Ce cuvinte pot eu să folosesc despre Ion Mureşan, când el le-a folosit pe toate să dea dimensiune Poeziei?
El este cel despre care Ana Blandiana spune: „De exemplu, câţi cititori , sau chiar câţi scriitori ştiu că unul dintre cei mai mari poeţi de limbă română (dau doar un exemplu) se numeşte Ion Mureşan şi este, calendaristic vorbind, echinoxist şi optzecist?”
Manolescu ne vorbeşte despre un Rimbaud de Transilvania: „De la Nicolae Labiş, nici un poet român n-a stat sub semnul lui Rimbaud într-o măsură mai mare decît Ion Mureşan”.
Iar eu sunt de acord cu Al. Cistelecan: „Un mare poet e, în fond, un om generos, oricît de eclatantă i-ar fi propria poezie, el ştie că misiunea ei e să asiste suferinţa. Că locul ei de drept e lîngă inima oamenilor. Ion Mureşan e poet; restul e artişti.”
Şi sunt bucuros că am contemporaneitate cu el – una în care am fost „fiara” care l-a necăjit poate cel mai mult: „Scrie, Ioane, că de nu, scriu eu în locul tău şi are să ne râdă lumea”. Cea mai mare onoare pentru mine a fost să-i fie coleg, editor sau redactor şef prin diverse redacţii, să fiu „limba-bici” şi „mama soacră” a scoaterii din el a multe texte de-o frumuseţe rară, care altfel s-ar fi pierdut în acel „Triunghi al Bermudelor” în care se transformau diversele lui peripluri literare prin Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
Mulţumesc, Ioane!
Şi-mi fac cadou, de ziua ta, un foarte frumos poem de-al tău (mie şi cititorilor Ziar de Cluj):
Întoarcerea fiului risipitor
Totul a fost băut. / Nici o băutură nouă nu a apărut sub Soare în timpul vieţi mele. / Nisipul pustiurilor s-a fiert şi s-a băut. / Praf de argint s-a băut. / Praf de aur s-a băut. / S-au băut pietrele şi încă / din timp în timp apărea din cărţi cineva care vedea ceva de băut / în piatră seacă, / vedea şi bea. / Apoi şi cărţile s-au băut. / Viermii negri şi păsările albe s-au băut. / Peştii albaştri şi caii roşii s-au băut. / S-au băut aerul de sub unghii şi măduva din oase şi sîngele. / Pielea şi părul s-au băut. / S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia, s-au dizolvat / şi s-au băut. / Şi lemnul şi fierul şi rugina s-au băut. / Acoperişuri şi fundaţii / şi casele călăilor şi casele regale / Şi comuna primitivă şi comunismul şi sperma s-au pus la macerat şi ca nişte sucuri s-au băut. / Dumnezeule, totul a fost băut! / Şi tot mai trece noaptea pe drum un om cu o distilerie mică pe umăr.
II
„Curvă, curvă nenorocită vino să vezi ce se întîmplă în ţară!” / În zece ani atît v-a lăsat inima să-mi scrieţi / în scrisoarea ce mi-aţi trimis-o pe un om din Dej. / Şi că voi aveţi o cîrciumă cu vad bun, / că fratele meu s-a însurat, / că şi-a deschis şi el un bar undeva în zona gării. / Iar eu v-am scris zeci de scrisori cu litere tremurate de dragoste: / „Dragă tată şi buna mea mamă, / aici în Persia vremea e bună iar persanii-s oameni muncitori şi cinstiţi” / V-am povestit ce bine merg afacerile mele cu capre, / Că m-am însurat la Teba cu o femie, una Artystona, / dar nu am putut avea copii, nu a putut ţine în pîntece, dar / altfel femeie curată şi gospodină, cam cum sînt la noi unguroaicele. / Şi că după un an nevasta mi-a murit / Aşa că m-am mutat la Kirkuk. / Aici dulcea floarte a norocului mi s-a deschis, / Căci am prins de veste de boala de vaci ce-a lovit în cirezile sciţilor regali, / şi o vară şi o toamnă am belit cu mîna mea boi şi vaci pe malurile apei Borysthenes. / În sare le-am adus la Kirkuk şi le-am argăsit. / Şi ţin minte ca astăzi că am adăugat undeva: / „Mulţi cai poartă numele meu de-a lungul Tigrului şi Eufratului, / căci hamurile pe care le fac atelierele mele sînt renumite, / capsele de alamă-s ca păpădiile, / cataramele au cuie cu cap de şarpe, mi se pare c-am scris, / şi pe toate e imprimat numele meu” / Aşa v-am scris, în fiecare săptămînă, / dar nu s-a întîmplat să treacă nimeni de la noi din oraş prin Kirkuk / şi nu am avut pe cine să trimit scrisorile. / Iar acum sînt aici, gata să vă-mbrăţişez!
Acum sînt fericit ca un suflet de prostănac în Grădina Raiului. / Lîngă fereastra îngheţată sînt fericit.
de cînd forma trupului s-a stabilit prin lege: toţi un trup şi un pămînt: şi nu contează cine în cine se îngroapă. / Aşa gîndeam. Şi răzuiam cu monda florile de gheaţă de pe geamul cîrtciumii / ca să fac copcă ochiului înspre stradă. / Aci răzuiam, aci moţăiam, căci / moneda românească pe gheaţă e ca un cîntec de leagăn. / Răzuiam şi suflam repede şi cald, ca boul la iesle de sticlă, / răzuiam şi imediat cu mîneca hainei frecam în cerc, roată şi / repede-repede, ca să apuc să văd ca prin ochean ninsoarea grozavă. Repede-repede, căci dacă respiri în timp ce vezi, / ca să vezi în timp ce respiri, / ţi se tulbură ochii. / Cît despre lentile: ele sînt darul morţilor.