Reportaj

Lectia unor premiante la facultate care au pornit, cu o mie de lei, povestea cu bunatati din gradina si camara

Andreea si Petronela au fost premiante la facultate, dar viata le-a adus impreuna pentru a-si implini un vis comun, acela de a fi pe picioarele lor. Cu o mie de lei, au inceput o mica afacere cu bunatati din gradina si camara, au arendat un teren in Sannicoara, iar legumele lor ajung, acum, pe masa multor clujeni.

“Ce faci, fata? Mergi la sapa?” Sunt vorbe rautacioase pe care Andreea Coroian si Petronela Ifrim le-au auzit de multe ori in ultimele luni. Dar nici una dintre ele nu le-a bagat in seama. Multi oameni le-au luat in deradere cand le-au vazut cu sapa in spate, tarandu-si picioarele in cizme grele de cauciuc, cu unghiile pline de pamant.

Pentru ele, insa, fiecare vorba rea a fost o provocare.

Petronela Ifrim are 24 de ani, este din Piatra Neamt si lucreaza, de trei ani ca recruiter la o firma de Resurse Umane din Cuj-Napoca. In fiecare dimineata, ea se trezeste devreme, pentru ca la sapte sa inceapa munca la camp, la terenul arendat din Sannicoara, cu prietena ei alaturi. Dupa cinci-sase ore de munca in praf si arsita, se intoarce la Cluj, isi schimba bocancii cu balerini si isi ia in primire cealalta viata, din spatele biroului cu geamuri termopan.

Andreea are 27 de ani, dar privirea ei tradeaza mai multi. Este omul de baza in mica afacere cu legume, deoarece are mai mult timp. Nu pentru ca asa vrea, ci pentru ca nu a gasit nimic de lucru in doi ani de la absolvirea facultatii.

Andreea Coroian are o poveste de viata care pe multi i-ar fi ingenuncheat, dar incercarile si umilintele au fost tot atatia pasi in fata. Nu isi asterne viata ca sa impresioneze, ci cu speranta ca, poate, cineva va invata cate ceva.

A fost sefa de an la Facultatea de Studii Europene, a fost bursiera si a facut parte din echipa nationala de fotbal. Dar nu aceasta e povestea Andreei. Scoala si fotbalul au fost, de fapt, salvarea ei, pentru ca, de la 13 ani, tanara a locuit intr-un centru de plasament al Fundatiei Prison Fellowship, dupa ce, doi ani – cei mai negri din viata ei – a trait pe strazi.

La zece ani, mama ei isi pierdea apartamentul din Zorilor si destinul  o arunca pe strazi, chiar daca era o biata copila. A cersit pentru a avea ce sa manance, vreo trei ani. La 11 ani a ajuns sa doarma “afara”, casa ei era gara si treptele de pe strada Horea, iar veacul si-l ducea sub pasajul de la Gara, pana cand a fost luata de autoritati si dusa la centrul de plasament.

“Tot ce-mi doream era un pat si o baie calda, sa am unde sa pun capul noaptea si ce sa mananc, in siguranta. Asta mi-am dorit multi ani. Asa am ajuns, in 2001, la centru, eram un copil cu multe probleme emotionale, dar scoala a fost salvarea mea”.

De sub pasajul Garii, ambitia si vointa au aruncat-o in bancile scolii, iar liceul si-l termina cu cea mai mare nota. Apoi a urmat Facultatea de Studii Europene. Si acum ii vine sa planga cand isi aminteste ziua in care a absolvit. Sefa de clasa.

Cum nu si-a gasit de lucru dupa ce a terminat facultatea, tanara n-a avut incotro si a inceput sa caute solutii, iar marele ei vis era sa devina femeie pe picioarele ei. Traia de pe o zi pe alta din ajutor social, dar stia ca trebuie sa faca ceva. Si-a zis: <>. Avea un milion de idei de afaceri, dar cum sa porneasca fara un leu in buzunar?!

O avea alaturi pe Petronela si, dupa ce s-au scotocit bine prin buzunare, au gasit o mie de lei.

O mie de lei, bugetul pe care Petronela si Andreea il aveau pentru a incepe o afacere, cat de mica. Asa au ales sa cultive legume si si-au dat toata averea pe  ustensile, de la sapa la cizme de cauciuc, dar si seminte.

Cu putin noroc, au gasit un teren de 3.000 de metri patrati, luat in arenda de la o cunostinta, la zece kilometri de oras, in Sannicoara. Nu aveau mare lucru, doar multa incredere ca vor reusi.

Andreea a terminat facultatea a doua, iar Petronela a terminat Masterul de curand, cu aproape zece. Impart o garsoniera inchiriata, 30 de metri patrati in care si-au inghesuit visele comune printre mobila primita din pomana. Habar n-aveau de agricultura, dar nevoia le-a invatat si le invata in fiecare zi.

“Cand am inceput, prin februarie, mergeam de la statia de la opt, pe centura, pe jos pana acolo, cu sapa in spate. Dar am zis ca vrem, si nu ne-am lasat”.

Nu aveau masina. Abia de curand  au reusit sa-si cumpere un TICO, cu “cinspe milioane”. Mai cu motorul inecat, mai cu radiatorul stricat, ajungeau agale la terenul din Sannicoara, pana au pus mana de la mana sa dea o mie de lei la mecanic, pentru reparatii.

Asa a pornit mica ferma a tinerelor. “Nu ne e rusine, muncim si vrem sa facem totul cat mai bine”. Iar acum, au si o pagina de Facebook unde vand bunatati din gradina si camara.

In primavara, fetele au recoltat 60 de kilograme de mazare si au ajuns la a doua productie, de fasole, ceapa, porumb dulce si salata.

“Vindem pe recomandari, nu avem timp sa stam in piete. Am dus legume si la cantina evreilor din Cluj, iar chiar astazi, am vandut la Cantina Primariei, pentru cei care gatesc O Masa Calda”.

Planul lor este sa gaseasca, din aceasta toamna, un alt teren, in Cluj-Napoca, unde sa cultive capsuni. Tot in toamna, spera sa scoata macar o mie de euro, dupa primul an de productie.

“Daca am reusi, incet-incet am scoate mai mult, 2-3 mii de euro, iar o parte din bani i-am reinvesti. Eu am incredere ca voi reusi”, spune Andreea. Nu uita sa doneze o parte din ce recolteaza si imparte legume si salata la cateva centre sociale din oras si la centre de plasament.

Povestea cu bunatati din gradina si camara e abia la inceput, dar fetele sunt sigure ca va avea un final fericit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *