. Oficial, Nicoara Marius Petre a fost/este actionar sau asociat intr-o puzderie de societati comerciale (16 la numar). Surpriza este ca mai toate afacerile lui Nicoara sunt falimentare sau inregistreaza datorii. Din cele spuse de acesta, a inceput afacerile facand comert impreuna cu familia intr-o ecuatie simpla de inceput de capitalism. Familia Nicoara aducea, cara, distribuia si apoi vindea marfa din engrosuri-le din Viena. In special electronice de productie dubioasa, haine, lenjerie, piese auto, de cele mai multe ori de slaba calitate, asa cum insusi Nicoara recunoaste. In acest context l-a cunoscut pe Simeon Beniurishvili, un cetatean austriac, nascut in Georgia, care avea pe deasupra si cetatenie israeliena. Acesta, dupa spusele lui Nicoara, ar fi fost unul dintre cei mai importanti en-gros-isti din Viena de la care firma lui Nicoara prelua marfa. La un moment dat, in contextul nationalizarii valutei, plata catre austriac a fost blocata, iar acesta a venit la Cluj inarmat cu un pistol pentru a-si rezolva „lichiditatile”. Lucru recunoscut cu seninatate de Nicoara. Acesta a precizat ca rula la acea data prin conturile societatii „Compexit Import Export” miliarde de lei – anii ’92- ’93- , adica peste un milion si ceva de dolari, o suma de-a dreptul suspecta. La fel, capitalul social al societatii era de 42 de milioane capital autohton si 17 milioane capital strain- investitia austriacului Beniurishvili. Marius Nicoara nu a reusit sa explice rezonabil de unde avea atatia bani pentru a-i rula in afaceri, negand informatia ca ar fi facut inainte de ’89 si imediat dupa ’90 bisnita si schimburi valutare. Din acea perioada liberalul isi aduce aminte ca a infiintat foarte multe firme, la sugestia unor amici, dar ca de cele mai multe ori nu stia cu cine se asociaza sau ce s-a mai intamplat cu firmele. Numele sau a fost vehiculat si in „afacerea Opera”, unul dintre primele cluburi de striptease din Cluj, frecventat asiduu de ofiteri de informatii locali. Nicoara a negat vreo implicare directa, precizand ca unul dintre cunoscutii sai s-a ocupat de local. Pana sa ajunga sa-si impuna reprezentanta auto Skoda la Cluj, undeva la inceputul anului 2000 si sa devina galonatul om de afaceri din prezent a trecut ceva timp. Si relatiile lui Nicoara s-au schimbat- intalniri si afaceri cu potentatii liberali in timpul guvernarii CDR, toate coincizand cu ascensiunea Bancii Transilvania. O fosta „banca tiganeasca” nascuta atunci cand mai multi intreprinzatori din Cluj au pus mana de la mana si si-au facut o banca pentru a dispune de lichiditati necesare finantarii afacerilor conexe. Banca a crescut fulgerator, fiind administrata de amicul si partenerul de afaceri al lui Nicoara, fostul director BT Iosif Pop. Acesta a fost cercetat de PNA intr-un celebru scandal generat de acordarea unor credite neperformante de sucursala bancii de la Bacau. in timpul guvernarii PSD afacerile lui Nicoara au mers ca unse. O posibila legatura dintre acesta si fostul presedinte al CJ Cluj Serban Gratian, vehiculata chiar de simpatizantii PNL, a fost negata de liberal. Vom reveni!" (Ziua de Cluj)

Dar n-au mai revenit, decât după doi ani de mandat ai lui Nicoară la președinția CJ Cluj, să ni-l prezinte pe “dinamizatorul” economiei Clujului, ex-boierul liberal Marius Nicoară – abordatorul unei deschideri masive către investiții (deh, ce-nseamna să faci și publicitate pe bani publici...):

“Munca mea si a viitorilor consilieri judeteni din echipa Aliantei DA se va concentra cu prioritate asupra atragerii de investitii, europene, dar si cu capital romanesc, publice, sau private”, sustinea Nicoara la momentul respectiv. Acesta a explicat ca investitiile vor avea un dublu efect, atat pentru modernizarea structurii, cat si pentru crearea a noi locuri de munca pe piata clujeana. Un alt plan pe care si-l propunea Nicoara avea ca scop castigarea mai multor proiecte cu finantare din partea Uniunii Europene, o redistribuire mai coerenta a sumelor defalcate de Guvern, avand in vedere ca acestea influenteaza dezvoltarea localitatilor din judet, precum si o mai buna gestionare a regiilor si societatilor aflate in patrimoniul CJ, ce contribuie la dezvoltarea economiei clujene. “Programe pentru dezvoltarea turismului” – a constituit, de asemenea, un punct important pe lista electorala a presedintelui CJ. La jumatate de drum, Nicoara pare sa fie multumit de echipa sa, desi recunoaste ca nu i-a iesit tot ceea ce si-a propus. La capitolul realizari, acesta lauda, in primul rand, partea de investitii, chiar daca si aici era loc de mai bine. Cel mai bun lucru, considera presedintele CJ, este contractul semnat cu societatea americana Emerson, unul dintre cei mai puternici investitori din Romania, dar si contractul semnat cu societatea germana Ruwel, care a decis sa-si prelungeasca cu mult investitia din parcul industrial Tetarom. De altfel, Nicoara se arata multumit de toate societatile care au ocupat un spatiu in acest parc. In acest sens, Nicoara a mai amintit si de asocierea cu Consiliul Local Floresti, care pune la bataie 120 de hectare de teren pentru realizarea celui de-al treilea parc industrial, ce ar urma sa fie ocupat tot de jucatori economici influenti pe piata internationala. Acesta nu uita sa mai aminteasca despre imbunatatirile aduse Aeroportului International Cluj Napoca, sau despre racordul la retelele de apa si canal a mai multor localitati clujene, nici de proiectele de dezvoltare a turismului in zonele de munte, si mai ales despre programul de reabilitare a unor drumuri judetene." (Ziua de Cluj)

Dar despre cum a fost Marius Nicoară, în timpul mandatului său, pentru sau împotriva investițiilor, chestii suculente aflăm dintr-un material mai vechi al colegilor de la Gazeta de Cluj: Toate contractele lui Marius Nicoara si incompatibilitatile aferente. Așa am aflat și noi că Marius Nicoară a reușit mai mult decât alții care au administrat județul în vremurile lor:

Faptul ca afacerile le-a inceput fondand Banca Transilvania s-a putut observa pe intreaga durata a mandatului sau de presedinte, acordand mai multor apropriati ai grupului oamenilor de afaceri BT mai multe contracte. O serie dintre ele ridica semne de incompatibilitate, in special cele care sunt legate de firma Grup 4 Instalatii, controlata de Gicu Agenor Gansca, care ar putea fi considerata firma favorita a Consiliului Judetean pe perioada lui Marius Nicoara. De altfel, legaturile cu Andrei Marga, fostul rector al UBB, dar si un sponsor al PSD, Mircea Pop, au fost celelalte vicii ale lui Nicoara pe perioada cand a fost presedintele Consiliului Judetean Cluj. Va vom prezenta in continuare felul in care Nicoara a irosit banul public si cum l-a impartit printre prieteni. Gazeta de Cluj a intrat in posesia tuturor contractelor semnate de Marius Nicoara si va detaliaza fiecare lucru ciudat in cadrul procesului care miroase a deturnare de fonduri publice. (Gazeta de Cluj)

Marius Nicoara si protejatii  acestuia, Liviu Miclaus si Mircea Abrudan, par a fi scapat cel putin deocamdata de sub lupa Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Cluj. In contextul actualelor retineri pentru fapte de coruptie care au zguduit opinia publica clujeana in ultimele saptamani, intrebarea cea mai de bun simt pare a fi pentru cine se pregatesc dosare, cine va urma si din ce motive. (Gazeta de Cluj)

 “Succesurile” lui Marius Nicoara: Stadionul nefinalizat, investitia de la Nokia plecata, Iulius Mall inchiriat pe un contract pagubos si aeroportul lasat fara o noua pista, dar si esecul investitiei Akademia Center sunt doar cateva din esecurile lui Marius Nicoara la presedintia Consiliului Judetean Cluj. Dupa dezamarile acestea, Nicoara are curajul sa candideze la primaria municipiului Cluj-Napoca. Cetatenii sunt in continuare constienti de esecurile lui Nicoara si in randul electoratului s-ar parea ca Nicoara va suferi ultima dezamagire permisa in cariera sa. Dupa plecarea Nokia de la Jucu, multa lume se asteapta sa iasa la iveala neregulile si interesele din spatele investitiei, dintre care multe sunt legate de numele fostului presedinte al Consiliului Judetean Cluj (CJ), Marius Nicoara. Mergand pe principiul „cine se scuza, se acuza”, este usor de observat faptul ca Marius Nicoara incearca sa se distanteze de ceea ce se poate numi esecul Nokia, mai precis plecarea Nokia, incercand sa atribuie vina pe altii si pe alte institutii. (Gazeta de Bistrita)

Prima investitie initiata de Nicoara pe unul dintre cele mai ravnite terenuri din Cluj Napoca – Parcul Est – a adus si primul proces care s-ar putea incheia nu tocmai favorabil pentru institutia pe care o conduce. Mizand pe impactul electoral pe care il va crea complexul de tip mall – pentru ca despre aceasta investitie este vorba – Nicoara evita sa-si asume direct responsabilitatea pentru procesul intentat de una dintre firmele nemultumite de desfasurarea licitatiei. Si tot o astfel de investitie, chiar daca de o anvergura mult mai mica, a mai pricopsit institutia cu un inca un proces caruia presedintele CJ de asemenea evita sa-i acorde importanta. Este vorba despre un teren din zona Spitalului de Neurochirurgie, scos la licitatie in vederea realizarii unui centru de imagistica. Contestatia in instanta a facut-o din nou una dintre firmele nemultumite de desfasurarea licitatiei. (Gazeta de Bistrita)

La categoria licitatii nereusite trebuie incadrat si terenul de 4.000 mp din zona Spitalului de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” de pe strada Victor Babes, castigat de firma Nisco Invest. Reprezentantii acestei firme si-au luat angajamentul ca vor realiza un parking, plus alte unitati alimentare, imediat ce vor obtine autorizatia de construire. Termenele pentru demararea lucrarilor prevazute in contractul semnat cu CJ nu au fost respectate in nici un fel. Asa se face ca, la mai bine de sase luni de cand s-a incheiat licitatia, Nisco nu a obtinut nici macar autorizatia de construire. Un proiect important al presedintelui Nicoara, prevazut si in strategia de dezvoltare a Clujului, era centura de ocolire a municipiului pe ruta Turda – Valcele – Apahida – Dezmir, pentru care numai studiul de fezabilitate a costat zeci de mii de euro. In timp ce Nicoara mai spera inca sa prinda niste bani europeni pentru realizarea acestui drum, primarul Boc a rezolvat deja cu Ministerul de Transporturi sa sustina un proiect pentru aceeasi ruta, care, paradoxal, desi, mai scump, pare sa aiba sanse de reusita. Banii pentru realizarea variantei ocolitoare promovate de Boc au fost deja virati catre Cluj, astfel incat lucrarile pentru acest an cat si exproprierile de teren necesare, dupa caz, vor fi acoperite. Un alt proiect in stand-by este cel al modernizarii stadionului municipal. Daca initial, presedintele CJ, Marius Nicoara, si-a aratat intentia de a demola vechea baza sportiva si de a scoate la vanzare terenul pentru a putea construi cu banii obtinuti o arena noua undeva la marginea orasului, lucrurile au luat o cu totul alta turnura pe parcurs. Motivul inconsecventei prese-dintelui se leaga, in primul rand, de piedicile care i s-au pus acestuia in ce priveste preluarea terenului de la Valea Garbaului din proprietatea Armatei, pe care intentiona, de fapt, sa construiasca noua arena. Intre timp s-au perindat mai multi investitori pe la usa CJ dornici sa negocieze pentru constructia unui stadion european la Cluj, insa, din pacate, presedintele nu are ce oferi la schimb, ca atare acest proiect mai continua sa ramana un timp in “pregatire”. (Gazeta de Cluj)

Consilierul judetean PSD Dan Canta, cunoscut pentru aciditatea replicilor in sedintele deliberativului clujean, a caracterizat, pentru ZIUA de Cluj, colaborarea cu executivul si cu presedintele Marius Nicoara drept una “cu sincope”. “Cu sincope, in sensul ca acolo unde proiectele erau corecte le sprijineam fara nici un fel de retinere”, spune Canta, fost subprefect in mandatul trecut. Drept exemplu, consilierul PSD a prezentat problema stramutarii stadionului “Ion Moina”. “Este un proiect liberal, pe care l-am sustinut si noi, chiar daca a venit din partea lor, pentru ca era un proiect corect si de mare interes pentru clujeni. Si noi, la acea vreme, am considerat ca un stadion modern trebuie facut la marginea orasului”, spune Canta. Pe de alta parte, consilierul spune ca la “proiectele care nu i s-au parut in regula, ne-am opus”. “O lupta mare am dat pentru ca activele Consiliului Judetean sa nu fie instrainate, asa cum au propus liberalii, fie ca e vorba de “Clujana”, ori de Parcul Est. In mandatul trecut, ministrul Ioan Rus s-a zbatut sa transfere “Clujana” in patrimoniul CJ pentru a nu se pierde marca, iar acum se doreste instrainarea activelor”, spune Canta. Consilierul PSD este de parere ca, din contra, “patrimoniul trebuie intregit”, dupa modelul UBB. “Domnul Marga a facut din Universitate una dintre cele mai puternice si pe baza patrimoniului pe care l-a inmultit incontinuu”, considera Canta. Chiar daca au trecut doi ani de la constituirea CJ, Canta este la fel de suparat pe colegii de la UDMR. “Chiar daca noi am castigat alegerile, UDMR a tradat si a batut palma cu Alianta ca sa-si urmareasca doar propriul interes”, si-a varsat amarul Dan Canta. (Ziua de Cluj)

Mircea Morosan, liderul grupului democrat din Consiliul Judetean Cluj, ne-a declarat ca au fost si momente dificile in relatia cu presedintele Marius Nicoara. “Divergentele au aparut din pricina lipsei de informare si de comunicare”, spune Morosan. Celebrul “caz Mont Toupet”, cand chiar consilierii democrati au votat impotriva propunerii lui Marius Nicoara de incepere a negocierilor cu compania franceza a aruncat, la vremea respectiva, grupul democrat din consiliu intr-un con de umbra, fiind si ei considerati vinovati pentru ratarea investitiei. “La acea sedinta, cand s-a discutat asocierea cu compania franceza, am primit informarea doar cu o ora inainte si probabil ca au aparut, in grupul nostru, suspiciuni cand ni s-a spus ca se poate negocia terenul intre zero si trei euro pe metru patrat. Una e sa fie zero si alta sa-l dai cu trei euro, de aceea poate ca am avut suspiciuni”, ne-a precizat Morosan. El recunoaste ca, in urma acelui scandal, “cand toata lumea era pe noi”, democratii au decis sa ceara aceste intalniri preliminare votului. “Acum s-a ajuns aproape la normalitate. Cand intervin divergente, discutam cu liderii nostri mai mari”, a conchis Morosan. (Gazeta de Cluj)

Și nu am apucat să scot din arhivă nimic depre Iulius Mall, despre aducerea Nokia la Cluj, despre cum s-a certat cu Emil Boc pe traseul așa-zisei "Centuri de diamant", cu Alin Tișe pe locația Spitalului Regional de Urgență, a stadionului Cluj-Arena, nimic despre Aeroport și cât și mai câte. Nici despre cum l-a lăsat pe Daniel Buda în mandatul gol când i-a câștigat colegiul în 2012 pentru Steluța Cătăniciu. Acești politicieni ne iau de proști și au impresia că dacă înșiră niște cuvințele pe hârtie nimeni nu le mai urmărește activitatea, nimeni nu-i vede cum se pupă pe gură pentru interesul lor personal după ce s-au urât, chipurile, profund. De acord, cu privire la afaceri și învârteli pe bani publici, este păcat că observă presa și nu procurorii (poate nici nu este nimic de observat dinspre acea direcție - excepție făcând dosarul penal pentru conducere sub influența alcoolului, despre care cam știm că vrea să și-l mătrășească cu ajutorul unor foarte buni avocați; poate are să-i și iasă, nu știm, noi nu suntem nici procurori, nici judecători). Păcat este că nu observă alegătorii și că, indiferent de cum își bate joc de ei un astfel de specimen, continuă să-l voteze dintr-o inerție greu de înțeles.

Noi avem de zis ceva (mai ales celor care se vor grăbi se ne mâzgălească inepții pe post de comentarii): obișnuiți-vă cu Adevărul! Acesta vi se va tot spune și vi se va tot repeta.

Adauga comentariu