Reportaj

Madaras Peter, medicul veterinar care nu rosteste niciodata cuvantul “eutanasiere”

De doctorul Madaras a auzit intreg orasul. Toata lumea stie ca e e medicul sufletist la care poti apela daca vrei sa salvezi un catel de pe strada, sa incerci sa-i gasesti o casa si niste stapani mai buni decat cei care l-au abandonat pe marginea drumului. El e omul care se ocupa de cazurile pe care majoritatea le considera pierdute, care se lupta pentru fiecare animal si care nu se uita la bani cand face asta. Madaras Peter primeste cele mai multe cazuri “pro bono” din Cluj-Napoca, pentru ca  “e cel mai frumos lucru din lume sa faci ceva de la tine, fara sa primesti bani pentru asta

“Si tata, si bunicul, si fratele tatalui meu au fost veterinari – e o dinastie. Ei erau medici de animale mari, intr-o cu totul alta lume. Intr-o lume in care inca se fuma tutunul din ziare, iar oamenii, desi erau analfabeti, erau abonati la publicatii doar ca sa-si faca tigari. Am fost intotdeauna fascinat de lumea asta, inca sunt, chiar daca nu a fost chiar atat de indepartata de prezentul nostru”, povesteste , calm, veterinarul.

Povesteste despre parintii si bunicii sai cu aceeasi nostalgie pe care o gasesti in Amintirile lui Creanga. A mostenit o “meserie” ce trebuie respectata, daca nu de dragul animalelor, din solidaritate cu oamenii care le cresc.

“Ei erau medici veterinari carora le pasa nu numai de animalele acelea bolnave, de vaci si de cai, dar si de familiile lor. Pentru ca, in acele vremuri, viata oamenilor era strict legata de acele animale, asa ca trebuia sa fii foarte corect si muncitor ca sa fii un medic stimat”, rememoreaza el.

Si-a deschis primul cabinet veterinar in urma cu 23 de ani. Aproape un sfert de secol in care a castigat respectul tuturor celor care au apelat la ajutorul lui. Asta pentru ca urmasul “dinastiei veterinarilor” nu se limiteaza la animale mici, de companie. Pe langa caini si pisici, doctorul Madaras trateaza broaste testoase, porcusori de Guineea, iepuri, pasari, oi, porci si chiar cai. Asta cu toate ca inclinatia sa a fost o piatra de incercare in relatia cu tatal sau.

“Cand tata a aflat ca raman in Cluj sa vindec animale mici de companie s-a suparat si n-am vorbit vreo doi ani. Dupa aia a venit la mine si a vazut ca ceea ce fac e bine. Sunt sigur ca a murit impacat. Astazi, cand am venit de la Vlaha, am intrat in Floresti la un cal care are o formatiune tumorala pe nas ce trebuie operata si la un armasar ce ar trebui castrat. Imi plac si animalele mari, mai ales caii. Nu ma consider un specialist, dar, ca o stima pentru bunici si tata, nu am uitat celelalte rase”, povesteste el.

Noi nu rostim cuvantul eutanasiere, il lasam pe stapan sa-l spuna prima data

De cand a deschis cabinetul, in jurul lui s-au adunat, incet dar sigur, oameni carora le place sa ajute cainii. Acum 23 de ani, nu existau, insa, asociatii. Erau simpli cetateni care adunau caini de pe strada, ii ajutau, faceau o actiune de tip partizan, fiecare era pe cont propriu. Acum, insa, acei oameni au ajuns sa conduca asociatii intregi, care, in ochii lui Madaras sunt stalpii unei societati.

“Eu ma bucur ca am vazut, in acesti ani, ca se schimba ceva, ca oamenii contribuie cu ceva. Asta inseamna insa o jumatate de viata, nopti nedormite si multa munca. Cei care au ramas sunt acel tip de oameni care, daca intr-o zi vad un caine lovit de masina sau bolnav, slabit, toata ziua se gandesc la el. Parca au o gena care ii face mai sensibili de aceste probleme. Acestia sunt oamenii care mi-au fost intotdeauna simpatici, chiar daca altii i-ar numi dementi. Asa am ajuns sa fim un cabinet al asociatiilor si al celor care nu au multi bani, dar vor sa faca ceva. Parerea mea e ca niciodata nu e acceptabil sa transformi aceasta slujba intr-o afacere”, marturiseste doctorul.

Intotdeauna ma uit la pantofii oamenilor

Crede cu tarie ca un veterinar trebuie sa fie intotdeauna corect si nu trebuie sa profite de slabiciunea iubitorilor de animale, care ar plati oricat sa-si vada “prietenul” sanatos. Si lucreaza, de multe ori, gratis, doar ca sa stie un patruped sanatos din nou.

“Nu demult, un baiat a gasit un pui de teckel pe strada. L-a dus la un cabinet, unde a aflat ca avea dubla fractura la picior, iar medicii de acolo i-au spus ca operatia costa 800 de lei. Omul a zis ca n-are decat 200 de lei. “Atunci mergeti la doctorul Madaras”, i-au spus doctorii. Ma bucur, sincer, cand se intampla asta. Poate ca unii se supara ca stric afacerea si nu ma tin de preturi, dar eu intotdeauna ma uit la pantofii oamenilor. De acolo iti dai seama care, cat poate. Intotdeauna trebuie raportat pretul la cat are omul”, povesteste el.

Baiatul i-a adus cainele, medicul l-a operat, l-a tinut la cabinet timp de o luna si l-a facut bine, chiar daca nu a mai primit nici macar cei 200 de lei promisi. “Dar catelul pleaca acum in Anglia, o sa-i fie mai bine”, zambeste el multumit.

In weekenduri, participa voluntar, alaturi de zeci de alti clujeni care vor sa ajute de bunavoie cateii, la maratoane de sterilizari. Se strang atunci, de la profesori universitari, la portari de noapte, cate 20-30 de sufletisti care isi petrec trei zile legate strangand animalele de pe strazi.  

“Evident, si noi avem rate la banca. Dar mai bine salvezi animale de pe strada, care nu au alte sanse, pentru un venit mic. Cand faci ceva de la tine, fara sa primesti bani pentru asta, e cel mai frumos lucru”, spune veterinarul.

Pentru el, sa ajute animalele nu e doar o obligatie a meseriei pe care o practica, ci o vocatie care ii influenteaza intreaga viata. Isi aduce aminte ca saptamana trecuta a fost foarte grea, nu numai din cauza unei epidemii de parvoviroza, “care inseamna multi pui morti multi, ci pentru ca am avut operatii grele pe intestin si un caine cu insufiecienta hepatica”.

“Dar am trecut destul de bine de saptamana trecuta. Acum pot sa spun ca Max este mai bine, ca Bobita a supravietuit. A trecut o saptamana, nici nu ai timp sa rasufli, incepe alta. Fiecare zi are cazul ei. Astazi, ca sa salvez un Golden Retiever, a trebuit sa-i amputez piciorul. Noi nu pronuntam niciodata cuvantul eutanasiere”, marturiseste el.

Nu se considera un medic foarte bun, mai degraba unul muncitor, care se implica serios in tot ceea ce face.

“Am eu o vorba: Fa-ti treaba, ca oricum dispari foarte repede. Timpul asta nu e suficient pentru foarte multe”.

A fost insa suficient pentru o lupta intinsa pe ani buni, dar la finalul careia animalele de companie vor avea voie sa circule cu mijloacele de transport in comun. Medicul Madaras a fost unul dintre cei mai vehemeti sustinatori ai acestui drept.

“Ne-am luptat foarte mult ca sa obtinem o nomalitate, ca animalele sa poata fi primite in autobuze. Asta am incercat sa-i explicam primarului: cultura nu inseamna doar teatru si film; cultura e modul in care te comporti cu mediul din jurul tau”, incheie el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *