Jos palaria

Jos Palaria pentru Tango Cazino!

In acest sfarsit de saptamana, Clujul va deveni capitala tangoului argentinian. Evenimentul “Tango Cazino”, ajuns la a treia editie, reuneste peste 300 de dansatori amatori si profesionalisti de tango din tara si din strainatate.

In 21-24 august, dansatori din Romania, dar si din alte tari, ca de exemplu Argentina,USA, Spania, Franta, Italia, Ungaria, Austria, Germania, Turcia, Rusia, Cehia, Malta, Serbia, Bulgaria si Grecia, vin la Cluj sa petreaca un weekend de poveste. Tango Cazino, un festival dedicat iubitorilor de dans, pregateste celor 300 de participanti workshopuri si petreceri, demonstratii si seminarii cu maestri internationali ai tangoului: Cecilia Piccinni (Argentina), Dominic Bridge (USA), Fausto Carpino (Italia), Stephanie Fesneau (Franta), Loukas Balukas si Georgia Priskou (Grecia), Katalin Czidor si Tihamer Bogdan (Ungaria).

Mai mult, la acest festival poate participa si publicul larg, incepand inca de astazi, cand pe platoul din fata Cazinoului va fi instalat un ring de dans, iar aici va fi sustinut un curs gratuit de initiere in tango argentinian de la ora 19.00.

Pentru programul divers pe care l-au pregatit, Ziar de Cluj isi da Jos Palaria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *