Trăim vremuri grele, dar nu atât de disperate încât să ne anesteziem simţul moral şi să paralizăm în pijamale plângându-ne de milă, sau să ne ucidem creierul şi capacitatea de înţelegere uitându-ne ca proştii la “burtierele” de „breaking news” apocaliptice ale tembeliziunilor „de ştiri”. De la atâta fatalitate, mioritic, am ajuns să luăm sfaturi de la oi.
Încă mai sunt printre noi oameni care au trăit razboiul, foametea, închisoarea politică, tortura, stigmatizarea socială pe viaţă; trăim noi, cei care am apucat socialismul ştiinţific şi raţionalizările de tot felul. Nimic din ce au trăit înaintaşii, din ceea ce am trăit noi, nu merită comparaţia cu această pandemie. Este o urgenţă medicală care ne arată cum am trăit în minciună trei decenii (ăia din Occidentul „liber” chiar şapte-opt decenii), care ne relevă dimensiunea dezastrului sistemului medical, dimensiunea hoţiilor din sistemul public şi laşităţile individuale şi de grup ale pilelor politice puse în sinecuri. Dar nu suntem în pragul extincţiei ca popor şi nici al exterminării masive aduse de un război.
Cu atât mai vizibile şi condamnabile sunt „dezertările” celor plătiţi să ne apere.
În plină criză, cu deja nici nu mai ştiu câte Ordonanţe militare decretate public, comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina, generalul maior Ovidiu Pop şi-a luat concediu medical. S-o fi îmbolnăvit omul imediat ce şi-a trimis subordonaţii în stradă conform Ordonanţei militare care-i obligă să sprijine Poliţia şi Jandarmeria în misiunea de a-i ţine în case pe români, limitând astfel gradul de contaminare, dar expunându-se pe ei cu acest prilej – exact cum sunt expuşi medicii în spitale. De fapt „Moş Teacă” credem că s-a îmbolnăvit de frică. Că în conformitate cu declaraţia lui Mircea Abrudean, prefectul Clujului, ditamai generalul de Corp de Armată: NU a participat la nici o întâlnire cu „celula de criză” anticoronavirus constituită la nivel judeţean. De ce?
De teama contaminării. Tot de teama de a nu se contamina a ales să „dezerteze” de la datoria de şef printr-un concediu medical. De boală se scapă, de laşitate, nu.
Iar dacă cel care şi-a ales meseria armelor, care stă sub spectrul Morţii mai mult ca orice altă meserie, a ales să fugă din faţa „inamicului” invocând boala, ce pretenţii sporite trebuie să avem de la medicii care clachează în spitale şi aleg să-şi dea demisia?
Avem opinii şi opinii în ceea ce priveşte dezertările celor din sistemul public în faţa pandemiei de Coronavirus. Pe de o parte îi credem şi îi credităm pe medicii care și-au dat demisia. Au cerut echipamente şi li s-au dat filmuleţe cu „abundenţa” din magazii – asta în timp ce ei ştiu că sunt obligaţi să poarte aceeaşi mască 24 de ore, să-şi spele mănuşile de unică folosinţă şi să-şi improvizeze echipament de protecţie din saci de gunoi. Rezultatul? Avem peste 250 de medici și asistenți infectați. Fără echipamente vor fi infectați tot mai mulţi și nu vor mai putea ajuta cu nimic, ba, mai mult, vor deveni o povară pentru sistemul de sănătate. Să fii curajos, nu înseamnă să fii idiot.
Şi avem reversul: medicii și asistenții își dau demisia și intră în concediu de frică. Nu vor să aibă de a face cu coronavirusul. În contrapartidă cu ceea ce fac (şi au făcut) medicii în China, Italia, Franța, Spania, SUA şi Germania, oamenii aceștia nu mai au ce căuta în sistemul medical. Pur și simplu dezertează şi-şi lasă pacienții în secții. Se ridică şi pleacă. Aproape 100 de cadre medicale au murit în Italia. Te întrebi ce înţeleg românii care aleg meseria de medic, prin cuvântul „vocaţional”? Dacă statul român a minţit cu privire la existenţa „cu de toate” a echipamentului de protecţie, în lipsa acestuia, de ce ar trebui medicii să-şi pună viaţa în pericol? Apoi, din nou, vine întrebarea de ce şi-au ales meseria: adică la plăcinte (salarii mari şi onoruri), înainte, la război (meseria vocaţională în condiţii precare „de front”), înapoi!? În regim de război cum şi-ar fi făcut datoria?
Întreb: după 30 de ani de furt sistematic din bugetul Sănătăţii, câţi medici au protestat cu privire la condiţiile din spitale? Câţi „şefi”, profesori, conferenţiari şi-au dat demisia că „pacientul român” trebuie să vină cu feşele şi medicamentele de acasă, apoi este abandonat cu targă cu tot şi cu perfuzia în mână să crape pe o stradă din oraş?
NICI UNUL. Din când în când s-a mai răsculat câte un asistent, câte o asistentă – şi au fost concediaţi.
Zilele acestea plătim toate numirile făcute politic în funcţiile cheie ale sistemului de sănătate: „Dumnezei medicali” numiţi pe viaţă, şefi medicali, şefi de DSP-uri şamd. Aceştia sunt primii care aleg dezertarea. Ei vor să supravieţuiască că ştiu că după ce trece pandemia, tot ei vor fi numiţi înapoi în sinecurile politice. Doar ei ştiu ce-au supt la ţâţa politicului şi ce le datorează acesta lor…
Pandemia aceasta nu va ucide precum ciuma neagră sau gripa spaniolă. Problema este că toleranța societății la moarte și suferință e mult mai mică acum. Dar din cauza hoţiilor de dinainte de declanşarea ei, pandemia aceasta va avea efecte sociale și economice comparabile cu cele precedente.
Nu avem voie să ne trezim în aceeaşi „normalitate” ca cea de dinaintea pandemiei. Nu avem voie să nu-i punem să plătească pe cei care au făcut prin acţiune sau inacţiune posibile atât pandemia cât şi criza economică care va fi.
Nu avem voie să devenim irelevanţi şi să-i lăsăm pe cei care se joacă de-a Statul să-şi reactiveze partipriurile şi proastele obiceiuri ale hoţiei şi minciunii.
Să nu-i lăsăm să se reactiveze pe laşii care şi-au dovedit laşitatea în timpul crizei: de la pilele din „sistemul ticăloşit”, la lingăii din mass media.
Şi, gata!