Jos pălăria, Emil Boc, pentru extraordinara reușită a administrației clujene, „Clujul navigabil la orice ploaie!”

În lunga serie a reușitelor administrației clujene se înscrie și „Clujul navigabil la orice ploaie”, un proiect pentru care primarul gospodar al urbei, Excelența Sa/Maestrul Emil Boc muncește încă de la primul mandat. 

Prin asfaltări succesive, la care nu s-a ținut cont de rigole și de canalizări, în urma cărora s-au înfundat canalele de scurgere a apei pluviale, carosabilul din Cluj a devenit navigabil pe porțiuni din ce în ce mai mari. 

Ne îndreptăm încet, dar sigur, spre statutul de mică Veneție, pentru că deja pe unele străzi au început să fie inundate și pivnițele. Nu mai vorbim despre pasajul „modernizat” din Piața Gării, întotdeauna navigabil, sau despre casele de pe strada Fericirii, unde, anul trecut, după asfaltare, la fiecare ploaie, canalizarea refula sub formă de fântână arteziană în chiuvetele și în toaletele riveranilor!

Dacă „Someșul navigabil” este un proiect ratat al administrației Boc, „orașul navigabil la orice ploaie” reprezintă, cu siguranță, un proiect de succes, o mare reușită, pentru care Ziar de Cluj îi dedică astăzi primarului, Excelenței Sale/Maestrului Emil Boc, rubrica „Jos pălăria!”

Adauga comentariu