Si stiti de ce inca scriu? Fiindca asta e meseria mea. Si mereu va fi. O sa semnez anchete, editoriale, o sa pun la editorial poza cu tatuajele mele, fiindca prejudecatile voastre despre cum ar trebui sa se comporte un jurnalist care a intrat in politica nu sunt litere de legi, sa nu mai poti scrie daca faci management politic nu e interzis de lege.
Fiindca eu asta voi face, nu sunt ales local sau national, nu vreau sa mai candidez la primarie, voi avea un job politic, pe langa preocuparile mele.
Raman ziarist, fiindca, ce bine!, nu imi poate NIMENI pe lumea asta interzice asta. Parerile voastre despre „ca nu se cade” sau „nu se face” ma lasa rece.
Cand Viorica Dancila m-a chemat in biroul sau modest de pe Kiseleff, alaturi de Mihai Fifor, si pe mine m-a socat propunerea. Ca ma credeti sau nu, bun, si daca nu ma credeti, nu ma intereseaza, i-am cerut doamnei presedinte:
– libertate editoriala
– sprijin total
– discretie maxima
I-am spus doamnei Presedinte ca nu negociez libertatea editoriala a grupului meu de media. Jurnalistii care sunt in grupul Presa buna (16 ziare locale, o televiziune locala si una nationala) nu se vor opri din a critica PSD (sau alte partide). Nu am investit bani, energie si timp ca sa imi demolez afacerea de presa pentru o vremelnica functie. Am criticat PSD si o vom face in continuare, asa cum am criticat PNL, USR, UDMR. Raspunsul doamnei: „Liviu, nu mi-as permite niciodata sa iti cer sa opresti vreun articol”.
Sprijin total? Doamna Dancila mi-a spus ca ofera sprijin total oricarui presedinte de organizatie judeteana, ca toti cei ce sunt asa ceva au usa mereu deschisa la dumneaei, ca premier. Nu am fost prost, am nuantat: „Doamna, va cer sprijin total si pentru masurile de curatare a blatistilor politici din PSD Cluj. Nu vreau sa ma mai caroteze nimeni in decizii, sa ma trezesc ca sunt numiti oameni pe care nu ii stiu si fara sa stiu sau sa ma consult cu echipa. Mai mult, vreau sa stiu ca ma sustineti atunci cand telefoanele intereselor stricate si a securistilor vor suna”. Raspuns Viorica Dancila: „Ai tot sprijinul meu”. Mi-a fost destul.
Discretie maxima asupra numirii. Am mers fiecare pe incredere. Cand m-am intalnit cu dumneaei, a fost prima data pentru amandoi, nu ne mai vazuseram niciodata in carne si oase. Nu stiu daca s-a interesat despre mine, daca mi-a facut „mapa profesionala”, cert este ca a fost foarte decisa in a ma chema pentru acest job. I-am explicat doamnei Dancila ca e nevoie de discretie, fiindca Clujul e un multiviespar si ca blatistii politici care au distrus in ultimii 20 de ani PSD la Cluj vor presa, santaja si ameninta.
Si s-a tinut de cuvant. Asa a fost posibil sa cream acest soc in Cluj si in tara. Caci numirea asta a venit ca un cutremur peste tot Clujul: pentru pesedistii ignorati si uitati inseamna speranta unui om care stie sa se bata si care s-a batut pana acum in niste razboaie, pentru smenarii politici din Cluj inseamna vesti proaste – se termina cu smenurile.
Probabil ca in ultimele zile toti au ramas masca de felul rapid, abrupt si transparent in care m-am miscat. Insa nu am facut altceva decat ce trebuia facut de mult: sa muncesc si sa iau decizii de asanare a partidului de lenesi, ipocriti, sugative si sinecuristi. Trebuie sa admiteti ca va place: n-ati mai vazut asa ceva niciodata la Cluj, si tot voi trebuie sa admiteti ca ce fac eu acum in PSD Cluj ar fi de dorit sa se intample si in PNL Cluj si in UDMR Cluj, partide osificate de lene si tupeu si ingamfare.
La un semn, atarnatorii precum Nasra, ipocritii care au facut din deputatie un business, precum Itu, sefii de deconcentrate care fac bani de pe functie, precum Oleleu de la DSV, s-au oparit grav. Caci au fost sau vor fi scosi de pe stuparie, de la miere.
Imediat au inceput si mesagerii securisti sa toarne subtile informatii: ca o sa fiu calcat in picioare, ca „omul din deal” o sa ma infunde cu surprize, ca o sa fiu arestat sau distrus de controale, ca nu e ok ce fac, ca imi fac dusmani (hahaha, chiar ma gandeam ca nu aveam), ca mai bine sa discut cu cine trebuie…
In prima faza, m-am gandit sa ma sinucid de frica. Apoi, m-am gandit sa imi caut in cloud inregistrarile cu Andresan Laura, o tanara talentata, inregistrari la care au acces prietenii mei daca mi se intampla ceva. Apoi, m-am oprit. Am respirat un pic si mi-am privit copilul.
Nu o sa va iau cu viitorul luminos, cu viitorul posibil, insa m-am gandit pe bune in ce Cluj va creste el: ala modern sau ala modelat de ucu, lucu, ciucu si alti baroni care au capturat orasul de doua decenii?
Bai, doua decenii de cand munchausenii astia vorace au halit din bani publici, si-au facut smenuri imobiliare, au distrus vieti si familii prin santaj si dosare si arestari, bai, NU E DESTUL?
Nu e destul, bre, sa il vedem pe Boc ca isi hraneste cainii precum Buda si Tise (si pe sine), nu e destul sa vedem ca oamenii lui Rus sunt lipiti cu leucoplast de toate functiile si in toate institutiile, iar el ii papusareste din umbra?
Marea boala a romanului ajuns e ca nu isi stie houl. Mai vrea. Si-a facut milioanele, doctoratele, crucile transilvane, casele, terenurile, titlurile, mai vrea. In loc sa se bucure de un rasarit in Maldive alaturi de familie sau de amanta, mai vrea. In loc sa multumeasca lui Dumnezeu ca nu l-a curentat nimeni spre parnaie in 20 de ani de putere si ca e (inca) liber, mai vrea.
Inchei prin a transmite un mesaj celor ce nu inteleg ca nu am nimic cu ei, ci cu timpurile: ador sa fiu amenintat, ma incarca. Am fost amenintat la viata mea cat pentru 10 destine, Ucu si altii au dorit izolarea mea economica, mi-au vandalizat grobian masina, mi-au pus filaj, mai am pana la sicriu, dar puteti incerca si asta.
Acum trebuie sa va las, am de citit o carte despre reptile baietelului meu Stefan, trebuie sa fiu tata toata viata mea, cel mai frumos lucru.
Nu m-a facut mama presedinte de partid pe viata, deci nu ma sperie gandul ca o sa pierd azi sau peste un an functia asta. Am crescut cu paine uscata, am lucrat din greu de la 14 ani, deci, spre deosebire de altii, stiu sa imi castig traiul si fara licitatii si salarii de la stat.
Voi, nasreo, lapusene si itule?