Editorial

La mila lui Placebo

Citesc o declarație și-mi vine să pun mâna pe un topor și să ies în stradă să-mi caut responsabili: “Ascunderea infecţiilor nosocomiale produce, după estimarea mea, în jur de 80.000 de morţi evitabili în fiecare an”. Este declarația lui Sorin Paveliu, expert al Societății Academice din România în politici de sănătate, care contrazice statistica oficială care avansează “doar” 57.000 de morți din motiv de infecții nosocomiale în spitalele din România între 2010 și 2015.

Paveliu ne zice că, în fiecare zi, peste 200 de persoane îşi pierd viaţa doar pentru că au avut neșansa să se interneze în vreun spital din România. Mai plastic, zilnic se prăbușește câte un avion cu 200 de pasageri prin saloanele spitalelor din România. Un avion prăbușit pe Aeroportul Internațional Cluj produce emoție. 200 de morți sunt o catastrofă aviatică ce ar ține prima pagină și i-ar face să urle după vinovați pe toți jurnaliștii. 365 de zile de înmulțit cu 200 de “domnu’ Lăzărescu”, morți cu bacteria în sânge, sunt rezultatele unor statistici de nebăgat în seamă. Sunt prilejul pentru “raeziarafații” sistemului de a mânca rahatul competenței de care dau dovadă de când au avut acces la o funcție numită politic. Și de a rămâne înțepeniți în sistemul pe care-l căpușează împreună cu ortacii lor: cioclii.

Sănătatea nu poate exista în afara existenţei “raeziarafaților”, indiferent de guvernare, indiferent de câți muribunzi vor fi fiind abandonați din Ambulanțe cu perfuzia în vene, de câți români vor muri nedepistați după accidente, infectați nosocomial și indiferent de câți români au de suferit din lipsă de medicamente, că sistemul de sănătate din România a fost jefuit până la secătuire… Vi se pare normal ca 8 miliarde de euro să se neantizeze anual, iar noi să aflăm că până și pe soldații din teatrele de operațiuni i-am tratat cu apă chioară?
Indispensabilitatea este o afirmaţie nerușinată având în vedere faptul că “sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit”. Și, mai ales având în vedere că, după cum arată sistemul sanitar din România post-decembristă, oricare dintre acești indispensabili ar putea să spună doar: „sănătos sunt eu?”

Sănătoasă a fost vreodată Sănătatea? Sănătoși suntem noi care ne trimitem prin vot călăii să ne fie călăi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *