Politica

Ludovic Orban, noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal

UPDATE: Ludovic Orban a fost ales președinte cu o majoritate covârșitoare în fața lui Cristian Bușoi – 3518 voturi la 952. 34 de voturi au fost anulate. Avem câteva vești proaste pentru Daniel Buda (chiar dacă acesta din urmă a obținut președinția Comisiei de Arbitraj a PNL) și Alin Tișe, dar mai pe seară.

Site-ul stiripesurse.ro susține pe surse că Ludovic Orban este noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Ludovic Orban a devenit sâmbătă, 17 iunie, noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), prin votul delegaţilor de la Congresul organizat la Romexpo, potrivit surselor din comisia de numărare a voturilor. Aproximativ 70% dintre delegaţi l-au votat pe Orban, potrivit numărătorii.

Președinția PNL a fost disputată de Ludovic Orban, cu moțiunea „Partidul Național Liberal — Forța Dreptei” și Cristian Bușoi, cu moțiunea „PNL — partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică!”.

De asemenea, cei peste 4.600 de delegaţi care şi-au înregistrat prezenţa au votat preşedinţii Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori (CNRC) şi Comisiei de Arbitraj (CA). Anterior, s-a votat modificarea statutului PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *