Locurile pentru picnic și grătare din Cluj, păzite de jandarmi

Toate locurile și traseele care în mod tradițional erau aglomerate în ziua de 1 mai sunt acum păzite de jandarmi și polițiști. În Cluj-Napoca, în aceste zile, în principalele locuri de grătare și picnic sunt echipaje de jandarmi pentru a-i descuraja pe cei care se gândesc să încalce ordonanțele militare de dragul unui grătar la iarbă verde. Deocamdată și vremea nefavorabilă ajută la respectarea ordonanțelor.

„Suntem la datorie pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanțelor Militare și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență. Prin efortul pe care îl facem acum, ne va fi mai bine în curând!”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Cluj.

Peste 300 de polițiști clujeni acționează zilnic, în perioada 1-3 mai, pe raza județului Cluj, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale, dar și cu scopul verificării restricțiilor impuse de ordonanțele militare. În acest weekend prelungit, aproximativ 900 de polițiști sunt în stradă, în întreg județul, pentru siguranța comunității.

„În contextul efortului comun desfășurat în această perioadă, pentru prevenirea și reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, este necesară respectarea în continuare a distanțării fizice. Astfel, în minivacanța de 1 mai, rămânem acasă, suntem solidari perioadei prin care trecem și petrecem timpul în familie. Vă informăm că este restricționat accesul în zonele cunoscute ca fiind atractive pentru ieșirile la iarbă verde. Sancțiunile contravenționale pentru abaterile de la prevederile ordonanțelor militare sunt de la 2000 si 20.000 de lei pentru persoane fizice”, au afirmat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În toată țara, sunt peste 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și alți angajați din cadrul MapN fac verificări și se asigură că este respectată legea.

„Dorim să vă asigurăm că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezență suplimentară a efectivelor de ordine publică la nivelul întregii țări, mai ales în zonele și pe traseele care sunt în mod tradițional aglomerate cu ocazia zilei de 1 și 2 mai. Aproximativ 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, sprijiniți de lucrători de la alte structuri, precum și de polițiști locali și militari din cadrul MApN vor fi pregătiți să acționeze zilnic pentru protejarea cetățenilor. Una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor care intenționează să efectueze deplasări din alte motive decât cele prevăzute în ordonanțele militare și pot contribui astfel la răspândirea noului coronavirus”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, potrivit Digi FM.

În toată țara vor fi organizate puncte fixe de verificare și patrule mobile formate din polițiști și jandarmi. Pentru cazurile grave vor fi pregătite să acționeze peste 150 de grupe de intervenție formate din 4 până la 10 lucrători MAI.

sursa foto: Facebook/Jandarmeria Cluj

Adauga comentariu