In vizor

La sesizarea Ziar de Cluj: contractele cu statul ale consilierului județean Sălătioan au fost luate la purecat de Agenţia Naţională de Integritate

Ziar de Cluj a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate, încă din luna mai 2016, un punct de vedere avizat cu privire la existența, sau nu, a stării de incompatibilitate a consilierilor județeni ai CJ Cluj în legătură cu acțiunile lor din timpul mandatului 2012 – 2016. La un an şi trei luni, fără a transmite un raspuns oficial către redeacţie şi în baza unor materiale publicate ulterior de către Ziar de Cluj, ANI a decis să îl ia în vizor pe consilierul PSD Ioan Sălătioan.

Ziar de Cluj a depus în 20 mai 2016 la Agenția Națională de Integritate o cerere de verificare a stării de compatibilitate a consilierilor județeni care au votat Bugetul CJ Cluj. La un an distanţă de la solicitarea Ziar de Cluj, Vasile Sălătioan este cercetat de către (ANI), privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, având în vedere că firmele în care acesta era acționar (sau angajat) au beneficiat de contracte de lucrări publice, o bună  parte dintre ele fiind atribuite în mod direct de către regii și instituții subordonate Consiliului Județean.

Consilierul judeţean PSD s-a aflat în stare de incompatibilitate mai bine de un an la primul său mandat în Consiliul judeţean Cluj. Acesta, din iunie 2012 până în septembrie 2013, a deţinut funcţia de consilier judeţean şi cea de asociat unic al societăţii comerciale ASY Exim SRL din Dej. Societatea care apare în declaraţia de interese a consilierului PSD a încheiat în perioada 2014-2016 mai multe contracte de prestări de servicii cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, condusă de Daniel Tămaş, contracte de mentenanţă ce depăşesc câteva sute de mii de euro. Ziar de Cluj a prezentat în excusivitate contractele şi sumele pe care, prin intermendiari, se pare că Vasile Sălătioan a făcut afaceri cu statul.

Agenția Națională de Integritate a dat curs sesizării Ziar de Cluj, iar în noiemebire 2016 a deschis dosarul cu nr. 47465/A/II. Cum briocraţia este mare în România, documentele justificative care ar urma să probeze incompatibilitatea sau conflictul de interese în care s-a regăsit Vasile Sălătioan au fost solicitate doar în acest an.

Reprezentanţii ANI au cerut, săptămâna trecută, de la Consiliul Județean Cluj, toate documentele justificative care au stat la baza atribuirii contractelor cu firmele deţinute sau în care este angajat consilierul PSD. Inspectorii ANI nu urmăresc doar contractele de lucrări, ci și alte tipuri de contracte de pe urma cărora ar fi putut avea beneficii,Sălătioan  soția și copiii săi.

Firma ASY Exim SRL din Dej cu domeniul de activitate “Lucrari de instalatii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat” a  încheiat în 2015-2016 nu mai puţin de 7 contracte cu DGASPC Cluj. Valoarea acestor contracte de excuţie şi mentenaţă a lucrărilor de instalaţii a depăşit lejer suma de 200.000 de  euro.

Din 1997 de la înfiinţare şi până în septembrie 2013 unicul acţionar la ASY Exim SRL a fost consilierul judeţean PSD Vasile Sălătioan (deci, măcar un an cosnilierul județean a fost și patron la firma care urma să se-nfrupte copios din bugetul CJ Cluj). Acesta şi-a cesionat părţile sociale ale societăţii în favoarea lui Waller Iosif la apoape un an şi jumătate după ce a fost ales în funcţia de consilier judeţean.

Firma ASY Instal din Dej a fost înfiinţată în anul 2014 de către acelaşi consilier judeţean PSD Vasile Sălătioan. Domeniul de activitate al firmei, “Lucrari de instalatii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat”, este identic cu cel al societăţii  ASY Exim SRL, firma care are cotractele bănoase cu DGASPC. Legal nimeni nu a contestat  acest lucru, dar la datele de contact (ce coincidență!) adresa celor două entităţi economice este aceeaşi, motiv pentru care i-am solicitat un punct de vedere consilierului Vasile Sălătioan.

“Imobilul din Dej, Piata Lupeni nr. 1 este compus din două clădiri separat. În ce priveşte obiectul de activitate prevederile legale nu interzic ca două sau mai multe societăţi comerciale să îşi autorizeze acelaşi obiect de activitate”, a afirmat Vasile Sălătioan.

ASY Exim şi ASY Instal, cu acelaşi domeniu de activitate, care au aceeaşi adresă. Este de înţeles. Ce nu este de înţeles este cum se face că ambele societăţi (aflate în două clădiri separate, dacă e să ne luăm după declarația consilierului județean care ne-a cam luat de fraieri) au acelaşi număr de telefon la care o voce suavă te informează cum că domnul “Sălătioan de la ASY Instal” „nu poate fi găsit decât mâine dimineaţă la 8 fără zece”, iar la câteva minute după, aceeași voce, dacă ceri cu domnul administrator Waller Iosif de la ASY Exim SRL, te informează că „nu este momentan la firmă”. Probabil unul dintre patroni este atât de zgârcit încât face pe din două secretariatul cu celălalt…

“ASY, buna ziua. Domnul Sălătioan (acţionar unic  ASY Instal – n.a.) îl puteţi găsi mâine dimineaţă pe la opt, opt fără zece”,

“ASY, bună ziua. Domnul Waller (acţionar unic ASY Exim – n.a.) momentan nu este. Ce problemă aveţi?”

Materialele publicate de Ziar de CLuj transmise către ANI se pare că au avutz efect din moment ce ANI a decis să solicite informaţii suplimentare reprezentanţilor CJ Cluj.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *