Iohannis a anunțat măsurile de relaxare valabile din 1 iunie: se redeschid terasele și plajele și se elimină declarațiile la ieșirea din localitate

Președintele Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri de relaxare valabile începând cu 1 iunie. Astfel, se vor redeschide terasele și plajele. Vor fi permise spectacolele în aer liber, dar și deplasările în afara localității fără declarație.

"Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie, se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puţin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi, zicem noi, sub control. De la 1 iunie se va putea merge la plajă dar și aici este nevoie de păstrarea distanței de 2 metri între scaunele de plajă", a declarat președintele Iohannis.

Iohannis a anunțat că va fi reluat transportul internațional și feroviar cu păstrarea măsurilor de distanțare, dar și deplasările în afara localității fără declarație.

"Tot de la 1 iunie, va fi reluat transportul internaţional, rutier şi feroviar, în condiţii, sigur, de siguranţă, de distanţare şi de igienă. Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceştia vor trebui să fie aşezaţi pe scaune, la distanţele care sunt impuse de regulile de distanţare, cu un control foarte strict la intrare şi, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina sau cu piciorul sau cu bicicleta din localitate", a spus Iohannis.

Iohannis a declarat că de la 1 iunie se vor putea relua şi competiţiile sportive în cazul în care acestea se practică în aer liber.

"Competiţiile vor fi posibile în aer liber, mai puţin sporturile de contact. Competiţiile se vor desfăşura în această etapă fără spectatori", a precizat el.

Adauga comentariu