Imi zice o prietena aseara: „Liviu, vezi ca prin mediile astea de cafea circula o poza cu tine si cu un important politician si cu un om de afaceri la masa pe o terasa”. Fata imi spunea asta de parca era un secret cel putin de rangul celui de stat.
Asa si? Si ce daca exista o poza cu mine cu nu stiu cine? Sunt jurnalist si patron de presa ma pot intalni si cu universitari si cu interlopi, care e problema?
Ei, dragii mei, pentru macacii neprihaniti ai Clujului e o mare problema. Fiindca ei au nevoie mereu de o poza, de o barfa, de un fir de zvon, ca sa rontaie dimineata. Asa cum puii de caine isi miros fiecare cacat scos dimineata din vintre, asa si macacii Clujului nu pot trai fara sa ruleze un zvon, o mizerie, orice.
Cu omul de afaceri am intalniri semestriale, ma vad foarte rar cu el. Dar cu politicianul ala sa stau la masa?, mi-e imposibil sa cred… In ultimii cel putin 5 ani ne-am injurat maxim. Ma detesta, il detest, suntem in hartag de ani de zile, si in ultimii 3-4 ani, cred ca ne-am vazut o data doar pe un aeroport. Dar pentru macaci nu conteaza. Si-au scos degetul din rect si isi miros productia.
Un alt om de afaceri important al Clujului, nu conteaza in ce industrie activeaza, ma intreaba in urma cu o saptamana: „Ai auzit ce mizerii a scos X despre mine in ultima vreme? A vorbit in cercurile prietenilor nostri comuni numai porcarii despre mine si ERA sa imi creeze o imagine proasta, dar i-am dat peste nas”.
Sincer, nu auzisem, desi prietenului meu nu i-a venit sa creada ca nu auzisem.
Nu auzisem nici despre ultimele doua mari scandaluri de iatac ale Clujului. Oricat de smecher m-ar crede unii sau altii, oricat de „servit” m-ar crede unii sau altii cu informatii de acest tip, ei bine, se inseala. Eu detest porcariile astea si de aia nici nu caut sa le aflu decat cand sunt pus in fata unor discutii.
Insa macacii virgini ai Clujului adora mizeriile astea, asa cum adora seara sa isi scoata cicilicii dintre degetele de la picioare dupa o zi umblata in slapi.
Cam seamana intre ei. Au bucile rosii de ipocrizie, cu puroaie de la sudoare, buci iritate de limita intelectuala babuina pe care nu o pot depasi.
Nu e o generalizare, dar adeseori au pornit la drum in viata ca bisnitari, imbracati in costumul celebru al schimbatorilor de valuta: maieu, bermude si slapi. Sigur, in timp, au invatat si ei sa isi ia bermude de firma, tricoul Paul&Shark si sandale Zegna, dar tot niste bisnitari raman, se vede dupa faciesul lor. Viata lor e compusa din cateva elemente esentiale: intalnitul la cafea cu alti macaci, cautatul de „combinatii” si vanatoarea de „pizde”.
La cafea, macacii cand se intalnesc, seamana leit intre ei, chiar daca unii sunt macaci batrani, altii mai tineri: troznesc a Prada, au ceasuri cu turbioane, unele fake, altele pe bune, si au invatat sa bea prosecco. Vorbesc zgomotos pe terase, au ochelari de musca cu ornamente aurii, de un penibil desavarsit.
Fiecare zi ce ii aduna seamana cu un consiliu de administratie al papagalilor: unul se lauda cu un teren moca de pe care o sa scoata 1 milion „minim”, altul se lauda ca l-a „facut” pe un fraier cu o masina, altul ofteaza din greu fiindca trebuie sa plece in Maldive, in vacanta, si ca merge cu nevasta-sa si nu are nimic de futut acolo si o sa moara de „plict” pe insule.
Dar astea sunt numai minciunile de inceput ale conversatiei. Marea smecherie in lumea macacilor este sa te afirmi prin legitimare indirecta cu numele cu adevarat grele din oras. Daca un macac spune ca a fost aseara la un „drinc” cu „Horia” si „Stefan”, creste 10 grade in fata macacilor de cafea. Chiar daca o fi fost la un cocktail normal, in care o fi dat mana cu „Horia” si „Stefan”, iar aia i-or fi raspuns cu politete, macacul le va inflori.
Multi dintre macaci cauta cu disperare sa devina „ciorchinei” ai marilor puternici ai Clujului.
„Ciorchinelul” este acel personaj care, printr-un noroc chior, ajunge si el sa stea in preajma greilor. Incepe mai intai salutand cu coloana plecata atunci cand este prezentat de un alt greu. Daca ala pe care il vizeaza e greu-greu, macacul nu il va slabi toata viata din „domnu'”. Asa fac slugile. Semnul pentru mine e clar. Cand aud taranul macac ca zice „io am mare respect pentru domnu’ X”, mi-e clar: macacul e o sluga nespalata.
Stadiul de ciorchinel este cel mai inalt stadiu pe care macacul neprihanit il poate dobandi. Nu va avea niciodata anvergura sa devina mai mult. Sa priviti daca aveti chef mesele la care se aduna puternicii zilei si ii veti observa lesne pe ciorchinei: ei sunt fie „nuvo rish”, fie diversi „pretenari” ai greilor, un profesoras, un medic, un fost coleg de scoala ce canta la chitara, ajunsi si ei sa bea moiet cu greucenii.
Pe macaci ii doare groaznic cand nu au informatii concrete despre cei pe care ii barfesc. Innebunesc de ciuda si de ura.
Atunci si nu mai atunci ei, niste lombrozieni ca ei incep sa dea drumul la morisca barfologiei. Daca au auzit ca X a reusit o chestie importanta, fara sa fi auzit ei inainte ca s-ar putea intampla, le pica cerul in cap. Daca au auzit ca Y si-a luat Bentley sau un Aston si ei nu au auzit, vine apocalipsa. Daca au vazut doi oameni la masa despre care ei stiau ca sunt dusmani, incep sa croseteze conspiratii.
In timp ce ei stau la cafea, nevestele lor nu stau degeaba. Le toaca cardurile sau isi uzeaza vaginul cu fosti colegi de scoala sau chiar cu alti macaci.
E adorabil sa fii macac la o masa si sa stii ca in fata ta, ala care se da smecher, e sogor cu tine. Bine, macacii sunt niste macho, ei nu ar crede vreodata ca nevestele ii inseala. Pe ei sa ii insele cineva, ei care au facut atatea afaceri si combinatii, ei care, o data, au fost cu un mare milionar la futut intr-un puf din Germania? Ei, care acuma au un pe plus 6 de construit si pot avea lumea la picioare?
Macacii nu au avut in viata lor o realizare de seama, nu au visat niciodata cu adevarat. Visele lor se rezuma la vagin, bancnote, masini si „penhausuri”.
Copiii lor, ca sunt si care au, v-am zis ca-s deja batrani unii, sunt niste distrusi sufletesti, care trag etno pe nas si se imbata ca niste servitoare, copii crescuti prin corespondenta, nu de alta, dar macacii au invatat ca e de bon ton sa ii dai la Londra sau in Zurich la scoala.
Macacii nu au muncit niciodata cu adevarat, nu au CONSTRUIT cu adevarat un business. Au bisnitarit cinci garsoniere si au invatat brandurile din grupul LVMH, singurul efort intelectual care pentru ei are valoare.
Ei sunt cei ce creeaza imagini alterate despre cei mai puternici oameni ai Clujului. Ei sunt cei care adauga „din top” tampenii si minciuni.
Desi eu nu sunt un puternic al Clujului, sunt socat (si placut surprins) sa stiu ca sunt subiect de discutie al macacilor. Fara sa vreau sa imi dau importanta, numele meu este pe buzele tuturor macacilor macar o data la doua discutii. Fie ca macacii discuta despre articolele mele, fie discuta despre dedesubturile unor articole. Adevarati specialisti in limba romana, adica nici vorba, trecuti prin viata, adica nici vorba, doxa de lecturi, adica nici vorba, macacii sunt convinsi ca Alexa e mason, securist, santajist, si multe altele. Si ei isi pariaza viata ca in spatele meu e fie X, fie Y, fie Z. Daca l-am criticat pe unul, ei zic clar: gata, Alexa vrea bani de la ala. Daca imi critic un prieten sau cunoscut, despre care ei stiu ca mi-e prieten sau cunoscut, ei stiu clar: gata, nu a dat destul la Alexa. Daca apreciem o realizare, macacii dau sentinta: ahaaa, a facut-o pentru bani.
Stiti, despre dosarul Gazeta se spun vrute si nevrute. Dosarul Gazeta e o mizerie construita de un procuror DIICOT ca sa dea in cap presei locale. Idee de presa in general. Acelasi procuror care a distrus vietile lui Ciorcila, Paszkany, Nilas, Gansca, Silaghi, si care a initiat dosarul Gazeta, acelasi procuror e acum scos din DIICOT pentru incompetenta.
Eu nu numai ca nu am fost implicat in dosarul Gazeta, dar nu am fost nici macar O DATA chemat la vreo audiere in speta. Sigur insa ca e de bon ton sa zici ca un ziarist te santajeaza, atunci cand te-a prins cu o ilegalitate in constructii, sa zicem. In Cluj s-a perpetuat duma asta, ca ziaristii sunt santajisti, si eu o sa imi fac un crez din a-i calca in picioare pe cei care o mai spun. Exista uscaturi in orice mediu, dar aceasta generalizare a afectat grav credibilitatea industriei media si eu sunt pregatit sa o refac.
Si asta spuneam, macacii gandesc asa pentru ca asta e mentalitatea lor: de bisnitari. Daca il intalnesc pe cate unul one to one, se caca pe el de frica. Fie zambeste ca o sluga, fie dispare rapid. Fiindca macacul stie ca am o memorie foarte buna, si hard-disk-uri in creieri destule ca sa il pot repera.
In ultimii 19 ani, macacii mi-au asezat in spate tone de nume de oameni puternici. Ei nu pot crede in inteligenta sau in munca, pentru ei trebuie sa fie mereu cineva in spatele cuiva (am scris un text savuros acum cativa ani pe tema asta). Asa sunt macacii, cu curul lor rosu, se scarpina unul pe altul in cerc intre buci. De aia au mentalitatea asta.
De vina sunt insa oamenii cu adevarat importanti ai Clujului. Fiindca ii accepta de multe ori in anturajul lor pe acesti proxeneti morali. Bine, unii sunt pe bune proxeneti. A accepta macaci in anturajul lor pentru mine inseamna o greseala. Puternicii orasului nu inteleg sa faca distinctia intre elita si bisnitarii zilei. Nu poti sa mergi cu macacul la futut sau la baute si sa imi spui ca e in regula. Fiindca macacul atata asteapta, sa poata duma la cafea: „Ba, da, il stiu pe S, am fost aseara la futut cu el, suntem prieteni”.
Voi, cei care sigur o sa ma cititi si sunteti oameni de calitate, voi sunteti cei care gresiti fiindca ii acceptati pe acesti impostori in jurul vostru, le dati o ciosvarta, un contract, va coborati standardele. Si le dati urmatorul „start engine” pentru o noua sarja de barfe. Care vor fi fix despre voi.
PS: Am un mesaj pe bune pentru un macac mai batran care umbla cu o masina mai impozanta: stii cu cine te inseala nevasta? Ai fi surprins! Cu mine. E adorabila cand sta in bratele mele si imi spune cat esti de prost. Ne-am cuplat la un party anul trecut, la o lansare de firma a unui greu. Nu mai tii minte fiindca erai prea ocupat sa lingi in cur niste grei. Te pup.