Marea famiglie a Companiei de Transport Public: rude, cumetri și tovarăși

Deși Compania de Transport Public Cluj mimează tehnologizarea și updatarea serviciilor oferite clujenilor, imaginea din interior este cu totul alta: o adevărată moșie unde activează numai prieteni, rude și angajați docili ai directorului dintotdeauna, Liviu Neag. 

Modul în care Neag manageriază Compania de Transport Public este privit de o bună parte dintre angajați drept unul „dictatorial”. Iar asta întrucât în toate pozițiile-cheie din cadrul acestei companii publice, a cărei acționar unic este Primăria Cluj-Napoca, funcțiile sunt ocupate de o sumedenie de nepoți, rude și apropiați ai directorului Liviu Neag. 

De altfel, în mai 2018, Ziar de Cluj adresa Primăriei Cluj-Napoca o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, prin care solicita lista cu numele angajaților CTP, aflați în diverse grade de rudenie cu directorul general, Liviu Neag.

Solicitare rămasă fără răspuns din partea administrației locale. 

CITEȘTE ȘI: Primăria ține la sertar informații despre rudele lui Liviu Neag, angajați ai Companiei de Transport Public

Și totuși, odată cu achiziția de noi autobuze, odată cu premiile incasate de Compania de Transport Public, desemnată recent „cea mai performantă companie de transport public din țară”, în interior lucrurile din cadrul acestei entități scârțâie și put de nepotism. 

Din păcate, regiile aflate în subordinea municipalității funcționează la cote de avarii, tocmai din cauza faptului că angajații nu au obținut funcțiile pe care activează în baza unor competențe, ci au fost numiți în baza gradelor de rudenie sau a criteriilor politice. 

O situație identică aflăm și în cadrul uneia dintre cele mai mari entități sponsorizate din bani publici, adică a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. 

Aici, în noiembrie 2018, adică în urmă cu un an de zile, un număr de cca 60 de șoferi și angajați ai CTP au declanșat un protest spontan, nemulțumiți din cauza condițiilor de muncă și a salariului mic.

Doar că dârzenia acestora nu a durat mult. După ce Liviu Neag i-a chemat la discuții, fără ca reprezentanții mass-mediei clujene să fie prezenți, doleanțele angajaților au fost rapid inhibate. 

CITEȘTE ȘI: Grevă spontană la Compania de Transport Public. Lider de sindicat: "Suntem exploatați ca niște animale!”

De altfel, orice divergențe de opinie, orice revendicare a drepturilor sunt sancționate de către directorul entității, Liviu Neag. 

Condițiile de muncă sunt însă departe de orice standarde europene:

CITEȘTE ȘI: O mizerie de nedescris în Dispeceratele CTP Cluj

Orice tentativă a angajaților din cadrul CTP privind îmbunătățirea condițiilor de muncă sau în privința respectării fișei postului, a sarcinilor care le revin, au fost neglijate chiar de către instituțiile abilitate să opereze verificări imediate în acest sens.

În iunie 2017, câțiva angajați ai Companiei de Transport Public au făcut o sesizare către Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, cu privire la nerespectarea legislației muncii de către conducerea regiei de transport față de angajați. Concret, aceștia semnalau anumite neconcordanțe dintre ”Fișa Postului” și activitatea propriu-zisă pe care o desfășurau. Unele dintre acestea se refereau la încadrarea necorespunzătoare în cartea de muncă, orele suplimentare lucrate și rămase neplătite, amânarea concediului de odihnă de la un an la altul. 

Cu toate acestea, ITM Cluj s-a spălat pe mâini, delegând atribuțiile liderilor de sindicat pentru reprezentarea drepturilor angajaților CTP. 

CITEȘTE ȘI: Neregulile de la Compania de Transport Public sunt pasate de inspectorii ITM către alte instituții. Angajații CTP rămân în continuare păgubiți

Astfel, deși anunța achiziții spectaculoase de noi autobuze, cu care edilul clujean Emil Boc nu ezita să se laude în spațiul virtual, în septembrie anul trecut, Compania de Tranpsort Public se confrunta cu o acută criză de personal: de la șoferi de autobuze la controlori de bilete. 

CITEȘTE ȘIAutobuze noi, angajați vechi. CTP Cluj se confruntă cu un deficit de personal, deși anunță achiziții spectaculoase

Cu toate acestea, merită precizat faptul că de ani de zile Institutul Teritorial de Muncă Cluj nu promovează alte posturi din cadrul acestei companii - precum posturile pentru personalul TESA - în afară de mecanici sau controlori de bilete. Acest lucru poate fi explicat și prin faptul că posturile sunt ținute „la sertar” și ocupate ulterior de oameni „de-ai casei”, din exterior, direct pe posturile disponibile, dar care nu sunt date publicității. 

Conform surselor Ziar de Cluj, nu există birou sau funcție de conducere care să nu fie ocupată de un apropiat, rudă, cunoștință, nepot, verișor etc al directorului Companiei de Tranport Public, Liviu Neag.

În ceea ce privește funcțiile de execuție, angajații CTP sunt transferați de pe un post pe altul, solicitați să presteze ore suplimentare, în vreme ce în funcțiile de conducere pregătirea personalului nominalizat ridică multiple semne de întrebare care, din păcate, nu au intrat nici în atenția Primăriei Cluj-Napoca, nici a altor organe de control abilitate în acest sens. 

Contactat de Ziar de Cluj pentru a oferi un punct de vedere pe marginea acestui subiect, Liviu Neag, directorul CTP Cluj-Napoca, nu a dorit să se pronunțe și a evitat să infirme informațiile pe care am fost dispuși să i le oferim într-o solicitare oficială pe adresa de e-mail a companiei. 

Vă prezentăm o listă scurtă a anagajaților aflați în diverse grade de rudenie, cumetrie, prietenie, tovărășie cu directorul general, Liviu Neag:

Micle Cristian – ginere - șef Secție Troleibuze. 

Neag Daniel – nepot - șef Atelier Troleibuze.

Micle Cornel – fratele ginerelui Micle Cristian – Șef Exploatare Autobuze.

Micle Liviu – inginer, maistru atelier autobuze.

Tomoș Adrian  - verișor - șef Atelier Tramvaie, membru personal TESA. 

Concomitent ocupă funcția de președinte sindicat CTP.

Dacă liderul de sindicat, care ar trebui să reprezinte drepturile angajaților este, de asemenea, un apropiat al conducerii acestei companii, cum sunt, atunci, reprezentate drepturile acestor salariați?

Tomoș Lia, soția domnului Tomoș Adrian  - șef birou financiar.

Oaida Alin  -  șef exploatare (printre altele, șeful controlorilor CTP).

Oaida Oana, soția domnului Oaida Alin – activează în aceeași entitate în funcția de șef birou aprovizionare.

Ioana Neag – inspector Resurse Umane.

Compania de Transport Public Cluj-Napoca a estimat venituri de 32.8 milioane de euro pentru anul 2019 doar din vânzarea biletelor și abonamentelor. Anul trecut, clujenii au efectuat peste 190 de milioane de călătorii cu transportul public în comun. 

Totodată, conform unui raport al Curții de Conturi pe anul 2016, Primăria Cluj Napoca „a efectuat plăți în sumă de 25.249 mii lei (25 milioane lei – n.red.) către Compania de Transport Public Cluj - Napoca SA, sub formă de transferuri pentru investiții, având în principal destinația plăți de troleibuze articulate noi, fără respectarea cadrului legal aplicabil, respectiv aceste sume să fie aprobate în lista de investiții anexă la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca aferent anului 2016 ca investiții nefinanciare, care se reflectă în secțiunea de dezvoltare a bugetului local ca dotări independente pentru o companie comercială, care în fapt s-au concretizat în transferuri, fără să presupună o contraprestație pentru finanțator”.

CITEȘTE ȘI: Plățile ilegale de 25 milioane lei ale Primăriei către CTP Cluj-Napoca erau cunoscute încă din 2014? “Dacă eu aş fi primar şi v-aş pune să citiţi o hârtie, un A4, pe care scrie că luăm 40 de autobuze şi atât, nu vi s-ar părea suspect?"

 

Adauga comentariu