Maria Dunca, la 37 de ani, e o femeie împlinită. Manager la Baracca, propriul restaurant gastronomic cu un aer european din centrul Clujului, mamă a trei copii frumoși și bine educați, soție, fostă sportivă de performanță, Maria Dunca e o super femeie de succes, ce emană prin toți porii modestia și bunul-simț, altoite pe o ambiție și pe un spirit competitiv, demne de o fostă sportivă pentru care miza era întotdeauna locul I.
,,Am făcut sport de performanță. Așa începe viața mea, în momentul când a început să conteze”
S-a născut în Sebeș, județul Alba, și de la 12 ani a făcut handbal de performanță, la echipa de divizia B din orașul natal, apoi la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde a fost timp de 5 ani jucătoare de lot național la junioare și tineret, în perioada de mare glorie a clubului. Faptul că a făcut sport de performanță e important și ca fapt în sine, consideră Maria, dar mai importante sunt aptitudinile și valorile însușite din sport, ce se reflectă mai apoi în viață, la modul general:
,,Am făcut sport de performanță. Așa începe viața mea, în momentul când a început să conteze. Apropo de capitolul ăsta cu sportul, foarte mulți oameni se miră de ce sportivii reușesc, chiar dacă ulterior aleg alte domenii, pentru că nu poți să faci sport de performanță decât în prima parte a vieții. Mă uit în jurul meu și văd că sportivii, indiferent ce domeniu aleg, reușesc să facă performanță și cred că asta se leagă de perioada în care au făcut sport, pentru că nu ți se mai pare apoi nimic greu. Sportul, categoric, te ajută foarte mult în absolut tot ce ține de efort și de ambiția cu care te duci mai departe.”
În calitate de mamă preocupată de educația și buna creștere a copiilor, Maria îi încurajează și pe ei să facă sport, fiindcă e convinsă că performanța sportivă se va răsfrânge ulterior și asupra performanțelor copiilor în viață:
,,Una din concluziile mele e că copiii trebuie să facă sport, fiindcă le dezvoltă o rezistență la oboseală, se formează în alt fel și apare dorința asta de performanță.”
De altfel, cei din jurul Mariei se miră de rezistența și capacitatea ei de muncă, ea conducând singură un restaurant ce are 26 de angajați, fiind totodată și mamă angajată profund în educația celor 3 copii – ea pune totul pe seama sportului ce i-a conferit determinarea de acum și rezistența la efort.
La 19 ani a fost nevoită să renunțe la cariera sportivă, și a venit la Cluj în căutarea unui nou drum în viață
Din cauza unor probleme de sănătate, a trebuit să se oprească din activitatea sportivă, de la 19 ani, deși la vârsta aceea credea că întreaga sa viață va fi legată de sport:
,,Am avut ceva probleme cu spatele și la ora aceea, acum 18 ani, foarte greu le-a fost să își dea seama în România ce problemă de sănătate am avut; nu reușeau să lege durerea pe care o aveam în urma efortului, cu ceva fizic, și deja jucam pe semnătura mea și mi-am dat seama că trebuie să renunț, pentru că unde e vorba de spate și mușchi și nervi, nu te prea joci.”
Maria Dunca provine dintr-o familie modestă, dar, făcând sport de performanță, a avut șansa de a vedea toată lumea prin competițiile la care a participat, așa că, deși a fost nevoită să renunțe la activitatea sportivă, nu se putea vedea pe sine reîntoarsă în Sebeș, un micuț orășel din județul Alba. Ambițiile ei erau mai mari, așa că s-a decis să vină la Cluj, pentru a se angaja și pentru a-și croi un alt drum în viață.
De la asistent manager, la manager la Chios
La Cluj și-a găsit un loc de muncă de asistent manager, și așa l-a cunoscut și pe soțul său, ce era directorul firmei unde se angajase. A lucrat un an jumate la firma soțului, Total Distribution Group, apoi el a sfătuit-o să urmeze cursurile universitare de management hotelier la Facultatea de Business din cadrul UBB. A terminat și masteratul și între timp începea să i se contureze și familia, pe care o consideră acum cea mai mare realizare.
În timpul facultății, undeva prin anul III, Maria a aflat că la Chios se căuta manager pentru restaurant:
,,Am ajuns acolo beneficiind de o mare încredere din partea proprietarilor acestui local, domnul Goia, Șter și domnul Ilea. Au avut foarte multă încredere în mine – la 26 de ani să lași pe cineva, nu neapărat fără experiență, dar să vezi un om numai că își dorește ceva foarte, foarte mult și să ai încredere, să îl angajezi într-o locație așa reprezentativă pentru Cluj… Le mulțumesc, pentru că acolo m-am format ca profesionist.”
Visa în fiecare minut să aibă propriul restaurant
Maria Dunca a lucrat la Chios 3 ani, între 2003 și 2005, considerând această experiență profesională drept cea mai importantă din viața sa de până acum, Chiosul fiind un restaurant extrem de greu de condus. Deși a terminat management hotelier, la Chios a realizat că managementul unui restaurant i se potrivește și că asta își dorește să facă și mai departe, începând a i se înfiripa dorința de a avea un restaurant propriu:
,,Îmi place să cred că nu i-am dezamăgit pe oamenii ăștia care au avut încredere în mine, pentru că am avut rezultate foarte bune. În perioada aceea mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac și chiar dacă pregătirea mea era pe hotel, restaurantul fiind doar o parte mică din ce înseamnă pregătirea mea în cadrul facultății, pentru că e doar o parte dintr-un hotel, am decis că trebuie să rămân să îmi dezvolt cunoștințele și absolut tot ce știu pe partea de restaurant. În perioada cât lucram la Chios am început să-mi doresc și să sper că într-o zi aș putea avea restaurantul meu.”
Maria a început să îi împărtășească și soțului ei visul de a deține propriul restaurant, începând să discute ,,cât de frumos ar fi să își consume energia și pasiunea” într-un loc despre care să poată spune că e doar al ei:
,,Până la urmă asta ne dorim toți, adică lucrezi pentru cineva, am avut extrem de mult de învățat la Chios, cred că nu o să pot să le mulțumesc niciodată la cei trei domni, că m-au lăsat să le demonstrez ce pot acolo, dar visezi în fiecare minut să ai restaurantul tău.”
Baracca – ,,un restaurant urban, plin seara de oameni tineri, cu muzică, cu o atmosferă extrem de degajată – un restaurant gastronomic cu un aer european”
Soțul i-a înțeles visul și într-o zi i-a spus că există un spațiu în Centru, că proprietarul e un om deosebit, cu care vor putea să se înțeleagă asupra a tot ceea ce înseamnă investiții, și că el consideră că, dacă fac unele eforturi, ar putea să aibă propriul restaurant, construit după o viziune proprie, fiindcă deja cei doi începuseră să umble prin lume, încercând să învețe de la cei mai buni din domeniu: periodic, de 2-3 ori pe an vizitau unele dintre cele mai bune restaurante, cotate în ghidul Michelin.
Maria Dunca consideră că România încă nu e pregătită pentru a accede în topul Michelin, mai existând încă etape ce trebuie parcurse și că, deocamdată, în următorii 10-15 ani, nu se poate vorbi la noi în țară despre un restaurant cu stele Michelin.
Maria a început construirea restaurantului Baracca, crezând că în 6 luni localul poate fi inaugurat, însă a fost nevoie de doi ani, până ce primul client i-a putut trece pragul:
,,Am lucrat cu Sani Stranski. După tot ce am văzut noi, ne-am dat seama că ne dorim un loc urban, fără prea mari pretenții, pentru că țin de mult să specific că Baracca nu e un restaurant de lux – aud foarte des vehiculată titulatura asta, dar nu e un restaurant de lux și nu am avut niciodată pretenția aceasta. E un restaurant urban, așa cum ni l-am dorit, care să fie plin seara de oameni tineri, cu muzică, cu o atmosferă extrem de degajată – e un restaurant gastronomic cu un aer european. Cu Sani am lucrat pe partea de design și încă de la început am încercat să ne formăm o echipă de oameni care să își dorească aceleași lucruri ca și noi, să continuăm zilnic să ne educăm și să nu ne atingă sentimentul ăla de suficiență, sau că suntem buni și că nu mai avem ce învăța.”
,,Avem o echipă extraordinară, oameni foarte valoroși din punct de vedere uman, cu bun-simț, care sunt extrem de atenți la cum se dezvoltă profesional”
Pentru performanța afacerii și a echipei, Maria Dunca investește zi de zi în cărți și în angajații săi, pe care îi trimite ,,în lume, să vadă ce se întâmplă”, considerând că, până nu văd la fața locului ce se întâmplă într-un restaurant de top, nu pot să își dea seama ce pretenții are ea de la ei. Mândria Mariei e că, în proporție de 50%, acum are aceeași echipă de la deschidere:
,,Asta zice foarte mult despre ce facem noi aici. Dacă m-ați întreba cum mi-ar plăcea să se vorbească despre noi ca echipă, pentru că despre mâncare părerile vor fi împărțite și mi-am dat seama în ani de zile că nu pot mulțumi pe toată lumea, dar dacă mă întrebați care e lucrul ce mă bucură cel mai mult sau ce aș vrea să aud de la cineva când se vorbește de Baracca, cred că ăsta este, faptul că avem o echipă extraordinară și că sunt oameni foarte valoroși din punct de vedere uman, că sunt oameni cu bun-simț, care sunt extrem de atenți la cum se dezvoltă profesional și îmi place să cred că reușesc să îmi păstrez echipa asta pe considerentul că în fiecare zi ei găsesc o provocare profesională aici și de-asta rămân.”
De altfel, de fiecare dată când Maria Dunca își chestionează angajații referitor la motivul pentru care rămân să lucreze la Baracca, ei asta îi răspund: pentru că în fiecare zi se confruntă aici cu provocarea de a fi mai buni, de a învăța și de a se dezvolta profesional.
,,Un restaurant, dacă îl faci gândindu-te că o să îți aducă un confort financiar, e o mare greșeală”
Clienții bucureșteni care îi trec pragul au întrebat-o frecvent dacă nu are în plan și o viitoare Baracca la București, dar Maria consideră această investiție drept una imposibilă în acest moment fiindcă, din multe puncte de vedere, restaurantul nu e o afacere care să te poată mulțumi din punct de vedere financiar:
,,Vă spun după 3 ani de Chios și după 7 ani de Baracca, în vară, că un restaurant, dacă îl faci gândindu-te că o să îți aducă un confort financiar, e o mare greșeală; poate să îți aducă bucurii de altă natură, dar dacă dezvolți un restaurant ca afacere gândită strict din punct de vedere financiar, nu are rost să te aștepți la lucruri bune.”
,,Să se contureze ca oameni, asta e cel mai important, înainte de tot ce vor face și profesional”
De managementul restaurantului Maria se ocupă singură, soțul fiind doar un client fidel, ce o susține moral. Cei doi au trei copii, o fată de 16 ani, un băiat de 15 și încă o fetiță de 6, iar Maria simte că, indiferent cât de multă bucurie îi aduce restaurantul, copiii rămân cea mai mare realizare a sa. De altfel, copiii se simt în restaurantul mamei ca acasă, pentru că sunt părtași și acasă în permanență la discuțiile Mariei legate de problemele de peste zi și o ajută și la restaurant câteva ore, câte două zile pe săptămână, pentru a deprinde tainele afacerii familiei, fata la deserturi, iar băiatul la bar.
Cea mai importantă preocupare a Mariei Dunca e educația copiilor și efortul de a îi ajuta să se formeze întâi ca oameni, și abia apoi ca profesioniști:
,,Să se contureze ca oameni, asta e cel mai important, înainte de tot ce vor face și profesional. Le repet mereu că doar ce dezvolți pe latura asta umană te face să fii valoros într-o societate.”
Maria e o persoană pe cât de ambițioasă, pe atât de sensibilă și empatică – e mereu foarte atentă să nu supere sau să nu aibă nimeni de suferit din cauza ei, și la rândul său suferă atunci când un om e nemulțumit de activitatea echipei de la Baracca:
,,Sunt extrem de sensibilă, e o sensibilitate aparte, și ca și calități, sunt un om foarte ambițios – de la sport, unde absolut tot transformi într-o competiție, și apoi așa faci și în viață, acolo tot are miză, să fii cel mai bun, și așa îți dorești și în viața profesională.”
Spiritul de competiție Maria Dunca îl combină cu o altă valoare din sport, cu fairplay-ul tradus în viață prin corectitudine și bun-simț: e un om corect în relație cu alți oameni și un manager corect în relația sa cu angajații și chiar dacă uneori a avut și de pierdut din cauza asta, a ales să fie în continuare extrem de corectă față de toți cei cu care interacționează.