Rautacisme

Jurnal de seară de ştiri din Coronacriză

  • Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 262.219 de teste, iar în ultimele 24 de ore au fost prelucrate 5470 de teste. Prin urmare unde sunt cele 9000 de testări care pot fi chiar şi 10.000 pe zi anunţate cu surle şi trâmbiţe de către Ludovisică Mandolină? La 131.110 teste pe lună, Guvernul lui Kalustrare poate testa vreo 1.573.320 de români într-un an. În vreo 10 ani au să ne anunţe (pe supravieţuitori) că s-a încheiat înainte de termen şi cu succes deplin testarea tuturor românilor.
  • Din cauza încălzirii polare (pardon, globale) şi a revenirii delfinilor la Veneţia (că, deh, carantină, Natura îşi reintră în drepturi), un VORTEX POLAR loveşte Europa de luni. Și în România sunt așteptate fenomene extreme.
    În loc de chelneri, să aşteptăm pinguinii, deci.
    Oricum suntem experţi în „Dansul pinguinului”.

  • Călin Popescu Tăriceanu a IZBUCNIT, în Parlament, la audierea Violetei Alexandru: „Încurajați economia Germaniei”.
    În locul Violetei Andrei îi ziceam: „Du-te, dom’le, de aici cu Citroen-ul tău cu tot!”
    Ca de la liberal la liberal #gantz_egal.

  • O barcă cu 10 persoane s-a răsturnat pe Dunăre la intrarea în Braţul Sulina.
    O persopană ar fi dispărut şi e căutată de scafandri pentru a fi testată de COVID-19.
    Dacă iese pozitiv, va fi găsită.
    #Cu_o_cifră_cu_toţi_suntem_datori

  • Zic cei de la INS că în februarie și martie 2020 s-au înregistrat mai puține decese decât în aceeași perioadă din 2019.
    E bun şi COVID-19 la ceva: face şoferii mai prudenţi.

  • O navă de război iraniană a fost ”lovită de o rachetă” în mod accidental şi scufundată, în timpul unui exerciţiu naval la Golful Oman, un accident soldat cu cel puţin 19 morţi şi 15 răniţi, a anunţat luni televiziunea iranană de stat, o multiplicare a accidentelor drametice, după doborâtrea ”din greşeală” a unui Boeing ucrainean în ianuarie relatează AFP.
    Poate fugeau din carantină, poate n-aveau declaraţie pe proprie răspundere, poate aşa se amendează constituţional în Iran…

  • Ministrul de Externe, în SCANDALUL muncitorilor sezonieri: „Este aplicabilă legea germană în materie”.
    Legea purităţii berii şi „Arbeit macht frei”.

  • Premierul israelian Benjamin Netanyahu solicită ca toţi copiii să fie microcipaţi în numele protejării sănătăţii publice, conform Jerusalem Post.
    „Am vorbit cu consilierii noştri pe probleme de tehnologie pentru a găsi măsuri la care Israelul este bun, cum ar fi senzorii. De exemplu, fiecare persoană, fiecare copil – vreau să fie implementată la copii mai întâi – ar putea avea un senzor care să sune o alarmă atunci când se apropie prea mult, ca cele ale maşinilor”, a spus Netanyahu.
    Şi de mamelit cum se mai mamelesc copiii în curtea şcolii?
    Şi când cresc mai mari cum au să mai facă sex, numai cu voie de la Prostanyahu – le întrerupe semnalul la microcip? Formikate Under Netanyahu Comand (FUNC YOU!)
    Numai aşa faci din actul sexual ceva pe fugă ca pe vremea când primatele erau felul principal al prădătorilor, mai ales când erau în călduri.
    Să mai ceară careva preludiu în sunet de sirene de poliţie!
    PS: cred că vor prolifera experţii români în sârme: dacă cu o sârmă reparai o Dacie, cu aceeaşi sârmă poţi şunta un microcip.
    PS2: Poate că Gabi Firea a fost victima unui experiment de microcipare, iar sârma găsită în… (da) colon a fost de la un specialist român în sârme.
    (sau un spermatozoid de-al lui Iron Man)

  • Conform unui studiu efectuat în România: 72% dintre firme nu au încredere în Guvern.
    Păi ce încredere să ai în nişte indivizi care nu au făcut afaceri decât cu mâinile îmfipte în bugetele Patriei?
    Sică Orban, de exemplu, nu a avut în ultimii 30 de ani nici un job, altul decât cel de dat din gură pe banii noştri.
    A transpirat din limbă (ca toţi parlavramentarii români), nu din frunte.

  • Zice Nelu Tătaru: „Am intrat în război cu mâinile goale”
    Da, dar au avut grijă să şi le înfigă în bugetul Patiriei. Să nu rămână cu ele, însele mâinile, goale. Până şi bucătăresele au îmbogăţit securiştii, dacă ştiţi ce vreau să spun.
    FMM de jeguri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *