Marea grupare prinsă de DIICOT Cluj este, în mare parte, aceeași prinsă în 2016. Ciobanu Alexandru zis ”Elton” și-a refăcut gașca

Șapte traficanti de etnobotanice au fost arestați în această seară, în urma unor percheziții coordonate de DIICOT Cluj la peste 15 domicilii de pe raza județului.

Această grupare nu este străină cu cercetările penale, dat fiind că liderul traficanților e nimeni altul decât Alexandru Ciobanu, zis Elton și „locotenentul” lui Lăcătuș Albert. 

Anchetatorii susțin că cei șapte indivizi procurau substanțe psihoactive din alte țări, le aduceau în România prin curierat, le reambalau și le redistribuiau pe piață. O parte din persoanele arestate în această seară, în frunte cu Elton au constituit primul dosar de etnobotanice din Cluj, fiind săltați de DIICOT și în urmă cu patru ani. 

Perioada infracțională imputată acum este început de 2018 cu continuitate până în vara acestui an. Dat fiind că unii inculpați sunt recidiviști, DIICOT va cere pedepse cu executare pentru aceștia. 

„Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 743 de grame de substanțe psihoactive sub formă cristalină, 199,4 grame de substanțe psihoactive sub formă vegetală, 169,4 grame de cannabinoid sintetic, 15 comprimate, 3 laptopuri, un hard-disk, 37 de telefoane mobile, un pistol cu aer comprimat și sumele de 8.000 euro și 10.658 lei”, se arată în comunicatul DIICOT.

Din sursele Ziar de Cluj reiese că și Cubleșan Doru, zis Fibră, se numără printre suspecții DIICOT, însă pe numele său nu a fost emis mandat de arestare preventivă. 

 

Adauga comentariu