In vizor

La vremuri noi tot ei. Aceiasi "clienti" ai banilor publici solicita din nou finantare de la Primarie

Printre Organizatiile Non-Guvernamentale care au solicitat finantare din partea Primariei Cluj-Napoca in 2015, se numara multe care au fost infiintate anul trecut. Multi organizatori de evenimente au vazut oportunitatea de a beneficia de o mica “felie” din cele 9 milioane de lei, bani pusi pe tava de la bugetul local. La o privire mai in detaliu, in spatele multor ONG-uri se afla aceiasi organizatori de evenimente, iar alti au creat special asociatii, in contextul Capitalei Europene a Tineretului 2015. Cine sunt oamenii din spatele ONG-urilor mai nou-infiintate si cine vine cu evenimente noi in 2015 la Cluj-Napoca, va aratam intr-o analiza Ziar de Cluj.

Crestinii ortodocsi cer 270.000 de euro pentru un eveniment

Un eveniment “strategic” al Capitalei Eropene a Tineretului 2015, prezentat de Federatia SHARE inca de anul trecut, se vrea a fi organizat de o asociatie crestina din Cluj-Napoca. Evenimentul se numeste “Tinerii ortodocsi, impreuna pentru viitorul Europei”, iar in spatele lui se afla mai multi profesori de Religie din Cluj-Napoca si preoti, in frunte cu IPS Andrei, Mitropolitul Clujului.

Asociatia Tinerilor Crestin Ortodocsi Cluj planuieste sa organizeze in 2015 un eveniment pentru care a solicitat finantare de 1.204.586 de lei, adica 270.000 de euro. Din echipa proiectului face parte preotul Bogdan Ivanov, cel care este si purtator de cuvant al Mitrpoliei Clujului, iar presedintele asociatiei este Radu Copil. Evenimentul religios este planuit sa se desfasoare in 4-7 septembrie 2015.

Bogdan Ivanov Foto: ziuadecj.realitatea.net

“Timp de 4 zile, vom organiza in orasul nostru un program complex cu numeroase manifestari culturale (vizitarea muzeelor si a obiectivelor culturale ale orasului, vernisarea de expozitii: foto, grafica, iconografie, sculptura), artistice (concert public de muzica usoara cu Holograf, de muzica folk cu Florin Sasarman si invitatii sai (Ducu Bertzi, Magda Puscas & Band), respectiv de muzica populara cu Ionut Fulea si invitatii sai), educative (Conferinta renumitului Parinte Rafail Noica -fiul marelui filosof roman Constantin Noica- si Arhimandritul Zaharia Zaharou din Anglia la Sala Polivalenta, dezbateri de grup, prezentari tematice diverse, workshop-uri tematice stradale), ecologice (vizite tematice in Gradina Botanica, activitati specifice: nature photo hunt, prezentari tematice, biodiversitate, conservarea ecosistemelor urbane, vizitarea a unor zone protejate din judetul Cluj, plantarea simbolica a unui arbore al tinerilor etc) si interactive (spectacol de muzica folk pentru tineri amatori, spectacol de teatru de tineret, dansuri populare ale ansamblurilor de tineret clujene, ateliere publice, procesiunea tineretii si altele).”, spun organizatorii in cererea de finantare.

Crestinii ortodocsi spun ca evenimentul va aduce la Cluj-Napoca mii de tineri din toate tarile Europei, dar si din Siria si Etiopia.

Fostul vicepresedinte SHARE, Talpas Botond, si-a facut asociatie pentru a promova Cluj 2015

Talpas Botond. Foto: kronika.ro

Multe ONG-uri s-au infiintat abia anul trecut, tocmai pentru a “profita” de contextul Capitalei Europene a Tineretului 2015 si de finantarile oferite de la bugetul local. Un bn exemplu este Asociatia KOLOZSVAR 2015, infiintata anul trecut tocmai cu scopul de a “pregati Capitala Europeana a Tineretului 2015”. Presedintele acestui ONG este Talpas Botond, un cunoscut lider al studentilor maghiari din Universitatea Babes-Bolyai (fost subprefect pe linia maghiara in Consiliul Studentilor din Universitatea Babes-Bolyai). El a fost si presedintele Uniunii Studentilor Maghiarilor din Cluj si a fost, pana in decembrie anul trecut, vicepresedinte al Federatiei SHARE.

In numele asociatiei, Talpas Botond a solicitat finantare de peste 300.000 de lei pentru “Promovarea regionala Cluj-Napoca 2015”.

Aceeasi Marie, cu alta palarie

Un eveniment nou, dar cu un organizator ‘”abonat” la banii publici este Festivalul International de Dans Contemporan “Steps around the world”. In spatele evenimentului este nimeni altul decat omul de afaceri Sorin Dan. Sorin Dan este organizatorul “Comedy Cluj”, pentru care primeste in fiecare an finantare publica (anul acesta a solicitat 360.000 de lei prin Fundatia Europeana pentru Cultura Urbana).

Sorin Dan. Foto: stiridecluj.ro

Foto: stiridecluj.ro

Cei doi au  infiintat de curand si Asociatia Steps, care doreste sa organizeze intre 25 mai – 25 iunie un festival de dans contemporan, care sa aduca pe scena productii de talie mondiala dintr-un segment cultural extrem de important, dar aproape absent in peisajul clujean, cu spectacole de dans stradal.

Un alt eveniment nou in peisajul cultural clujean, dar orchestrat de un cunoscut organizator de evenimente, este evenimentul “We are rocking the city”, un festival rock pentru care Fundatia J.M.Keynes a solicitat finantare de 1.350.000 de lei. In spatele ONG-ului este Decebal Cotoc, iar co-organizator al evenimentului este Amprenta Advertising. Tot aceasta fundatie intentioneaza sa organizeze anul acesta un eveniment de IT la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca. “Noua Sala Polivalenta” se doreste a fi cel mai mare eveniment IT din Romania, timp de 4 zile, in care gigantii Facebook, Google, Microsoft, Youtube, Adobe si BitDefender vor fi la Cluj alaturi de celelalte companii din Transilvania, la care se adauga toti amatorii de gaming si sporturi electronice. Solicitarea de finantare pentru acest eveniment este de 225.000 de lei.

Un numar de 296 de Organizatii Nom-Guvernamentale au solicitat sprijin financiar din fondurile publice, in baza Legii 350/2005 si a Regulamentului privind Regimul finantarilor nerambursabile de la bugetul local, pentru activitati nonprofit de interes general. Lista tuturor solicitarilor poate fi consultata AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *