In fiecare zi din saptamana, pe Voichita David o vezi in spatele tejghelei burdusite cu feluri gustoase de mancare. Iti zambeste de fiecare data si de multe ori ghiceste ce vrei sa mananci la pranz. Pentru studentii de la Poli sau pentru angajatii birourilor de pe Baritiu, ea este “mama” de la Double. De patru ani, gateste “ca la mama acasa” pentru fiecare dintre ei.
Localul Voichitei David de pe strada Baritiu nu este unul pretentios, dimpotriva. Cu toate acestea, in fiecare zi, la orele pranzului, se formeaza o coada pana in strada, de la usa micutului restaurant. “Oare ce-o mai fi gatit doamna?”, te intrebi, inainte de a cobori cu familiaritate cele doua scari ale spatiului ce nu depaseste 40 de metri patrati. Deja stii ca la Double gasesti cele mai bune chiftelute din naut, la care iti poti asorta orice fel de salata. Dar, cel mai important, clientii revin aici pentru doamna Voichita, cea care gateste de la cinci dimineata gustoasa mancare.
“Cum am inceput? Pobabil din disperare. Cautam o afacere, dupa ce am esuat cu o ciupercarie. Am reusit sa facem o cultura minunata de Champignon, dar nu am reusit sa le vindem”, isi aminteste Voichita David.
Dupa ce a cumparat localul de pe strada Bartitiu cu 8.000 de euro, in 15 ianuarie 2011 a fost prima zi in care doamna Voichita a deschis micul restaurant. Se trezise devreme, la trei dimineata era deja in bucatarie, unde pregatea meniul. Atunci a primit si prima si cea mai importanta lectie de luat in seama in acest business.
“Gatisem 20 de snitele, care bineinteles ca nu au trecut. Seara m-a prins tot cu aceleasi portii. A venit un domn tanar, care si astazi este clientul meu, si mi-a spus: <
>. Acel snitel nu incalca normele de igiena, dar le incalca pe cele de gust. A fost prima lectie invatata. Prefer sa dau mancarea ramasa oamenilor strazii”, spune ea.
In localul Voichitei, gasesti doua tipuri de clienti: studentii de la Politehnica, care dau navala in pauzele dintre cursuri, din cladirea facultatii, situata la numai cativa zeci de metri, dar si corporatistii de la bancile si cele cateva firme de IT din apropiere. Privirea calda si zambetul primitor le aminteste de mama de acasa, mereu pregatita sa iti puna pe masa mancarea preferata.
“Pentru ei sunt <
> sau < > de la Double. Imi spun < >. Sunt ca o mama pentru ei, iar acest lucru imi place. Deja ii cunosc, pot sa imi dau seama daca unul dintre ei a avut o zi proasta la scoala sau la serviciu”.
Rolul de “mama” e unul full time job, pentru ea nu exista notiunea de timp liber sau vacanta. Nu a mai fost in concediu de sapte ani, nu si-ar permite sa isi lase micutul local pe mana celor trei angajate.
“Programul meu incepe la cinci dimineata, in bucatarie, si se termina la noua seara”. Supele crema, friptura sau garniturile si salatele le pregateste in bucataria care functioneaza intr-o cladire invecinata, iar de la 12.00, in fiecare zi, isi primeste clientii in micul local.
“Mama” de la Double pregateste peste o suta de portii de mancare in fiecare zi. Autenticitatea locului consta si in aceea ca poti comanda orice fel de gramaj, cat mai mic. “Daca ceri o chiftea, un cartof si o salata, noi nu limitam. Fiecare ia cat doreste si ce doreste”.
La Double, marketingul e zero, nu s-a investit in promovare sau in amenajari “fancy”. La cele 2-3 masute asezate pe margine poti servi mancarea si aici, insa majoritatea clientilor o iau la pachet.
“Lux? Nu avem asa ceva. Ne-am fidelizat clientii prin servicii si prin felul in care interactionam cu publicul. I-am intrebat pe fiecare in parte: “ce va place?” “ce nu va place?”. Fara dialog e greu sa cunosti omul. Pe asta am marsat: atentie, atentie, atentie! Multi oameni vin si apreciaza amabilitatea mea, ceea ce pe mine ma deranjeaza. Asa ar trebui sa fim unii cu altii si mai ales eu, care sunt in spatele vitrinei si traiesc dupa dumneavoastra. E un lucru normal”, spune clujeanca.
“Ce le place clientilor?”, o intrebam pe “mama” de la Double. Ne raspunde cu un aer de dezamagire: “cartofii pai si snitelul sunt in top, dar si fasolea, care parca ne curge prin vene. Pentru mine este de neinteles…..”.
Voichita David lucreaza la meniul saptamanii sambata, atunci cand incearca acasa diferite retete. Gaseste sau aude combinatii si gusturi, apoi le pune in practica. Duminica, noile mancaruri sunt “incercate” de familia ei, cele doua fiice si sotul, care o ajuta cu aprovizionarea localului.
Daca peste zi mancarea gatita de doamna Voichita e sursa de hrana pentru studenti si corporatisti, seara vine randul oamenilor sarmani, care fac rand la intrarea in local. Femeia le stie tuturor gustul si le pregateste caserolele cu mancarea ramasa.
Pentru a mentine o afacere mica, de familie, in ziua de azi, ai nevoie de o doza de nebunie. La sfarsit de luna, dupa ce trage linie, doamna Voichita isi scoate plata pentru munca depusa. Nu s-a imbogatit in ultimii patru ani, iar daca ar mai angaja doua persoane in locui ei, ar fi aproape de pierdere.
“Asta inseamna o afacere mica in Romania: fara sustinere, cu birocratie cat incape, de neinteles. Statul, daca poate, iti mai trage la glezne, in loc sa te ajute”, spune ea. Dar, la sfarsitul fiecarei zile, poarta in suflet o satisfactie de neegalat: a indestulat inca o data cativa oameni, care nu uita sa revina la “mama” de la Double si la urmatorul pranz.