Izolarea la domiciliu: Cum sunt afectați copiii? Sfaturi pentru părinți

Medicul Cristian Pușcaș, medic specialist psihiatrie pediatrică, a explicat pentru Ziar de Cluj cum sunt afectați copiii în această perioadă în care izolarea la domiciliu este obligatorie. Este foarte important ca părinții să își păstreze calmul pentru a nu le transmite și copiilor starea de neliniște.

”În cazul copiilor este foarte important cum este atmosfera din casă, ce văd la părinți. Evident este vorba și despre vârsta copiilor. În cazul copiilor foarte mici, preșcolari sau clasele primare, foarte bine se pliază starea copiilor pe starea părinților. Aici dificultatea ar putea fi lipsa posibilității de a ieși din casă, lipsa unor activități care să fie mai interesante pentru copii. Sunt tot mai multe surse unde putem găsi activități structurate pentru copii pe diferite vârste. Sunt site-uri unor organizații care au ca și profil activitățile cu copiii care au publicat asemenea idei pentru ce se poate face cu copilul în casă”, explică medicul.

De asemenea, copiii trebuie să aibă atât un program structurat, pentru teme sau jocuri, dar și o perioadă din zi în care să se joace liber.

”Este foarte important să aibă și el o activitate cât se poate de structurată. Este bine ca o perioadă a zilei să fie lăsat liber, joc liber care este foarte constructiv mai ales pentru copiii mici. Și apoi, e nevoie de o activitate mai structurată. Aici se poate participa la activitatea didactică online, putem avea joculețe în familie, jocuri de societate, sau alte activități pentru care nu am avut timp până acum”, potrivit medicului Cristian Pușcaș.

Un lucru extrem de important, atât pentru copii, dar și pentru adulți este mișcarea. Chiar dacă locuiesc într-un apartament mic se pot face improvizații astfel încât cei mici să aibă parte de puțină mișcare. 

”Oricât de mic ar fi spațiul în care ne aflăm este posibil să facem mișcare și este foarte important să facem mișcare, atât pentru adulți cât și pentru copii. Copiii cu cât sunt mai mici cu atât au nevoi mai mare de activitate fizică, dar asta se poate organiza și pe o suprafață mică”, potrivit psihiatrului. 

România se află în plină epidemie de coronavirus, iar începând de astăzi ieșirile sunt permise doar pentru cei care merg la muncă, la magazin sau la farmacie. România a ajuns deja la 794 de persoane infestate cu coronavirus, dintre care 13 decese. 

 

 

 

 

Adauga comentariu