Din oras

Investiții de 10 milioane de euro din fonduri europene, derulate de Aeroportul Internațional Cluj

Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo a semnat vineri cele doup contracte de finanțare, având ca obiectiv de investiție o nouă cale de rulare și echipamente de detecție explozibil. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile aprobate pentru cele două proiecte este de aproximativ 44 milioane de lei.

”Înainte de sfârșitul de an putem să prezentăm vești foarte bune legate de Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj. În primul rând legat de trafic. Avem o creștere de aproape 5%. Estimăm că vom încheia anul cu aproximativ 2. 920.000 de pasageri. Este o creștere peste media europeană. Anul viitor vom depăși un prag de 3.000.000 de pasageri. Mă bucur să anunț o reușită extraordinară a Aeroportului. Aeroportul a semnat două contracte de finanțare de aproape 10 milioane de euro, deosebit de importante pentru dezvoltarea Aeroportului. Este vorba de calea de rulare și echipamente de securitate”, a declarat directorul Aeroportului, David Ciceo.

Astfel, proiectul “Cale de rulare paralelă cu pista” are ca obiectiv principal dezvoltarea infrastructurii de transport a Aeroportului International Avram Iancu Cluj. Valoarea totală a contractului pentru proiectul Calea de rulare paralelă cu pista este de 63.303.561 lei (fără TVA), din care valoarea de aproximativ 28 milioane lei va fi suportată din fonduri nerambursabile.

Pentru proiectul Echipamente de detecție explozibil standard 3 de tip CTX valoare totală a investiției este de 19.574.940 de lei (fără TVA), din care aproximativ 16 milioane lei va fi acoperită din fonduri nerambursabile. Prin implementarea acestui proiect vor fi imbunătățite condițiile de securitate a pasagerilor și a angajaților care își desfășoară activitatea în perimetrul aeroportuar și va duce la scăderea timpilor de procesare a pasagerilor și a bagajelor.

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este al doilea aeroport al țării ca număr de pasageri, iar pentru 2019 se estimează că traficul va depăși 2,9 milioane de pasageri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *