Iubirea pentru „U” Cluj, transformată în iubire pentru un copil bolnav

Uneori, ajutorul vine din cele mai neașteptate locuri. Oriunde se găsesc oameni cu suflet mare. Acest lucru l-au demonstrat fanii Universității Cluj sâmbătă, când au organizat un eveniment caritabil pentru a-i reda speranța Cameliei Badiu, o fetiță de 10 ani. Această fetiță, în loc să își petreacă zilele sărind coarda cu alți copii de vârsta ei, și le petrece prin spitale.

Camelia Badiu la vârsta de 10 ani a fost diagnosticată cu o tumoare osoasă de gradul 3 și complicații pulmonare. Impresionați de povestea micuței, asociația „Peluza Șepcile Roșii” a organizat sâmbătă un eveniment caritabil care a stat sub motto-ul „Zâmbet și Culoare”. 
Astfel, ziua de sâmbătă a fost plină de activități care au avut în centru cultura pe stadionul Cluj Arena. Astfel a fost organizată o licitație prin care artiști clujeni și-au pus la bătaie operele de artă, iar banii adunați vor fi folosiți pentru a plăti tratamentele costisitoare de care fetița are nevoie. 
Clujenii care au participat la eveniment au putut să vadă expoziții de fotografie, de pictură, să facă fitness cu instructori sau să vadă ce se întâmplă la un atelier de aeromodelism. Licitația a fost acompaniată de un concert de operă. 
De bani însă este în continuare nevoie, iar doritorii pot să ajute, virând o sumă, cât de mică, în următorul cont: RON: RO87 UGBI 0000 0420 2548 7RON deschis la Garanti Bank – titularul fiind mama Cameliei – Rusu Magdalena Maria. 

Adauga comentariu