Eveniment

Klaus Iohannis: “Îmi place atmosfera din Cluj, este un oraș foarte dinamic”

Klaus Iohannis se află astăzi într-o vizită la Cluj-Napoca. Scopul principal este lansarea cărții sale, “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, dar înainte de evenimentul de lansare a avut și câteva întâlniri cu reprezentanți ai administrației publice locale și cu liderii PNL Cluj.

În deschiderea evenimentului de lansare a cărții sale, președintele României a declarat că se simte foarte bine la Cluj pentru că este un oraș care are un dinamism aparte de al altor orașe din țară. Lansarea volumului “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” are loc la Universitatea Babeș-Bolyai, sala Auditorium Maximum, începând cu ora 17.00.

“Mă simt așa de bine la Cluj că l-am invitat pe domnul primar și pe colegi să facem o poză la universitate. Eu revin cu foarte mare plăcere aici la Cluj și nu numai din motive de nostalgie. Mie îmi place atmosfera din Cluj, este un oraș foarte dinamic. Și alte orașe au dinamismul lor, de universitate, de economie, tineret, dar Clujul le are pe toate. Vă felicit pe toți. O parte din dinamism vine din Europa. Cel puțin așa îmi place să cred”, a afirmat Klaus Iohannis.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *