Editorial

Klaune, Klaune, ce făcuși?

E lăudabil faptul că Iohannis și-a rupt o zi din concediul sau vacanța în care zace de trei ani pentru a veni la Cotroceni să ne zică cum a decis el să-l mai ierte o dată pe Daddy Dragnea și să-i mai dea și a treia șansă să “traducă” poporul român și să accepte nominalizarea Vasilicăi Viorica Dăncilă – profesor de educație tehnologică din Videle, oraș de largă respirație mondială, precum Scorniceștiul odinioară.

Sunt convins că aprigile sale luări de tăcere, care vor urma după această decizie (identică în coioșime cu cea de astă vară, la acceptarea nimonalizării lui Tudose: “altă dată să nu mai vină în fața mea”), îi vor împiedica pe servilii gudureni ai lui Dragnea să-și facă mendrele cu Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

Mai ales că președintele pas-cu-pas acum doi ani contesta o decizie definitivă și irevocabilă a Justiție care-l privea personal. Așa că va fi putut fi întrebat: „Klaune, ce justiție este aceea unde se poate contesta o decizie numită “definitivă”? Klaune, garantul cărui stat de drept ești tu cel care contestă o sentință juridică numită “irevocabilă”?”

Și chiar aș vrea să aflu și eu răspunsul.

Restul e jalnică tăcere.

E jo glumă proastă să vii să afirmi că a nominalizat proasta cu spume pentru că a lăsat PSD să se autodistrugă, de mânuță cu trădătoriceanul ALDE. I-o fi lăsat să se autodistrugă, dar de ce pe spinarea noastră? Ca până se autodistrug PSD-ALDE (dacă…) va mai trece ceva timp, oricum suficient ca să-și elibereze toți hoții, să-și promoveze legile anti-justiție, să facă ce vor. Și, chiar dacă se vor autodistruge (desi nu cred, există destui indivizi cărora li se simte mirosul de creier stătut, nepus la muncă, care să-i voteze de așa manieră încât să dispună de suficient de multe mandate), va trece mult timp până să se repare ce au distrus. Cine va plăti prețul? Iohannis, vânzându-și casele? Dragnea, lăsându-ne și pe noi să pescuim pe lacul Belina? Tăriceanu, scoțându-și la produs în beneficiul nostru nevestele?

Hai să fim serioși.

După cum am arătat într-un material pe Ziar de Cluj, cu o zi înainte de declanșarea acestui nou scandal, Ciolannis a promulgat o lege care șterge datoriile fiscale ale rechinilor imobiliari “pe persoană fizică”. Iar printre inițiatorii acestei mârlănii legislative sunt și patru șparlamentari PNL.

Când e vorba de interese financiare, hoții din PNL își dau mâna legislativ cu hoții din PSD-ALDE. Șamd.

Să nu uităm că Klaun Ciolannis a fost speranța de premier a Uniunii Sărăcie Lucie – uniunea dintre PSD și PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *